O mamă singură a adoptat două surori cu experiențe traumatizante: „Pe a doua fetiță am luat-o fără să o vedem. Era a noastră, ce să mai vedem?”
La un an și jumătate de la adopție, Anamaria și-a făcut curaj să o roage pe cea mică să-i povestească despre primii ani ai copilăriei. Fetița de nici patru ani a privit-o în ochi, i-a luat capul în palme și i-a spus: „Mama, povestea mea este urâtă. Nu vreau s-o spun.” S-au îmbrățișat și au plâns amândouă.
Pentru Anamaria Nicolae, mamă singură, planul inițial era să adopte un copil. O fetiță, pe Mirela. Dar pentru că un an mai târziu a fost anunțată că în sistemul de protecție a apărut și o surioară a ei, Anya, a considerat că ar fi nedrept să nu o ia și pe ea acasă. De atunci, în casa lor se scriu în fiecare zi paginile unei povești de dragoste în trei.
„A treia oară e cu noroc”- așa se spune și exact așa a fost și pentru Mirela. Când a fost adoptată de Anamaria, în 2019, copila de 3 anișori și un pic deja trecuse prin două familii. Deși ducea această traumă a respingerii, adaptarea în familia definitivă, alături de mama ei – care este părinte unic – a fost absolut naturală. A fost ca și cum s-ar fi căutat toată viața una pe cealaltă și, în sfârșit, s-au găsit, pentru a începe să repare și să construiască împreună.
INTERVIURILE HotNews.ro