Sari direct la conținut

Alstom spune că a fost contactată din România pe tema testării unor trenuri cu hidrogen

HotNews.ro
Tren cu hidrogen Alstom Coradia iLint, Foto: Alstom
Tren cu hidrogen Alstom Coradia iLint, Foto: Alstom

​Un oficial Alstom Europa a confirmat la o conferință de presă online, răspunzând la o întrebare adresată de HotNews.ro, că s-au purtat discuții între companie și autoritățile române pentru testarea unor trenuri cu hidrogen. Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, declara pe 23 martie că România vrea să testeze trenurile cu hidrogen, fiind vorba de o tehnologie nouă și promițătoare.

Miercuri, Gian Luca Erbacci – președinte Alstom Europe, a confirmat că s-au purtat discuții între companie și Ministerul Transporturilor, pe tema trenurilor cu hidrogen. El a mai spus că România este o țară foarte importantă pentru companie.

Alstom este singurul producător european de trenuri cu hidrogen și va livra în țări precum Germania, Italia și Franța. Alstom a început în 2014 lucrul la trenurile pe hidrogen, cel mai cunoscut model al său fiind Coradia iLint. Compania are o comandă de 41 de trenuri din Germania și primele vor intra în circulație la început de 2022.

Cele mai rapide trenuri cu hidrogen ale companiei ating 140 km/h și au o autonomie de 1.000 km.

Alstom prezintă trenurile cu hidrogen ca fiind o soluție pe rutele unde ar fi scumpă electrificarea (1 – 3 milioane euro/km) și unde lucrările de electrificare nu ar fi justificate de traficul foarte redus.

Țările care care au testat trenuri pe bază de hidrogen sunt Olanda, Germania, Austria, Franța și Italia.

Trenurile pe hidrogen vor rămâne de nișă, fiindcă, deși sunt ecologice și silențioase, sunt mult mai scumpe decât trenurile electrice. În plus, hidrogenul ocupă un volum mult mai mare decât dieselul și deci un tren pe hidrogen nu are o autonomie mare și nici nu sunt fezabile pentru viteze de peste 140 km/h. Trenurile pe hidrogen sunt potrivite pentru rute de până la 120 km.

Ce spunea ministrul Drulă pe 23 martie despre trenurile pe hidrogen

”Aș vrea să dezvoltăm un proiect de trenuri pe hidrogen și am avut discuții cu industria, dar m-aș bucura să fim , ca să folosesc un termen din domeniul start-up-urilor de IT, adică să luăm o tehnologie în fază incipientă. Asta ne-ar permite să folosim bani europeni și să atingem obiectivele globale europene în ceea ce privește emisiile de carbon”, a spus Drulă la conferința Zilele Feroviare.

”Ne-ar putea ajuta și să dezvoltăm o industrie și cred că cel mai bine, dincolo de strategii, vorbe și hârtii, este când o faci prin exemplu. O să folosesc o expresie: : când vom vedea trenul pe hidrogen, când vom merge cu el și vom vedea că este o tehnologie fezabilă și în operare, cred că asta va contribui la promovarea acestei tehnologii”, a spus ministrul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro