Lidera mișcării Black Lives Matter demisionează, după un scandal privind achiziționarea unei vile de lux
Patrisse Cullors, co-fondatoarea fundației Black Lives Matter, și-a anunțat demisia și a susținut că decizia sa nu are nicio legătură cu ”tentativele dreptei de a o discredita”. Averea activistei a stârnit controverse luna trecută după ce s-a scris că ar deține patru case, relatează BBC.
Vineri va fi ultima zi a activistei la fundația pe care a condus-o aproape șase ani. Black Lives Matter a pornit în 2013, sub forma unui hashtag, devenind ulterior o mișcare globală împotriva rasismului.
Patrisse Cullors, în vârstă de 37 de ani, a precizat că se retrage din fundație pentru a se concentra asupra scrisului, urmând să lanseze curând a doua sa carte ”An Abolitionist’s Handbook”. În același timp, ea ar urma să lucreze la un proiect TV, în colaborare cu Warner Bros, vizând poveștile unor persoane de culoare.
„Știu că BLMGNF (Black Lives Matter Global Network Foundation) este pe mâni bune, având în vedere că organizația este susținută în această perioadă de tranziție de oamenii deștepți, dedicați și cu experiență”, a transmis ea într-o declarație de presă, adăugând că agenda fundației rămâne aceeași, respectiv eradicarea supremației albe.
Potrivit AP, Cullors a mai declarat că ar fi decis să demisioneze în urmă cu un an de zile, iar gestul nu are nicio legătură cu acuzațiile potrivit cărora a folosit donațiile fundației pentru achiziționarea de proprietăți personale, acuzații care nu pot fi probate.
Fundația a transmis că a încheiat anul 2020 cu o balanță de 60 de milioane de dolari, după acoperirea mai multor cheltuieli și granturi pentru diverse organizații.
Luna trecută, New York Post a relatat că Patrisse Cullors, care se declară marxistă, a cumpărat o casă de lux în valoare de 1,4 milioane de dolari, situată în Topanga Canyon, lângă Malibu. Pe lângă această, ea mai deține alte trei case, inclusiv o fermă în Georgia.
Facebook a blocat distribuirea articolului de către utilizatorii platformei, în timp ce un jurnalist de culoare a spus că i-a fost blocat contul de twitter după ce a postat articolul.
Critici conservatori, dar și activiști afro-americani au cerut o anchetă pentru a verifica dacă Patrisse Cullors a folosit donațiile către BLM pentru a se îmbogăți.