EXCLUSIV Lobby puternic împotriva Legii 5G / Companiile chineze, în frunte cu Huawei, au asaltat parlamentarii cu petiții
Parlamentarii români s-au trezit la finalul lunii aprilie cu un val de petiții de la companii și asociații chineze, toate fiind îndreptate împotriva Legii privind securitatea rețelelor 5G, potrivit unor documente obținute de HotNews.ro. Prima companie care a scris parlamentarilor este Huawei, care se simte direct amenințată de actuala formă a proiectului. După Huawei, au intrat în jocul petițiilor companii chineze din alte domenii și asociații. Toate susțin, chiar și cele din alimentație și construcții, că vor fi afectate de Legea 5G și cer amânarea adoptării actului, pe motiv că trebuie introduse criterii tehnice privind riscurile cibernetice.
Introducerea de criterii tehnice ar obliga România să notifice Comisia Europeană și aplicarea Directivei UE 2015/1535. Acum, în condițiile în care legea nu prevede criterii tehnice, România nu are obligația de a notifica autoritățile de la Bruxelles.
Interesant este că pe fondul acestui lobby puternic, Claudiu Năsui, ministrul economiei, a cerut Parlamentului, pe 27 aprilie, amânarea dezbaterilor în ceea ce priveşte adoptarea Legii pentru reţelele 5G, motivând că Executivul nu ar fi respectat toţi paşii procedurali, înainte de trimiterea în Legislativ, și că trebuie notificată Comisia Europeană. Premierul Florin Cîțu s-a declarat, joi, surprins de gestul ministrului Economiei Claudiu Năsui. Ulterior, Năsui a revenit spunând că a discutat cu premierul și susține „fără echivoc legea 5G trimisă de Guvern în Parlament”.
Năsui a făcut solicitarea către Parlament și în condițiile în care nu a avut nimic de obiectat când legea a fost discutată în CSAT pe 7 aprilie și nici pe 15 aprilie când a fost aprobată în Guvern.
În plus, tema notificării Comisiei Europene a fost dezbătută anul trecut, iar la nivel interministerial s-a stabilit că nu este necesară o notificare.
Mai mult, Claudiu Năsui recunoaște, în scrisoarea către Parlament, că a primit mesaje de atenționare din partea operatorilor economici.
Claudiu Năsui nu s-ar fi consultat cu nimeni din Guvern, nici măcar cu inițiatorii legii și colegii săi de partid înainte de a cere amânarea dezbaterilor în Parlament, susțin sursele HotNews.ro.
Potrivit surselor HotNews.ro, forma actuală a proiectul de lege 5G a fost stabilită de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii condus de Cătălin Drulă (USR-PLUS) și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, condus de Ciprian Teleman (USR-PLUS). Ulterior a fost adoptat de Guvern și trimis spre aprobare în procedură de urgență în Parlament.
Actualul proiect de lege 5G adoptat în 15 aprilie 2021 de Guvernul Cîțu este de fapt o continuare a proiectului inițiat anul trecut de Ministerul Transporturilor Infrastructurii și Comunicațiilor, condus de liberalul Lucian Bode.Forma e diferită, dar pe fond proiectul de lege a rămas neschimbat.
Atunci a fost pus în consultare publică, iar autoritățile au primit 250 de mesaje într-o singură zi. Majoritatea mesajelor, publicate ad literam, aveau conținut similar ori erau scrise cu Google Translate, deși apăreau transmise de utilizatori diferiți cei mai mulți cu nume românești. Toate mesajele se opuneau posibilei blocări a Huawei ori cereau prelungirea dezbaterii pe marginea proiectului de lege cu cel puțin 45-60 de zile.
- Dar ce solicită acum companiile chineze prin scrisorile transmise parlamentarilor?
Principala solicitare în toate adresele și petițiile este amânarea procesului de adoptare a legii pentru stabilirea unor standarde tehnice clare referitoare la securitatea cibernetică, și nu pe criterii politice cum ar arăta acum proiectul de lege.
Ca justificare, unele companii vin cu motive nepotrivite domeniilor în care activează.
O firmă chineză care vinde produse alimentare spune că vor fi afectați clienții săi, însă nu explică și cum ar fi posibil să aibă impact Legea 5G asupra unor persoane care cumpără mâncare.
Altă firmă care vinde materiale de construcții afirmă că va fi îngustată sfera persoanelor cărora le poate furniza produse și servicii. Iar este neclar de ce ar avea Legea 5G un asemenea impact.
O asociație a oamenilor de afaceri din Henan amenință cu plecarea firmelor chineze din țară dacă este exclusă o companie de pe piața românească. Cel mai probabil compania la care se referă este Huawei. Asociația mai susține că „se pierd talentele de top, care vor pleca în alte țări pentru oportunități mai bune”.
Huawei spune că nu este o amenințare la adresa securității cibernetice a României
Chinezii de la Huawei au fost primii care au adresat în data de 22 aprilie 2021 către Comisia de Industrii și Servicii din Parlament o serie de observații și propuneri de modificare a proiectului de lege 5G.
Principala solicitare este amânarea procesului de adoptare a legii și stabilirea unor standarde tehnice clare, nu aplicarea pe criterii politice.
Astfel, Huawei Technologies SRL spune că „înțelege importanța securității cibernetice, dar că nu ar fi o amenințare pentru securitatea cibernetică a României.
- „Huawei nu este o amenințare la adresa securității cibernetice a României, ci un producător important și contribuitor la asigurarea securității cibernetice”, susține compania.
În al doilea rând, Huawei afirmă că „dacă proiectul de lege 5G va fi adoptat fără modificări adecvate, acesta va împiedica în mod grav dezvoltarea 5G a României și va duce la pierderea competitivității naționale în era digitală și la pierderi directe în economie de 2,56 miliarde de euro, iar indirecte de 4,67 miliarde de euro.
- „Fiind o tehnologie de comunicații de ultimă generație cu lățime de bandă ultra-înaltă și latență ultra-low, 5G nu numai că oferă rețele de mare viteză pentru oamenii obișnuiți, dar permite, de asemenea, revoluția industrială digitală într-o gamă largă de domenii de activitate”.
În al treilea rând, Huawei reclamă faptul că în procedura consultării publice, operatorii, asociațiile, furnizorii de echipamente și consumatorii au făcut observații la proiectul legii 5G care nu au fost luate în considerare.
- „În procedura avizului inter-instituțional, Ministerul Justiției, Comisia (n.a Consiliul) Concurenței, Comitetul Economic și Social și Consiliul Legislativ au formulat preocupări și critici la adresa proiectului de lege. Aceștia au convenit că proiectul de 5G nu respectă dispozițiile setului de instrumente 5G al UE, și anume că nu sunt incluse criterii tehnice și obiective și nu există clasificarea activelor de rețea în componente critice și necritice”, susține Huawei.
În al patrulea rând, Huawei solicită Comisiilor permanente din Parlament să invite, la dezbateri, în mod oficial, operatorii, furnizorii de echipamente, asociații și consumatori.
- „Din această perspectivă, ar trebui analizată și posibilitatea prelungirii perioadei pentru elaborarea raportului asupra proiectului de lege”.
Ce modificări de conținut la proiectul de lege 5G solicită Huawei:
1) Să se facă referire la setul de instrumente 5G al UE și la practicile legislative ale altor țări membre UE (ex: Germania și Finlanda), să se reducă domeniul de aplicare la secvență sensibilă și anume rețeaua centrală 5G.
2) Să se gestioneze riscuri de securitate cibernetică prin mijloace tehnice, iar această formulă a fost pe deplin verificată în țările membre UE. De exemplu, Germania și Finlanda au introdus standarde tehnice (cum ar fi standardul NESAS al GSMA) în legislația relevantă a țărilor respective (în Germania: Legea IT 2.0; Finlanda: Legea telecomunicațiilor).
O firmă chineză care vinde produse alimentare spune că vor fi afectați clienții săi
Chung K-Food SRL a trimis o petiție, pe data de 28 aprilie, către toate comisiile din Camera Deputaților. Prin această scrisoare, această firmă chineză care se ocupă de vânzarea de produse alimentare a reclamat „neregularitățile procedurii parlamentare privind Proiectul de Lege”.
Chung K-Food a solicitat și participarea la lucrările comisiilor permanente, având în vedere printre altele și „impactul pe care Proiectul de Lege îl poate avea atât asupra furnizorilor de rețele și servicii de comunicații electronice, cât și asupra consumatorilor, clienții subscrisei”. Din text nu reiese clar cum ar putea Legea 5G să afecteze clienții firmei care vinde produse alimentare.
Chung K-Food susține că este posibil ca, în condițiile în care unul sau mai mulți furnizori de echipamente de comunicații electronice nu primesc autorizarea prevăzută de lege, prețul de achiziție a acestor echipamente să crească, aspect ce se poate reflecta și în prețul achitat de consumatorul final.
Firma de alimente chinezești spune că:
– este necesară analiza detaliată a viciilor Proiectului de Lege, expuse anterior, împrejurare ce presupune dezbaterea proiectului de lege în cadrul Camerei Deputaților pentru o durată de cel puțin o lună;
– este necesară participarea Chung K-Food, în calitate de persoană interesată, la lucrările comisiilor permanente cărora le-a fost repartizat Proiectul de Lege spre analiză;
– este necesară comunicarea proiectului de Lege către autoritățile competente ale Uniunii Europene
O firmă care vinde materiale de construcții spune că nu va mai avea cui furniza produse și servicii
O altă firmă chineză, Da Yun He International SRL, care se ocupă de comerțul cu materiale de construcții și echipamente sanitare, a trimis tot pe data de 28 aprilie, o scrisoare către Parlament prin care solicită participarea la dezbaterile pe tema proiectului de lege. În mare parte, scrisoarea seamănă cu cea a firmei Chung K-Food SRL.
Da Yun He International spune că va fi afectată de lege deoarece „este posibil ca piața producătorilor de echipamente să fie restrânsă prin excluderea unuia sau a mai multor producători, aspect de natură a îngusta sfera persoanelor cărora le putem furniza produse și servicii”. Din text nu reiese clar cum ar putea Legea 5G să afecteze o firmă care vinde materiale de construcții.
Susține că vor fi reduse veniturile firmei, iar o consecință a reducerii veniturilor este scăderea investițiilor în tehnologii de ultimă generație, „aspect de natură să afecteze avansul tehnologic”.
„Este posibil ca, în condițiile în care unul sau mai mulți furnizori de echipamente de comunicații electronice nu primesc autorizarea prevăzută de Proiectul de Lege, prețul de achiziție a acestor echipamente să crească, aspect ce se poate reflecta și în prețul achitate de consumatorul final”, scrie firma chineză.
Aceasta reclamă faptul că proiectul de lege nu a suferit modificări în urma primirii avizelor din partea Consiliului Concurenței și Consiliului Legislativ, care au avut unele observații.
Asociația unor oameni de afaceri chinezi spune că se vor pierde talente de top
Tot pe 28 aprilie a fost trimisă către Comisia pentru Industrii din Camera Deputaților o scrisoare a Asociației Comerciale și Industriale a Oamenilor de Afaceri Chinezi din Henan în România. În scrisoarea acestora se arată că excluderea unei companii chineze de pe piața românească, din motive politice va avea un impact negativ imens asupra mediului de investiții străine din România.
Asociația introduce în scrisoare și o mică amenințare: dacă va fi exclusă o companie chineză, alte firme chineze ar putea decide să-și mute afacerile în alte țări „cu un mediu de afaceri mai bun și echitabil”.
Asociația mai spune că „în același timp, se pierd talentele de top, care vor pleca în alte țări pentru oportunități mai bune”.
Asociația precizează că aduce la cunoștiință trei sugestii de referință pentru comsisia de industrii. Până la urmă cele trei sugestii au fost doar două.
1. Solicită prelungirea calendarului legislative al proiectului de lege 5G în Camera Deputaților cu cel puțin o lună
2. Solicită Comisiei să invite operatori, furnizori de echipamente, asociaţii, lideri din industrie, și consumatorii să-și exprime opiniile prin dezbateri publice și mese rotunde.
Asociația Chineză pentru Promovarea Economiei susține că Legea 5G va fi un dezastru în comerțul chinezo-român
Tot pe 28 aprilie, o altă asociație chineză a transmis Parlamentului îngrijorările sale pe tema proiectului de lege 5G. De altfel, scrisoarea acesteia seamănă foarte mult cu cea a celeilalte asociații.
Este vorba de Asociația Chineză pentru Promovarea Economiei și a Comerțului, care susține că dacă acest proiect de lege va fi luat în considerare și va adoptat prin procesul legislativ de urgență, „va aduce un dezastru ireversibil în economia și comerțul chinezo-român.”
„Conform analizei preliminare a proiectului de lege, dacă proiectul de lege este adoptat fără amendamente, acesta va distruge mai întâi fundamentul cooperării noastre economice și comerciale – un mediu concurențial echitabil pe piață. Acest lucru se datorează faptului că proiectul de lege este discriminatoriu din motive politice și nu există un standard tehnic obiectiv pentru măsurarea riscurilor.”
Acociația Chineză solicită următoarele lucruri de la Guvern și Parlament:
1. Solicităm Guvernului și Parlamentului să susțină un mediu de afaceri echitabil și just și să promoveze în continuare cooperarea economică dintre China și România.
2. Solicitarea de a examina proiectul de lege pentru încă 1,5 luni, pentru a asculta pe deplin opiniile tuturor sectoarelor societății;
3. Controlul riscurilor 5G bazate pe standarde internaționale în domeniul TIC. Domeniul de aplicare al acestui proiect de lege este limitat la rețelele de bază 5G definite în standarde.