Sari direct la conținut

Compania privată Intuitive Machines a trimis o nouă sondă către Lună, ca parte a unei misiuni care vrea să afle cât mai mult despre apa selenară

HotNews.ro
Compania privată Intuitive Machines a trimis o nouă sondă către Lună, ca parte a unei misiuni care vrea să afle cât mai mult despre apa selenară
Racheta SpaceX Falcon 9 și misiunea Intuitive Machines IM-2 (sursa foto JOE MARINO / UPI / Profimedia)

Intuitive Machines, prima companie privată care a reușit să pună o sondă pe suprafața Lunii, a mai trimis o altă sondă, cu o rachetă SpaceX, obiectivul fiind să facă o serie de măsurători care să fie folosite în misiunile viitoare. Căutarea apei este marele obiectiv al misiunii, iar la asta va contribui și o sondă orbitală de la NASA.

Sonda de aterizare denumită Athena are 4 metri înălțime și dispune de o serie de instrumente științifice, dar și de un mic rover care să poată accesa zone greu de atins ale suprafeței selenare, scrie AFP.

Sonda a fost lansată cu o rachetă SpaceX Falcon 9 de la centrul NASA Kennedy Space Center din Florida și planul este ca aselenizarea să aibă loc pe 6 martie. Locul ales, denumit Mons Mouton, se află la 150 km de Polul Sud lunar și nicio altă sondă nu a ajuns așa de aproape de acel pol, relatează Reuters.

Unul dintre instrumentele pe care Athena le duce este o foreză de la NASA, practic un burghiu care poate ajunge la un metru sub suprafața Lunii și poate trimite materiale la suprafață, unde un spectrometru de masă le va analiza, pentru a se vedea dacă există apă înghețată.

NASA spune că plănuiește să foreze solul lunar în căutarea „apei și a altor substanțe volatile”, cu scopul de a „descoperi ce resurse in situ sunt disponibile pe suprafața lunară” și care pot „permite o prezență umană de durată”, a explicat agenția.

Pe Lună este dus și un mic rover denumit Yaoki, ce a fost construit de o companie japoneză pe nume Dymon. Acel rover dispune de mici motoare de rachetă care-i vor permite să zboare pe distanțe lungi, obiectivul fiind să ajungă să facă măsurători într-unul dintre craterele umbrite ale Lunii.

NASA încearcă să aprofundeze cunoștințele despre Polul Sud lunar, unde intenționează să trimită astronauți în câțiva ani prin Artemis, programul său emblematic care însă a tot acumulat întârzieri.

Pe termen lung, după 2030, planul ar fi să fie construite baze pe Lună, iar apa va fi esențială, deoarece ar putea fi procesată pentru a fi folosită nu doar pentru băut, ci și pentru a fi produs combustibil de rachete.

Racheta de la SpaceX a pus pe drumul către Lună și sonda orbitală Lunar Trailblazer a NASA, construită de Lockheed Martin.

Lunar Trailblazer are 200 kg greutate și 3,5 metri lățime când panourile solare sunt complet deschise. Obiectivul ei este să facă măsurători legate de prezența apei înghețate la suprafața Lunii. Dacă totul merge bine va funcționa pe orbită timp de câteva luni de zile.

Lunar Trailblazer ar trebui să orbiteze în jurul lunii la o altitudine medie de 100 km și va colecta imagini de înaltă rezoluție din anumite zone pentru a determina forma, abundența și distribuția apei la suprafața Lunii.

Intuitive Machines a primit contracte de la NASA pentru această misiune, ca parte a programului prin care este încurajată prezența companiilor private în programul spațial, fiindcă doar ele pot reduce foarte mult costurile.

Anul trecut, Intuitive Machines a devenit prima companie privată ce a reușit să pună o sondă pe suprafața lunii, însă lucrurile au mers bine doar până la un punct, iar misiunea a fost întreruptă la cinci zile de la aselenizare.

În februarie 2024, sonda Odysseus și-a prins partea inferioară a unuia dintre picioare pe suprafața lunară inegală în timpul ultimei coborâri și s-a răsturnat. În consecință, expunerea panourilor solare ale vehiculului a fost substanțial limitată, iar două dintre antenele navei spațiale au rămas îndreptate spre sol, împiedicând comunicațiile cu modulul de aterizare.

INTERVIURILE HotNews.ro