Sari direct la conținut

Apple repară mai multe vulnerabilităţi exploatate de hackeri în iPhone şi alte dispozitive. Utilizatorii, încurajați să instaleze cât mai rapid noul update

HotNews.ro
Apple iPhone, Foto: Eremin | Dreamstime.com
Apple iPhone, Foto: Eremin | Dreamstime.com

Un update de securitate de prioritate maximă, pentru iPhone, iPad, Apple Watch, Mac, a fost lansat de Apple din cauza unor noi breşe de securitate descoperite în sistemele de operare ale acestor produse, transmite News.ro.

Apple a lansat, la scurt timp după iOS 4.5, un nou update pentru iOS, iPadOS, WatchOS şi macOS, care vizează o serie de vulnerabilităţi 0-day, despre care există indicii că sunt deja exploatate de hackeri.

Sursa problemelor este motorul de randare al browser-ului Safari, WebKit, iar metoda de atac este una deja obişnuită – prin intermediul unei pagini web special modificate, care duce la executarea de la distanţă a codului maliţios.

Pentru rezolvarea problemelor, Apple a lansat iOS 14.5.1, iPadOS 14.5.1, macOS Big Sur 11.3.1 şi watchOS 7.4.1.

Gravitatea vulnerabilităţilor, a determinat Apple să se gândească şi la utilizatorii ale căror device-uri nu sunt compatibile cu cele mai noi versiuni ale sistemelor sale de operare. Pentru iPhone-urile vechi, a fost lansat iOS 12.5.3.

Toţi utilizatorii dispozitivelor Apple sunt încurajaţi să instaleze cât mai urgent noul update.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro