Sari direct la conținut

Numărul de angajați CFR Marfă se va reduce cu 1.400, vor scădea cu 30% cheltuielile cu salariile – proiect

HotNews.ro
Tren al CFR Marfa, Foto: Hotnews
Tren al CFR Marfa, Foto: Hotnews

Ministerul Transporturilor a publicat proiectul privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 al CFR Marfă, companie de stat care se află într-un mare impas. Proiectul prevede scăderea cu aproape 30% a numărului de salariați, dar și scăderea cu o pondere apropiată a cheltuielilor de natură salarială programate pentru acest an. CFR Marfă are aproximativ 4.700 de angajați și are pierdere contabilă din anii precedenți de 2,7 miliarde lei.

În document se spune că, până la închiderea procedurii de concordat preventiv, în martie 2022, se va recupera întreg ajutorul de stat. Reamintim că în februarie 2020, Comisia Europeană a constatat că operatorul de transport feroviar de marfă CFR Marfă a primit un ajutor de stat incompatibil în valoare de cel puțin 570 de milioane euro din partea României, prin anularea datoriilor și prin neîncasarea unor datorii de la societate. România trebuie să recupereze de la CFR Marfă ajutorul ilegal și dobânzile aferente.

Mai reamintim și faptul că, pentru salvarea companiei, soluția aleasă de autorități a fost recurgerea la procedura de concordat preventiv, considerându-se că aceasta vine cu un set de avantaje precum suspendarea executărilor silite în desfășurare la momentul omologării (martie.2020), posibilitatea negocierii modalității de stingere a datoriilor cu creditorii, dar și menținerea societății pe piață.

CFR Marfă a înregistrat plăți restante de aproape 3,5 miliarde lei la final de 2020, iar pentru anul în curs estimează reducerea lor cu 63%.

Cheltuielile de natură salarială programate în proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021, sunt mai mici cu 29% față de cele programate în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2020.

Cheltuielile pentru investiții au fost de 37 milioane lei anul trecut și estimarea pentru anul în curs este că vor ajunge la 100 milioane lei.

Creanţele restante pentru anul 2021 au fost estimate în scădere cu 30% față de cele realizate în anul 2020, de la 417 milioane lei, la 291 milioane lei.

Ce se spune în proiect

Proiectul de HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 al Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă “CFR MARFĂ” – S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021 pentru Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă “CFR MARFĂ” – S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii s-a realizat avându-se în vedere următoarele:

– avizul Consiliului de Administrație nr. 12/05.04.2021 privind proiectul de buget de venituri și cheltuieli pe anul 2021;

– aprobarea proiectului privind bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 al Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă “CFR MARFĂ” – S.A. de reprezentanții Adunării Generale a Acționarilor, prin Hotărârea nr. 09/09.04.2021;

– nivelul mediu estimat al inflaţiei pe anul 2021: 2,4% așa cum reiese din Raportul privind situația macroeconomică pe anul 2021 și proiecția acestuia pe anul 2022-2024, elaborat de Ministerul Finanțelor;

– nivelul preliminat al realizărilor pentru anul 2020;

– creșterea veniturilor totale cu 75,58% față de cele realizate la 31.12.2020;

– nivelul total al cheltuielilor în anul 2021, a fost estimat, în scădere cu 11,52% față de cel realizat la 31.12.2020 și în funcție de necesarul de materiale și servicii necesare desfăşurării în condiţii de siguranță în exploatare, în condiții normale a activităţii și în condiții de eficiență a activității;

– nivelul și structura cheltuielilor, au fost estimate având în vedere necesarul de materii prime, materiale, energie și apă, servicii și lucrări, prețurile estimate ale acestora, luând în calcul consumurile specifice normate, prevederile legale privind amortizarea mijloacelor fixe, contribuţiile stabilite de lege aferente drepturilor salariale, cheltuielile cu taxele și impozitele calculate conform legii, nivelul stabilit prin acte normative pentru costurile ce sunt prevăzute în legi speciale;

– reducerea numărului de personal prognozat la finele anului 2021 față de numărul de personal realizat la 31.12.2020 cu 1400 salariați;

– nivelul cheltuielilor de natură salarială a fost fundamentat având în vedere prevederile art.48, alin.(1) lit.a și alin.(3) din Legea nr. 15/2021-Legea bugetului de stat pe anul 2021. Cheltuielile de natură salarială programate în proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021, sunt mai mici cu 28,95% față de cele programate în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2020, aprobat prin HG nr.212/2020 și cu 14,47% față de cele realizate la 31.12.2020;

– câștigul mediu brut pe salariat programat pentru anul 2021 a fost influențat cu suma de 244 mii lei, care a reprezentat majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, conform Hotărârii Guvernului nr.4/2021, pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată;

– nivelul câștigului mediu brut pe salariat programat pentru anul 2021 este mai mic cu 0,10% față de cel realizat la finalul anului 2020.

– cuprinderea în cadrul proiectului bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021 a influențelor rezultate în urma aplicării prevederilor O.U.G. 109/2011 privind guvernanța corporativă, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la drepturile aferente contractelor de mandat;

– Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă “CFR MARFĂ” – S.A. a înregistrat plăți restante în valoare de 3.947.373 mii lei la 31.12.2020 iar pentru anul 2021, estimează reducerea acestora cu suma de 2.497.361 mii lei (cu 63,27%).

În anul 2021, în cadrul procedurii de concordat preventiv, a fost estimat, recuperarea datoriei restante, care reprezintă ajutor de stat, urmând ca până la închiderea acestei proceduri în luna martie 2022, sa fie recuperat întreg ajutorul de stat. În vederea realizării acestui lucru, este necesar:

– aprobarea mecanismului de plată alternativă prin darea în plată, în vederea stingerii ajutorului de stat de către Comisia Europeană;

– emiterea Ordonanței de Urgență privind modalitatea alternativă de stingere a datoriei prin darea în plată a unor bunuri mobile și imobile;

– vânzarea de către executorul judecătoresc a tuturor vagoanelor care fac obiectul dosarului de executare nr.194/2018.

– pentru anul 2021, Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă “CFR MARFĂ” – S.A. a programat, în proiectul Bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021, un rezultat brut pozitiv, în valoare de 33.040 mii lei, urmare a majorării veniturilor din vânzarea activelor corporale cu 335.546 mii lei, a reducerii cheltuielilor cu amortizarea, de la 275.436 mii lei ( anul 2020) la 248.737 mii lei (anul 2021) cu 9,69% și reducerea cheltuielilor de natură salarială de la 283.241 mii lei (anul 2020) la 242.259 mii lei (anul 2021) cu 14,47%, urmare a reducerii numărului de salariați cu 1.400.

– sursele necesare finanțării investițiilor pentru anul 2021 au fost estimate în scădere cu 9,69% fata de cele realizate la 31.12.2020, de la 275.436 mii lei (anul 2020) la 248.737 mii lei, (anul 2021 și vor fi asigurate din:

– surse proprii – amortizare;

– cheltuielile pentru investitii estimate pentru anul 2021, vor fi în creștere față de cele realizate la 31.12.2020 cu 172,31%, de la 37.035,54 mii lei (anul 2020) la 100.852 mii lei (anul 2021);

– planul de investiţii;

– programul anual al achiziţiilor publice;

-planul de întreţinere şi reparaţii.

Indicatorii economico-financiari, cuprinși în proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021, au următoarele valori:

– productivitatea muncii va creşte de la 117,91 mii lei/persoană la 243,27 mii lei/persoană (cu 106,31%);

– numărul prognozat de salariaţi la finele anului 2021 va scădea față de cel realizat la 31.12.2020 cu 1.400 de salariati;

– câștigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială, calculat conform legii anuale a bugetului de stat, în anul 2021 scade de la 4.865,74 lei (anul 2020) la 4.861,02 lei (cu 0,10%);

– cheltuielile totale la 1.000 lei venituri totale, vor ȋnregistra o scădere cu 36,48% față de cele realizate în anul 2020, de la 1.522,56 mii lei la 967,09 mii lei;

– creanţele restante pentru anul 2021, au fost estimate în scădere cu 30% față de cele realizate în anul 2020, de la 417.101 mii lei la 291.971 mii lei;

– plăţile restante, au fost estimate în scădere cu 63,27%, de la 3.947.373 mii lei la 1.450.012 mii lei.

– la 31.12.2020, Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă “CFR MARFA” S.A. înregistreaza pierdere contabilă din anii precedenti, în valoare de 2.742.408 mii lei pentru care a întocmit un program de reducere, conform prevederilor legale.

Pentru anul 2021 se estimează un rezultat brut in valoare de 33.040 mii lei.

Conform art.48, alin.(9) și alin. (10) din Legea nr.15/2021 – Legea bugetului de stat, Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă “CFR MARFA” S.A. a programat reducerea pierderilor înregistrate la 31.12.2020, reducerea pierderii contabile din anii precedenți și a plăților restante, înregistrate la finalul anului 2020, în baza unui program care conține măsuri concrete și cuantificabile, pe termen mediu și lung.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro