Școlile și epidemia
Numărul zilnic al deceselor este cel mai bun indicator al mersului epidemiei. Față de numărul cazurilor detectate, care depinde de numărul de teste făcute și de raportarea (sau nu…) către autorități a rezultatelor, situația deceselor este mult mai precis înregistrată.
Într-o primă aproximație, putem spune că durata medie între infectare și deces este de trei săptămîni.[1][2] Asta înseamnă că influența oricărui factor asupra evoluției epidemiei se va reflecta asupra mortalității cu întîrziere, decalajul fiind – evident – de circa trei săptămîni.
Și, ce să vezi, la trei săptămîni după ce vin copiii la școală, datele ne arată cum epidemia se ambalează și începe să crească numărul zilnic de morți. Tot la fel, numărul de morți începe să scadă la trei săptămîni după intrarea în vacanță sau după trecerea la predarea online. Oau! Ce surpriză neașteptată! (pleonasmul e intenționat). Evident, intervin și alți factori în ecuație; de exemplu, este foarte vizibil efectul petrecerilor de Anul Nou, dar școlile rămîn unul dintre cele mai importante focare de răspîndire a virusului.
Redeschiderea școlilor, cu prezența fizică a elevilor la ore, este esențială pentru revenirea la normal, atît din punctul de vedere al educației și bunăstării copiilor, cît și din cel al impactului asupra capacității de muncă a părinților.
Pe de altă parte, aceste instituții reprezintă focare majore de transmitere a epidemiei, iar minimalizarea sau ignorarea acestui aspect reflectă ori ignoranță, ori inconștiență.[3] În topul eficacității măsurilor anti-epidemice, închiderea școlilor este pe locul doi, imediat după oprirea adunărilor restrînse (vizite, petreceri etc.), și cu mult în fața restricțiilor individuale de deplasare sau a izolării cazurilor.[4] Motivul este simplu de înțeles: 20-30 de indivizi, adunați la un loc 6-7-8 ore într-un spațiu restrîns, creează un mediu de vis pentru orice patogen care se răspîndește pe cale aeriană. Mai ales, atunci cînd persoanele în cauză sînt copii și se comportă ca atare, alergînd, strigînd, bătîndu-se sau pupîndu-se, mîncînd unii de la alții etc….
Faptul că, în imensa majoritate a cazurilor, copiii fac doar forme ușoare sau asimptomatice de boală, dublat de presiunile sociale pentru ținerea deschisă a școlilor, a condus la măsuri permisive, iar efectele se văd în izbucnirea acestui al treilea val al epidemiei de tușeală (m-am hotărît să-i dau un nume mai uman; CoViD-19 sună ca Dracu’). Chiar dacă copiii nu suferă prea tare din cauza bolii, ei o pot transmite mai departe adulților din jur. Este adevărat că diferite studii au arătat că școlile pot fi deschise în siguranță, dar în practică, nu se îndeplinesc aproape niciodată condițiile necesare: testarea sistematică a elevilor și a profesorilor odată la 2-3 zile, ventilarea adecvată a sălilor de clasă, purtarea în permanență a măștilor, păstrarea distanțării fizice. Întrebați-i pe copii cum arată în școli: nimeni nu se testează, cazurile suspecte nu sînt raportate pentru a nu fi suspendate cursurile, geamurile nu sînt larg deschise „că e frig” ș.a.m.d.
Vreau să fie clar: nu sînt adeptul predării online și sînt de acord că această situație reduce și mai mult calitatea educației, și așa proastă, pe care sistemul românesc de învățămînt o asigură copiilor. Totuși, nu putem închide ochii la realitate și să visăm cai verzi pe pereți, precum prea-stimatul nostru ministru, dl. Cîmpeanu. Realitatea e clară: aducerea copiilor în școli reușește „performanța” să dubleze, în doar două luni, numărul zilnic al morților. Despre asta e vorba.
În teorie școlile se pot redeschide în siguranță, dar teoria e una, iar realitatea, cu totul alta. Vă citez din mesajul pe care mi l-a trimis, înainte de vacanță, un profesor de la o școală din provincie:
„Ferestrele sînt permanent închise în aproape toate sălile de clasă, iar procentul profesorilor vaccinați (sau care se vor vaccina) nu depășește 17%. Unii chiar se mofturesc în fața programărilor care se suprapun cu onomastici sau excursii, și renunță la vaccinare. Pe deasupra, avem o droaie de copii „răciți” care se întorc în bănci fără aviz epidemiologic, întrucît medicii de familie îi expediază în colectivitate cu niște banale scutiri în care figurează cu totul alte afecțiuni. Testarea la nivelul școlii este ZERO!„.
Noroc că ministrul sănătății are mai multă minte decît cel al educației, dna. Mihăilă subliniind ieri că prezența fizică a copiilor la școală este posibilă doar în condițiile în care „pandemia să fie foarte, foarte bine controlată și incidența să fie extrem de redusă„[5]. Noroc și că primul ministru are mai multă minte decît dl. Cîmpeanu, la rîndul său insistînd pe necesitatea vaccinarii întregului personal din învățămînt[6].
Din fericire, și dna. Mihăilă și dl. Cîțu sunt oameni raționali; sper doar să poată să reziste presiunilor care se fac pentru readucerea, prematură, a elevilor în clase.
De fapt, singura opțiune reală pentru revenirea la predarea față în față o reprezintă vaccinarea elevilor. Din fericire vaccinul produs de Biontech / Pfizer este deja pe punctul de a primi aprobarea pentru a fi administrat copiilor de 12-15 ani, iar alte produse similare vor intra și ele în uz pînă la toamnă.[7][8] Tot în toamnă se așteaptă ca vaccinarea să poată fi extinsă și la copii sub 12 ani.
Din păcate, rămîne veșnica necunoscută: își vor vaccina părinții copiii sau, intoxicați de criminala campanie antivaccinistă, vor refuza să îi protejeze? Aici trebuie să intervină și Statul, deschizînd școlile doar pentru cei care fac dovada vaccinării și păstrînd predarea online pentru ceilalți.
INTERVIURILE HotNews.ro