Sari direct la conținut

SuperLiga: Marius Șumudică, provocat de patronul FCSB, care a dezvăluit primul „11” înaintea derby-ului cu Rapid. „Poți să scoți un punct, specialistule?”

HotNews.ro
SuperLiga: Marius Șumudică, provocat de patronul FCSB, care a dezvăluit primul „11” înaintea derby-ului cu Rapid. „Poți să scoți un punct, specialistule?”
Antrenorul Rapidului, Marius Sumudică / FOTO: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES / imago sportfotodienst / Profimedia

Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali (66 de ani), pune presiune suplimentară pe antrenorul Rapidului, Marius Șumudică (54 de ani), înaintea meciului direct din prima etapă a play-off-ului din Liga 1. Omul de afaceri a dezvăluit care va fi primul „11” și vine cu o provocare pentru tehnician, scrie Golazo.ro.

Gigi Becali își continuă jocurile strategice, în stilul caracteristic. De data aceasta, el a anunțat marți primul „11” pentru meciul cu Rapid, cu cinci zile înainte, și l-a provocat pe Marius Șumudică să obțină ceva din acest duel.

Becali a anunțat jucătorii pe care se va baza la derby-ul cu Rapid, programat duminică, 16 martie, de la ora 21:00.

Omul de afaceri a fost deranjat de insinuările de dopaj la FCSB făcute de Marius Șumudică.

Finanțatorul campioanei l-a provocat pe antrenorul de la Rapid să scoată măcar un punct din partida directă.

„O să joace Cisotti acum, cu Rapid, pe postul lui: mijlocaș central. O să fie Șut cu Cisotti, Tănase, Bîrligea. Și pe laterale, David Miculescu și Gheorghiță. Popescu cu Dawa, Crețu și cu Risto Radunovic. I-am zis-o la specialistul Șumudică ca să facă acuma și să vadă că îi spun și echipa. Na, mă, Șumudică! Ia vezi, poți să scoți un punct?”, a spus Gigi Becali, la fanatik.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro