FOTO Curcubeu pe Marte? Răspunsul NASA
Agenția aerospațială americană a publicat o imagine cu ceea ce pare a fi un curcubeu pe Marte, fenomen considerat imposibil pe planeta roșie, relatează Insider.
„Mulți au întrebat: Este acela un curcubeu pe Marte?”, nota marți o postare de pe Twitter a contului roverului Perseverance al NASA, oferind și răspunsul: „Nu”.
Many have asked: Is that a rainbow on Mars? No. Rainbows aren’t possible here. Rainbows are created by light reflected off of round water droplets, but there isn’t enough water here to condense, and it’s too cold for liquid water in the atmosphere. This arc is a lens flare. pic.twitter.com/mIoSSuilJW
— NASA’s Perseverance Mars Rover (@NASAPersevere) April 6, 2021
„Curcubeele nu sunt posibile aici”, a mai notat postarea. „Curcubeele sunt create de lumina reflectată de picăturile rotunde de apă însă aici nu este suficientă apă pentru a se condensa și este prea frig pentru ca apa să existe în formă lichidă în atmosferă”.
„Acest arc este o reflexie în lentilă (lens flare)”, a precizat postarea.
Lens flare-ul se referă la lumina parazitară nedorită ce apare în obiectiv prin mecanismele de formare a imaginii.
Citește și: