Sari direct la conținut

Cum se vede viitorul televiziunii prin noua generație de TV-uri AI

Cum se vede viitorul televiziunii prin noua generație de TV-uri AI

Am experimentat cu cea mai nouă generație de televiziune AI la Samsung Home of Vision, în Ibiza și am văzut cum va schimba complet modul în care privim ecranul mare din sufragerie.

Televizorul n-a mai fost de mult doar ecranul ăla mat unde ne vedem filmele și serialele favorite. În 2025, el e hub-ul casei, consola de gaming, boxa inteligentă care își modifică sunetul între call-uri pe Zoom, filme, meciuri sau animații YouTube pentru copii. Dar în epoca AI, televizorul devine ceva mai mult: un creier vizual care se adaptează, învață din obiceiurile tale, te citește pe tine, dar și camera ta și optimizează fiecare moment pe care-l petreci pe canapea. Nu e doar smart, e aproape empatic. Nu e doar interactiv, ci proactiv.

Asta am observat săptămâna asta într-o vilă frumoasă din dealurile Ibizei, în timp ce soarele pica printre frunzele de palmieri direct pe ecranele antireflectorizante de la Samsung Home of Vision. Acolo l-am cunoscut și pe Alessandro Zearo, Senior European TV Product Manager la Samsung, omul care orchestrează din culise transformarea fiecărei funcții AI într-o experiență intuitivă: „Televizorul devine un companion activ, nu doar un ecran pasiv. Vrem să creăm ceva care să se potrivească perfect stilului fiecăruia de viață”, spune el.

Noua generație de televizoare Samsung, cu Vision AI integrat, schimbă complet jocul: nu mai e vorba doar de rezoluții mai mari sau de contrast automatizat. Acum vorbim despre televizoare care gândesc, observă și reacționează și o fac cu mai multă subtilitate decât credeai că e posibil.

Când televizorul se uită la tine

Imaginează-ți scena: stai pe canapea, lumina e slabă, sunetul de fundal e complicat, ai mâinile ocupate cu popcorn și cu o băutură rece. Nici nu trebuie să apeși vreun buton. Vision AI recunoaște filmul, scanează frame cu frame, ajustează contrastul, optimizează vocile din dialoguri și ajustează sunetul în funcție de acustica sufrageriei tale.

Desigur nu e cazul să privești orwellian toată faza, televizorul doar studiază obiceiurile tale în timp ce-l folosești și calitatea producțiilor la care te uiți pe el, nu te spionează. Și chiar și datele astea sunt protejate de Samsung Knox Matrix, care oferă protecție solidă pentru date și dispozitive. Informațiile astea rămân în memoria device-ului, nu pe WWW.

Tehnologia care se asigură că nu o mai întrebi pe prietena ta „ce spune ăla?” când vă uitați la film

Unul dintre cele mai impresionante momente de la Ibiza a fost când ne-au dus la o experiență de cinema boutique să admirăm Vision AI în acțiune cu o cutie de popcorn în mână. Ne-au arătat scena ai din Bohemian Rhapsody, în care e Freddie Mercury pe stadion, într-un zgomot infernal și cântă alături de public. O știu în original că am văzut de vreo două ori filmul. Dar aici vocea lui se auzea clar, detașat, de parcă ai fi fost într-un studio de mixaj, nu într-o arenă. Asta face Active Voice Amplifier Pro: separă vocile de zgomotul de fundal și păstrează exact emoția pentru care te-ai așezat pe canapea.

Fotbal fără blur, tenis cu toată finețea

Dacă ești genul care strigă la televizor când e meci, probabil știi ce înseamnă să pierzi mingea pe ecran din cauza unei mișcări mai blurate sau a unui unghi prost. Samsung Motion Enhancer Pro rezolvă problema: imaginea e analizată cadru cu cadru, totul e în clar, de la dribling la tackling, de la plonjonul portarului la grimasa jucătorului. Fiecare detaliu, de la zgura care sare pe Roland Garros până la mâna care strânge racheta. 

Inclusiv fundalul se transformă: stadionul, publicul, umbrele din colțuri. AI Picture Upscale se ocupă de toate detaliile invizibile: textura fețelor, firul de păr, umbrele subtile, contrastul potrivit, ca un colorist care nu obosește niciodată. Iar noua tehnologie anti-reflexie, testată la lumina puternică a unei vile spaniole, a absorbit fiecare sursă de lumină artificială sau naturală fără să altereze culorile sau negrul profund al imaginii. „Vrem ca imaginea să rămână vie, indiferent de lumină, de unghi, de ce se întâmplă în jurul tău. Asta înseamnă experiență cinematică adaptivă”, explică Alessandro Zearo.

Iar cu tehnologia Quantum Dot vezi totul în culori care încă n-au fost inventate pe Pinterest. Un contrast care nu doar sare în ochi, ci îți dă impresia că poți atinge imaginea.

Nu mai trebuie să alegi între TV pt seriale și monitor pt gaming

Eu sunt gamer, ca atare am un monitor mare pe care-l mai folosesc secundar și pentru filme, seriale și știri, deși e clar că nu e făcut pentru asta și se pierde mult din calitate. Prin AI Auto Game Mode televizorul detectează automat că te-ai conectectat la PS5 sau Xbox, detectează automat jocul, împreună cu genul lui și tipul de acțiune din el, și îți optimizează imaginea și sunetul pentru cea mai bună experiență. Rata de refresh? Perfectă. Lag? Inexistent. Bine, tot mi-am luat bătaie la Overwatch 2 acolo că nu-mi plac shooterele.

„TV-ul identifică jocul, recunoaște dacă e un shooter cu scene întunecate și reglează automat totul: luminozitate, detalii, sunet spațial. Poți auzi inclusiv un inamic venind din spate”, explică Alessandro Zearo.

Control prin ceas, prin voce, prin gesturi. Fără telecomandă

Cu funcția Universal Gestures, telecomanda pe care o tot pierzi devine opțională. Faci un gest din mână, ciupești aerul sau strângi din pumn, iar televizorul reacționează. Dacă folosești un Galaxy Watch, poți să devii tu telecomanda. Și recunosc că a fost foarte satisfăcător să închid filme și jocuri strângând din pumn în fața ecranului. Era ca și cum aveam un touchscreen invizibil în față. 

Tot pe partea de control e important de notat că televizorul devine centru de comandă pentru toate device-urile din casă, prin SmartThings. Schimbi lumina, pornești espressorul, vezi că s-a terminat mașina și trebuie să scoți rufele, vezi ce mai ai în frigider. Totul, de pe același ecran pe care bingeuiești seriale.

Cât de greu e de folosit?

Alessandro Zearo, Senior European TV Product Manager la Samsung

De fiecare dată când scriu pe tech îmi imaginez cum ar reacționa la tehnologia asta tata, care are 75 de ani și e un pic reticent la nou, dar realitatea e că toate lucrurile de care am scris aici se întâmplă automat, după cum mi-a explicat și Alessandro Zearo:

„Ca producători de televizoare, lansăm adesea multe funcții noi care nu sunt neapărat ușor de folosit de toată lumea, așa că da, trebuie să găsim un echilibru. Iar cu Vision AI cred că l-am găsit: totul se întâmplă automat sau prin apăsarea unui singur buton. Televizorul se adaptează la nevoile tale, fără stres, deci ai o experiență fluidă.”

Practic, toate funcțiile astea AI intră în funcțiune automat în funcție de ce detectează televizorul că faci, dar dacă ești îngrijorat că-ți schimbă prea mult serialul favorit din anii 80 mărindu-i rezoluția cu Upscale, tot ce trebuie să faci e să debifezi asta dintr-un buton. Suntem departe de vremurile încărcate de cabluri și meniuri stufoase. 

Concluzii din Ibiza

Am părăsit Home of Vision cu ideea că Samsung Vision AI nu e doar o gamă sau o funcție. E o schimbare de paradigmă. E trecerea de la entertainment pasiv la experiențe active, în care e ajustat automat TV-ul la tine, la cameră, la ceea ce te uiți sau te joci. E experiența de a avea un televizor care-ți face în timp real ce putea să facă un editor video profesionist acum doi ani după o oră de muncă.

Din Ibiza până în sufrageria ta, televizoarele anului 2025 spun clar: viitorul nu e doar inteligent. E intuitiv. E frumos.


Articol realizat în parteneriat cu Samsung