Arheologii au descoperit cel mai mare oraş antic din Egipt
O echipă de arheologi egipteni a descoperit „cel mai mare oraş antic din Egipt” datat de mai mult de 3.000 de ani, în apropiere de Luxor, în sudul ţării, a indicat joi fostul ministru al Antichităţilor şi arheologul Zahi Hawass, potrivit AFP.
„Misiunea arheologică (…) a descoperit un oraş îngropat (…) care datează din timpul dinastiei regelui Amenhotep III şi care fost folosit de regele Tutankhamon, adică acum 3.000 de ani”, afirmă misiunea arheologică în comunicat.
Ajuns pe tron în 1.391 înaintea erei noastre, Amenhotep III a murit în 1.353. Obiecte, între care bijuterii şi ceramică cu sigiliul său au fost descoperite în oraş, confirmând datarea, citează News.ro.
Este vorba despre „cel mai mare oraş antic din Egipt”, potrivit lui Hawass, citat în comunicat.
Misiunea a început excavările în septembrie 2020 între templele lui Ramses al III-lea şi a lui Amenhotep III de lângă Luxor, la aproape 500 de kilometri de Cairo.
„În câteva săptămâni, spre marea surprindere a echipei, au apărut cărămizi”, potrivit comunicatului. Şi situl este „în stare bună de conservare, cu ziduri aproape întregi şi cu încăperi pline de unelte ale vieţii cotidiene”.
„Descoperirea acestui oraş pierdut este a doua cea mai importantă de la mormântul lui Tutankhamon”, a estimat Betsy Brian, profesor de egiptologie de la Universitatea John Hopkins din Statele Unite, de asemenea citat în comunicat. Aceasta „ne va oferi detalii rare despre viaţa egiptenilor din Noul Imperiu”.
Oraşul este format din „trei palate regale (…) precum şi un centru administrativ şi unul de producţie”. Dar arheologii au dezgropat şi „o zonă de pregătire a hranei” cu o „brutărie”, „un cartier administrativ” şi „un atelier” de construcţie.
Au fost de asemenea descoperite două morminte de „vaci sau tauri”, precum şi un corp uman „neobişnuit”.
După ani de instabilitate politică legaţi de revoltele populare din 2011, care au lovit sectorul-cheie, turismul, Egiptul caută să readucă vizitatori, în special promovând patrimoniul antic.
Săptămâna trecută, 22 de care care au transportat mumiile regilor şi reginelor Egiptului antic au traversat Cairo într-o paradă spectaculoasă pentru a fi expuse la Muzeul naţional al Civilizaţiei Egiptene (NMEC), noul sediu al rămăşiţelor regale, potrivit News.ro.