Hidroelectrica se așteaptă să plătească amenzi uriașe în acest an / Problemele cu facturile vor continua
Mai mulți clienți, mai multe amenzi. Pare amuzant, dar chiar asta se întâmplă la Hidroelectrica, lider pe piața furnizării de electricitate către populație, care nu reușește de ani de zile să-și rezolve problemele cu emiterea facturilor. Compania estimează că va plăti în acest an amenzi de peste 10 milioane de lei, față de 3,9 milioane de lei anul trecut. Reprezentanții furnizorului argumentează prin faptul că se așteaptă ca numărul clienților să crească.
Compania a prevăzut, în bugetul de venituri și cheltuieli pentru acest an, suma de 10,045 milioane de lei drept cheltuieli cu majorări și penalități, „cuprinzând în principal cheltuieli cu amenzi si penalități prevazute pentru segmentul de furnizare rezultate în principal din întârzierea la facturare a clienților”.
Suma este de 2,5 ori mai mare decât amenzile plătite anul trecut (3,9 milioane de lei). Este vorba de amenzi date de ANRE și ANPC.
Compania spune că este o bugetare prudențială
Reprezentanții companiei au precizat, pentru HotNews.ro, că această estimare se bazează pe creșterea numărului de clienți în perioada următoare:
„Este o bugetare prudențială, nu are în vedere un eveniment specific ci doar numărul de clienți de portofoliu. Anul trecut am plătit 3,9 milioane de lei. Nu ne așteptam să plătim mai mult, dar am bugetat eventuale evenimente neprevăzute. Suntem siguri ca vor fi evoluții semnificative pe partea de digitalizare care să reducă sau să elimine sincopele în facturare”, spun cei de la Hidroelectrica.
Pe grupurile de pe Facebook, unii clienți Hidroelectrica spun că n-au mai primit facturi de peste un an. Oamenii se sfătuiesc între ei să depună plângeri la ANRE și ANPC.
Unii dintre cei fără facturi sunt pasivi. „Nu mă afectează, n-am mai primit facturi din decembrie 2022, deci nicio problemă. Păi de ce să îi deranjez”, spune Sorin O., client casnic din București.
Mai în glumă, mai în serios, această practică este ilegală, iar facturile, în momentul în care care vin din urmă, se adună și rezultă sume greu de plătit într-o singură tranșă, plus tot felul de încurcături cu perioadele de facturare.
Spre exemplu, cazul Mirelei P.: „În urma unei sesizări făcute la ANPC am primit facturile restante pentru perioada 28.05 – 31.12.2023. Printre cele lunare am regăsit și o factura care are trecută perioada 7.07 – 31.10. Am dat indexul lunar, pe factură nu este trecut Regularizare. Nu înțeleg ce este cu ea. Și, de asemenea, va rog să îmi spuneți cum ați procedat cu plata în rate. Toate facturile sunt emise ieri și au data scadenta 11.03, iar suma nu este mică”.
Ea are de plată în total peste 3.200 de lei. Spune că solicitarea la ANPC s-a rezolvat într-o săptămână, însă în cazul altor clienți a durat mai multe săptămâni de la depunerea plângerii până la deblocarea facturilor.
„Au venit șapte facturi în decurs de două ore”, mai spune ea.
În acest caz, recomandat ar fi să cereți eșalonarea plăților, iar compania este obligată să accepte acest lucru (există un formular pe site-ul Hidroelectrica).
„Un an și 7 luni fără facturi. Dacă vreți să rezolvați, sesizare la ANRE, nu la Hidroelectrica. Eu n-am făcut la ANRE, tot la Hidroelectrica am făcut câteva și nu m-a băgat nimeni în seamă”, scrie și Silvana C.
Alte probleme pe care le-au avut în ultima vreme clienții Hidroelectrica sunt legate de imposibilitatea transmiterii indexului de pe contor, din cauza problemelor cu aplicația.
Unii dintre cei care au transmis totuși indexul s-au plâns că datele furnizate de ei nu au fost luate în considerare, iar facturile au fost emise în baza unui consum estimat.
Cum a ajuns Hidroelectrica principalul furnizor de energie din țară
Hidroelectrica avea, la finele lunii septembrie 2023, un număr de 530.850 de clienți casnici, în creștere de la 256.539 clienți cu un an înainte, potrivit ultimului raport financiar al companiei.
Cu o cotă de 16%, compania este lider pe piața furnizării de energie, înaintea furnizorilor clasici Enel, Electrica, CEZ și E.ON.
Principala activitate a Hidroelectrica este producția de energie electrică în hidrocentrale, însă compania a dezvoltat latura de furnizare odată cu liberalizarea pieței, în 2021. Din acel moment, ea a fost cea mai ieftină companie de energie pentru consumatorii casnici.
Numărul clienților Hidroelectrica ar putea să crească foarte mult în perioada următoare, dacă Hidroelectrica își menține prețurile mici, pe măsură ce schema de plafonare a facturilor se va apropia de final (1 aprilie 2025).
Compania este listată la Bursa de Valori București din vara anului trecut.
Ce probleme a găsit ANRE
Anul trecut, în martie, ANRE transmitea că a amendat cu 400.000 de lei Hidroelectrica pentru mai multe nereguli:
„În contextul numeroaselor sesizări și reclamații primite referitor la comportamentul comercial al furnizorului de energie electrică SPEEH Hidroelectrica SA, am dispus la începutul anului o amplă acțiune de control la furnizorul în cauză.
În urma finalizării acțiunii de control, s-au constatat nereguli în activitatea furnizorului, constând în:
- neemiterea facturilor aferente cantităților de energie electrică furnizate celor 482.638 de clienți finali din portofoliu, pentru fiecare perioadă de facturare și în intervalul de timp prevăzut în contractele de furnizare a energiei electrice încheiate cu aceștia;
- netransmiterea sau întârzierea în transmiterea răspunsurilor la solicitările adresate de clienți;
- neîncheierea sau nerespectarea termenului de încheiere a contractului de furnizare a energiei electrice după acceptarea condițiilor de furnizare și transmiterea documentației necesare de către client.
Pentru faptele constatate, furnizorul de energie electrică SPEEH Hidroelectrica SA a fost sancționat contravențional cu amendă maximă, în valoare de 400.000 lei, reprezentând dublul maximului prevăzut de lege.
Și în cursul anului 2022, ANRE a urmărit constant activitatea SPEEH Hidroelectrica SA, furnizorului fiindu-i aplicate un număr de 71 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 365.000 lei, pentru fapte similare”.
Citiți și:
- Aventurile clienților Hidroelectrica / Noile problemele ale consumatorilor sub contract cu acest furnizor
- Avantajele și dezavantajele unui contract cu Hidroelectrica / Ce experiențe au clienții furnizorului de energie
- Hidroelectrica s-a încurcat în cifre și a trimis oferte eronate clienților casnici
Sursa foto: Dreamstime