Sari direct la conținut

​Câți bugetari au lucrat la crearea sistemului e-Factura / Au fost doar costuri cu salariile lor: vezi câți bani iau

HotNews.ro
e-Factura, obligatorie de la 1 ianuarie 2024, Foto: Hotnews / Florin Barbuta
e-Factura, obligatorie de la 1 ianuarie 2024, Foto: Hotnews / Florin Barbuta

Prin rețelele de socializare a tot umblat o informație potrivit căreia ar fi costat foarte mult acest sistem e-Factura, menționând milioane de lei sau euro. Conform informațiilor transmise HotNews.ro de Ministerul Finanțelor, nu au fost alte costuri, cu excepția salariilor bugetarilor care au lucrat. Este vorba despre cele ale angajaților din Ministerul Finanțelor-CNIF și STS.

Asta pentru că, așa cum menționa șeful STS (Ionel Sorin Bălan) pe 30 decembrie 2023, când au anunțat finalizarea sistemului extins, „la nivelul bazelor de date a fost implementată tehnologie open source”.

Altfel, costul ar fi fost de circa 16 milioane euro.

Câți angajați au creat e-Factura și cât câștigă

“Numărul de angajați implicați a variat în funcție de sarcinile fiecăruia și specificul activităților de dezvoltare, configurare, testare etc., unele persoane desfășurând în majoritatea timpului activități legate de e-Factura și altele doar temporar. Putem considera că au lucrat efectiv între 10 și 20 de persoane”, ne-a transmis Ministerul Finanțelor.

Dacă ne uităm pe salariile nete din CNIF (MF) din decembrie 2023, vedem că în afară de directori care iau între 10.700 – 11.600 lei pe lună ori șefii de serviciu care ajung la aproape 10.000 de lei, experții iau între 5.673 – 7.407 lei pe lună.

Mai există și consilieri cu salarii ajung până la 7.407 lei.

În ceea ce privește salariile din STS, nu avem o grilă publică.

Sunt foarte multe probleme (erori) de la 1 ianuarie cu acest sistem RO e-Factura, iar dacă ne uităm pe numărul de facturi transmise zilnic, vedem că încă este mic. Mulți antreprenori nu au reușit încă să se înregistreze și să trimită facturile. S-au mai rezolvat din erori. HotNews.ro scria recent că se lucrează la o nouă variantă e-Factura, lucru confirmat de Dan Peștină, director general la CNIF, în cadrul unei emisiuni Prima News. Potrivit acestuia, se dorește degrevarea SPV și introducerea unui buton pentru ca procesarea să nu se mai întâmple în SPV, dar punctul de acces va fi același.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro