Sari direct la conținut

Legea securității 5G și posibila excludere a chinezilor de la Huawei: Operatorii cer claritate și amintesc că Guvernul SUA a dat bani pentru înlocuirea echipamentelor chinezești din rețele

HotNews.ro
Iohannis si Trump, august-2019, Foto: Ambasada SUA
Iohannis si Trump, august-2019, Foto: Ambasada SUA

​​Oficialii Orange, Vodafone, Telekom și RCS&RDS cer Guvernului să elimine zonele gri din proiectul legii securității 5G, act ce transpune Memorandumul 5G semnat cu SUA și care ar interzice echipamentele chinezilor de la Huawei în rețelele de comunicații din România. RCS&RDS a subliniat că dacă se vrea înlocuirea echipamentelor chinezești din rețelele 2G, 3G și 4G atunci cineva ar trebui să suporte costurile, în condițiile în care în SUA Guvernul american a alocat fonduri în acest sens. Vodafone a sugerat că în loc să le elimini, ai putea folosi acele echipamente la conectarea localităților fără internet din rural.

Nu este prima dată când marii operatori telecom atrag atenția statului că rețelele 5G nu se construiesc de la 0, ci ele au la bază și alte tehnologii – 2G, 3G și 4G și că orice schimbare care afectează modul cum au fost construite anterior rețele de comunicații din România ar putea avea un impact major asupra comunicațiilor.

Joi, 15 aprilie, în cadrul evenimentului Ziua Comunicațiilor, reprezentanții marilor operatori de comunicații electronice au tras din nou un semnal de alarmă după ce guvernul a adoptat proiectul de lege privind securitatea 5G, un act care transpune în legislație Memorandumul 5G semnat între România și SUA, despre care oficialii americani au spus în repetate rânduri că vizează excluderea gigantului chinez Huawei din rețelele 5G din România.

Tot joi, 15 aprilie, Guvernul Cîțu a aprobat proiectul de lege care prevede că furnizorii de comunicații vor putea utiliza în rețelele 5G numai tehnologii, echipamente și programe software de la producători autorizați în prealabil prin decizie a Prim-Ministrului, pe baza avizului conform al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Guvernul va cere ca proiectul să fie dezbătut în regim de urgență în Parlament. Adoptarea acestei legi este obligatorie pentru lansarea licitației 5G de la care statul speră să atragă în jur de 600 milioane de euro la buget.

  • Valentin Popoviciu, RCS&RDS: Nu înțelegem de ce 5G ar trebui să intre peste rețelele 2G, 3G, 4G, adică peste tehnologiile anterioare existente. În Statele Unite, Guvernul american a venit și a pus bani pentru schimbarea echipamentelor

Click pentru a deschide

Cel care a atras primul atenția pe acest subiect a fost Valentin Popoviciu, vicepreședintele RCS&RDS:

„5G e practic o evoluție a tehnologiei broadband actuale care ne aduce capabilități noi în ceea ce privește aplicațiile viitoare. Adică avem în primul rând o creștere de capacități pentru că traficul de internet mobil crește gradual din ce în ce mai mult, avem evoluții de minim 50% pe an, întrucât atât numărul de clienți care au acces la date crește și modul de utilizare se schimbă, adică din ce în ce mai mult video. Video ocupă în prezent cam 60-70% din traficul total din rețelele mobile actuale, chiar și pe fix, și atunci ai nevoie de capacități de suplimentare care să poată să livreze aceste servicii în viitor către toți cetățenii, plus vei avea aplicații noi care țin tot de digitalizare și de modul în care interacționăm între noi și cu lucrurile din jurul nostru.

Vom vrea din ce în ce mai multe automatizări care să ne facă viața mai ușoară: contoarele să fie citite automat, să știm când să pornim și aprindem lumina din casă ca să avem o eficiență cât mai bună și să nu plătim în plus curent pe care nu-l consumăm sau care ar putea fi economisit. Vrem să avem trafic mai ușor, mai lejer și siguranța în trafic să se îmbunătățească prin conectivitatea mașină la mașină, lucruri care se vor întâmpla în mod cert în viitor. Toate acestea vor fi posibile datorită evoluției tehnologice și nu neapărat datorită 5G.

5G este doar un pas, este de fapt o nouă standardizare care permite tehnologiei radio să ofere aceste capabilități astfel încât să poți să ai orice tip de aplicație care ține de conectarea între oameni sau între oameni și lucrurile din jurul lor și acestea să fie disponibile oriunde.

Lucrurile acestea se vor întâmpla în mod sigur, doar că trebuie să le vedem realizate și în România pentru ca aici într-adevăr este procedura de licitație și nu neapărat numai frecvențele scoase la licitație sunt esențiale pentru că avem deja frecvențe pe care le utilizăm și am lansat deja servicii 5G, în schimb trebuie claritate în ceea ce privește modul sau echipamentele pe care le poți folosi în această zonă.

Sunt niște discuții acum, pe baza Memorandumului cu SUA, unde noi nu avem probleme speciale, în schimb trebuie claritate și lucrurile nu trebuie lăsate într-o zonă gri, pentru că acum sunt niște zone gri acolo care amestecă partea de 5G cu alte lucruri.

Sunt insuficient definite. Adică nu înțelegem de ce 5G ar trebui să intre peste rețelele 2G, 3G, 4G, adică peste tehnologiile anterioare existente, și dacă vor trebui făcute niște schimbări acolo acele schimbări trebuie cumva suportate de cineva, pentru că s-au făcut niște investiții la un moment dat, în momentul în care nu exista acest context.

Dacă vrei să le schimbi, cineva trebuie să plătească. În Statele Unite, Guvernul american a venit și a pus bani pentru lucrul ăsta. A zis: Vrem să schimbăm, acestea sunt fondurile. Sau limitezi acele chestiuni la niște lucruri esențiale, care sunt de înțeles, trebuie făcute, însă trebuie foarte bine definite și clarificate.

Ce nu vrem noi este neclaritatea. Dacă rămâne o zonă gri aceasta va opri dezvoltarea rețelelor pentru că nu vei ști în ce direcție să o iei. Nu vei ști unde să investești pentru că nu e clar dacă ce pui acolo ca investiție va fi recuperat sau nu.”, a spus oficialul RCS&RDS.

  • Cătălin Buliga, Vodafone: Vorbim de 5G, dar noi nu avem 4G în rural. Dacă îți propui să protejezi computerul de bord al unei mașini și finalizezi în a schimba și tabla mașinii, mi se pare nepotrivit. Am putea folosi banii pentru tabla aia în a conecta ruralul

Click pentru a deschide

Îngrijorările oficialului RCS&RDS au fost împărtășite și de ceilalți reprezentanți ai marilor operatori locali de comunicații, în special de către Cătălin Buliga, directorul de tehnologie al Vodafone România.

„Eu când mă gândesc la anul 2021 mă gândesc la un an foarte important pentru România. Pe de o parte avem această oportunitate a planului PNRR, în care foarte multe investiții, foarte multe fonduri europene vor merge către digitalizarea României și rezolvarea multor probleme, iar pe de altă parte în ceea ce ne privește pe noi ca industrie, anul 2021 este un an în care se vor lua foarte multe decizii care pot afecta sau care pot ajuta industria.

Cred că felul în care se vor lua deciziile de anul acesta, și mă refer aici și la elementele legislative de care s-a menționat anterior (n.a proiectul securitățății 5G) și la licitația de spectru și la felul în care vor fi alocate fondurile și vom reuși să conectăm rural…Vorbim în ziua de astăzi de 5G și noi nu avem 4G în rural. O să ne mai ia 2-3 ani până când tot ruralul din România o să aibă același acces decent de conectivitate cum are urbanul.

Nu aș vrea să uităm de decalajul ăsta și să ne ducem așa cu gandul doar la 5G și să uităm că avem o grămadă de localități și de copii care nu au acces la internet de niciun fel.

Este un an foarte critic și important si cred că felul în care se vor lua decizii cu gândul la binele României și al cetățeanului, decizii cumpătate și nu decizii de genul până maine facem aia, schimbăm aia, decizii care ar putea dărâma tot ce s-a construit în țara asta în ultimii 20 de ani.

Eu am mai spus-o și o repet și fac trimitere și la ce a spus Valentin Popoviciu, așa cum arată lucrurile (n.a cu proiectul privind securitatea 5G) sunt atâtea zone gri că mi se face teamă să nu o luăm înapoi în loc să o luăm înainte.

Pentru că din diverse motive dacă îți propui să protejezi mai bine, nu are importanță motivul, computerul de bord al unei mașini și finalizezi în a schimba și tabla mașinii din același motiv mi se pare..cum să spun..nepotrivit. Am putea folosi banii pentru tabla aia în a conecta ruralul.„, a declarat Cătălin Buliga, directorul de tehnologie al Vodafone România.

  • Orange și Telekom, mai rezervați în declarații în contextul tranzacției din România, dar cu același mesaj: Este nevoie de claritate!

Mult mai rezervați în declarații au fost oficialii Orange și Telekom care sunt în plină tranzacție privind operațiunile din România.

Click pentru a deschide

„Am avut mai multe luări de poziție prin intermediul Asociației Operatorilor Mobili din România (AOMR), în mod constant ne-am întâlnit cu autoritățile și am discutat. Cred ca indiferent de forma concretă pe care o va îmbrăca acest act normativ, este foarte important ca lucrurile să fie predictibile. Odată ce actul normativ va fi finalizat este iarăși important, în egală măsură, ca de la adoptarea lui până la momentul la care va fi organizată licitația 5G operatorii să aibă un termen rezonabil de a-și pregăti business-case-urile, pentru că sumele cu care ei vor veni la licitație trebuie aprobate de companiile mamă. Sunt discuții care durează întotdeauna pentru obținerea finanțării și atunci un act normativ care pune operatorii în termen de predictibilitate pe termen lung, pe de o parte, iar pe de altă parte suficient răgaz astfel încât noi să fim pregătiți cum se cuvine atunci când licitația 5G va fi organizată.”, a declarat Florina Tănase, director legal și corporate affairs la Telekom România.

Click pentru a deschide

„Din punct de vedere legislativ avem într-adevăr niște puncte importante în fața noastră – Codul Comunicațiilor, legea securității 5G și licitația de spectru. Subscriu la ce s-a spus înainte: ne dorim claritate și predictibilitate, ca să nu insist mai mult.”, a declarat și Dorin Odiațiu, directorul de afaceri publice al Orange.

Despre semnalul de alarmă tras joi, 15 aprilie, de oficialii marilor operatori telecom la Ziua Comunicațiilor, a scris și ZF.

HotNews.ro a scris în exclusivitate că, în vara anului trecut, Orange, cel mai mare operator local de comunicații mobile, a semnat un acord de principiu cu statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor, pentru preluarea operațiunilor fixe ale Telekom România, statul român urmând să dețină 20% din acțiunile noii entități create.

Un Memorandum privind semnarea acestui acord de principiu a și fost prezentat în luna august 2020 în ședință de Guvern, potrivit surselor HotNews.ro.

Termenii acestui acord între statul român și Orange sunt confidențiali, iar Memorandumul nu a fost făcut public.

Pentru detalii privind acordul semnat între Guvern și Orange citește:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro