Ion Iliescu a murit marți, 5 august, la vârsta de 95 ani. Retras din viața publică de mai mulți ani, a fost primul președinte al României după Revoluția din 1989, iar la peste 30 de ani după acel moment a fost trimis în judecată pentru crime împotriva umanității.

Fostul președinte a fost internat în 9 iunie în secția de Terapie Intensivă a Spitalului SRI „Agrippa Ionescu” din București. O săptămână mai târziu, în 16 iunie, Spitalul SRI a anunțat că Ion Iliescu suferă de cancer la plămâni.

Instalat la putere în primele zile ale Revoluției, Ion Iliescu este legat de momentele care au marcat primii ani ai României post-decembriste. 

Fost președinte al României timp de trei mandate, între 22 decembrie 1989 și 1992, apoi între 1992-1996 și între 2000-2004, Ion Iliescu nu a mai avut nicio apariție publică din martie 2017. Atunci, el a mers la Parchetul General, fiind citat de procurori în dosarul Revoluţiei, în care a fost trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii.

În ianuarie 2025, Ion Iliescu a fost inculpat în Dosarul Mineriadei, care a fost reluat de către Parchet. El a fost acuzat că, împreună cu Petre Roman, a „lansat o politică de represiune împotriva populației civile din capitală.

Ultimul mesaj public 

În ultimul său mesaj public, din 19 mai, Ion Iliescu l-a felicitat pe Nicușor Dan pentru câștigarea alegerilor prezidențiale. 

„Vă adresez cele mai sincere felicitări pentru încrederea pe care poporul român v-a acordat-o prin alegerea dumneavoastră în cea mai înaltă funcție a statului. Victoria dumneavoastră exprimă o aspirație profundă a cetățenilor pentru o conducere responsabilă, onestă și orientată spre viitor”, a  transmis atunci Ion Iliescu pe blogul său.

„România traversează o perioadă complexă, cu provocări economice, sociale și geopolitice deosebite. Tocmai de aceea, este esențial ca toate forțele politice democratice să conlucreze, să lase deoparte spiritul conflictual și să sprijine instituția prezidențială”, a mai scris Iliescu, care i-a dorit succes lui Nicușor Dan.

Scurtă biografie politică a lui Ion Iliescu, înainte de Revoluție

Activist în cadrul tineretului comunist, membru al Comitetul Central al Uniunii Tineretului Muncitoresc (CC al UTM) în 1949, Iliescu a condus grupul studenţilor români aflaţi în URSS, unde a studiat în cadrul Institutului de Energetică de la Moscova. 

Membru al Biroului şi secretar CC al UTM, preşedinte al Uniunii Ascociațiilor Studenților Comuniști, a participat la acţiuni de intimidare împotriva studenţilor protestari de la sfârşitul anilor 1950. 

La acea vreme, Ion Iliescu, liderul studenţilor comunişti, s-a arătat revoltat de atitudinea „de împăciuitorism cras în rândul studenţilor”, i-a acuzat pe profesori că „nu ştiu să înarmeze studenţii cu teoria marxist-leninistă pentru a lua poziţie faţă de încercările duşmanilor”, a dat asigurări că „s-au luat măsuri împotriva elementelor care s-au dovedit a fi duşmănoase” şi că s-a implicat personal în exmatriculări. (Raportul Comisiei prezidențiale pentru analiza comunismului în România).

Şef de secţie la CC al PCR, prim secretar al CC al UTC şi ministru pentru problemele tineretului, a fost ales secretar al CC şi membru supleant al CPEx, poziţii pe care le-a pierdut în 1971, când a fost trimis ca secretar cu propaganda în judeţul Timiş. La sfârşitul anilor 1970, a fost prim secretar al Comitetului judeţean de partid Iaşi. Preşedinte al Consiliului Naţional al Apelor (cu rang de ministru), intră într-o perioadă de relativă dizgraţie în 1984. Până la 22 decembrie 1989, a fost director al Editurii Tehnice. Aceste informații se regăsesc în Raportul Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste, comisie constituită în 2006 de fostul președinte Traian Băsescu și condusă de istoricul Vladimir Tismăneanu.

Decembrie 1989, „cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă” Ion Iliescu

Văzut ca succesor al lui Nicolae Ceaușescu încă de pe vremea comuniștilor, Ion Iliescu a ajuns în 1989 să fie legitimat în această funcție. În 22 decembrie, după fuga fostului dictator, acesta a apărut la Televiziunea publică și și-a asumat rolul de organizator.

În noaptea de 22 decembrie, s-a decis constituirea Consiliului Frontului Salvării Naționale.

Proclamatia a fost citită la TVR, iar la finalul acesteia a fost anunțată componența, cu „ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, Ion Iliescu”.

La sfârşitul lunii ianuarie 1990, Ion Iliescu s-a numărat printre fondatorii formaţiunii politice Frontul Salvării Naţionale (FSN). A fost preşedintele CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională) (9 feb. 1990 – 20 iun. 1990), organism cu autoritate de parlament provizoriu.

Ion Iliescu a fost președinte al României în perioadele: 20 mai 1990 – 29 noiembrie 1996 şi 20 decembrie 2000 – 20 decembrie 2004.

În 20 mai 1990, a fost ales preşedinte al României cu 85,07% din voturi, fiind instalat oficial în funcţia de şef al statului la 20 iunie 1990. Contracandidații săi Radu Cîmpeanu și Ion Rațiu au obținut 10,6%, respectiv 4,2%.

13-15 iunie 1990. Ion Iliescu le mulțumeste minerilor pentru „eliberarea” Pieței Universității

Cu mai puțin de o lună mai târziu, între 13-15 iunie, România era scena, chiar în centrul Bucureștiului, a unor confruntări sângeroase care au pus capăt mitingului-maraton anticomunist din Piața Universității. Ion Iliescu îi numise golani pe protestatari.

În 12 iunie 1990, la Scroviștea, în prezența fostului președinte Ion Iliescu avea loc o întâlnire în care a fost pus la punct un plan de reprimare a manifestației din Piața Universității, inclusiv venirea minerilor, a susținut generalul Dan Voinea, procurorul care a instrumentat dosarul mineriadei.

„Președintele Iliescu s-a implicat personal în actul de represiune din 14-15 iunie, el a dat ordine în acest sens. Înainte de aceasta a avut loc o întâlnire de taină undeva la Scroviștea, la care a participat ministrul de interne Chițac, șeful poliției de atunci, generalul Diamandescu, Petre Roman, Ion Iliescu și au stabilit în concret cum trebuie atacați manifestanții din Piața Universității. S-a făcut chiar o schemă, ea este la dosar. E scrisă de mână și acolo erau trecute atribuții pentru fiecare ministru ce avea de făcut. Ministrul Transporturilor pentru aducerea în București a minerilor, a muncitorilor, că nu au venit doar mineri. Atunci s-a decis, nu doar venirea minerilor pentru că au venit și muncitori”, a declarat într-un interviu pentru Gândul Dan Voinea, primul procuror care a instrumentat dosarul Mineriadei.

În dimineața zilei de 13 iunie 1990, poliția a intervenit brutal și a evacuat manifestanții rămași în Piața Universității. În jurul prânzului, muncitorii de la IMGB au fost și ei implicați în operațiunea Poliției. Balconul Pieței s-a redeschis.

În dimineața zilei de 14 iunie, aproape 10.000 de mineri din Valea Jiului ajungeau la București, înarmați cu bâte, lanțuri și topoare. Minerii au mers în Piața Victoriei, de unde Ion Iliescu i-a trimis către Piața Universității, cu ordinul să o „reocupe”. Au fost bătuți toți cei care le-au ieșit minerilor în cale, au fost devastate Universitatea și Facultatea de Arhitectură, precum și sediile partidelor și redacțiile ziarelor.

Iliescu le-a mulțumit minerilor „pentru ce au demonstat” și pentru „înalta disciplină civică”.

Potrivit datelor oficiale, șase persoane au murit, peste 1.000 au fost rănite și sute de persoane au fost arestate în acele zile. Cu toate acestea, asociațiile victimelor mineriadelor susțin că numărul persoanelor decedate s-ar ridica la peste 100 de persoane.

În anii care au urmat, Ion Iliescu a susținut că nu este responsabil pentru ce au făcut minerii și că nu a plănuit operațiunea violentă din 13-15 iunie.

La alegerile prezidenţiale din 27 septembrie 1992, Ion Iliescu a candidat din partea FDSN (Frontul Democrat al Salvării Naţionale) şi a obţinut mandatul prezidenţial după al doilea tur de scrutin (11 octombrie 1992), cu 61,5% din voturi, fiind instalat oficial în funcţie, pentru un mandat de patru ani, la 30 octombrie 1992.

Confruntarea Ion Iliescu – Emil Constantinescu, la alegerile prezidențiale din 1996

La alegerile generale din noiembrie 1996, a candidat din partea PDSR (Partidul Democraţiei Sociale din România), situându-se, în al doilea tur de scrutin, în urma candidatului CDR (Convenţia Democrată din România), Emil Constantinescu.

Rămâne de notorietate momentul din ultima dezbatere televizată care ar fi contat decisiv în confruntarea electorală, în care Emil Constantinescu îl întreabă pe Ion Iliescu dacă crede în Dumnezeu.

Ion Iliescu a candidat, în paralel, pe listele pentru Senat şi a devenit liderul grupului parlamentar al PDSR din Camera superioară a Parlamentului.

Ultimul mandat al lui Ion Iliescu: România aderă la NATO și încheie negocierile cu UE

După patru ani de guvernare CDR, marcată de criză economică puternică și convulsii în cazdrul coaliției de guvernământ, PDSR castigă alegerile parlamentare, iar Ion Iliescu alegerile prezidenţiale din 2000, cu 66,83% din voturi.

În acest mandat, în 2002, România este invitată să adere la NATO, în cadrul summit-ului de la Praga.

Tot în acest mandat prezidențial al lui Ion Iliescu, România încheie negocierile de aderare la Uniunea Europeană.

Pe 10 decembrie 2006, Ion Iliescu a fost ales cu unanimitate de voturi preşedinte de onoare al PSD.

Ion Iliescu, inculpat în dosarul Revoluției

Ion Iliescu a fost acuzat de procurori de crime împotriva umanității în Dosarul Revoluției. Acesta a fost trimis în judecată în 2021, dar a fost retrimis la parchet. În august 2022, dosarul a fost retrimis instanței.

Acuzațiile procurorilor:

• Ion Iliescu, în calitate de şef de stat şi de guvern, preşedinte al CFSN şi al Consiliului Militar Superior, cu intenţie, urmărind obținerea legitimității populare, menținerea și consolidarea puterii politice deținute începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16.00, a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat, sistematic, prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22-30 decembrie 1989, operațiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcții de conducere ale MApN.
• Aceste fapte au avut drept consecințe generarea și amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat și astfel, în intervalul 22-30 decembrie 1989 au survenit 857 decese, 2382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari.
• Aceleași fapte ale lui Ion Iliescu au generat, pentru intervalul 22 decembrie, orele 16.00-30 decembrie 1989, o stare de pericol iminent și grav pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei civile, de pe întregul teritoriu al României.

În ianuarie 2025, procurorii au reluat Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, iar Iliescu a fost inculpat pentru infracțiuni contra umanității, fiind acuzat că, împreună cu alți lideri ai vremii, a orchestrat o politică de represiune împotriva populației civile din capitală.