Sari direct la conținut

SuperLiga: FCSB, ținută în șah de FC Hermannstadt, în etapa inaugurală

HotNews.ro
SuperLiga: FCSB, ținută în șah de FC Hermannstadt, în etapa inaugurală
Meciul dintre FC FCSB si AFC Hermannstadt, din etapa inaugurala a sezonului 2025-2026 al Superligii nationale de fotbal, desfasurat pe Stadionul Steaua. Sursă foto: Agerpres

Campioana FCSB a terminat la egalitate cu FC Hermannstadt, 1-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Steaua din Capitală, într-un meci din etapa inaugurală a sezonului 2025-2026 al Superligii naționale de fotbal, transmite Agerpres.

Sibienii au deschis scorul prin gambianul Kalifa Kujabji (76), cu o lovitură de cap, după care Ianis Stoica a trimis mingea în bară (90).

Alexandru Stoian, intrat pe teren în min. 83, i-a salvat pe roș-albaștri de la înfrângere, marcând la centrarea lui Risto Radunovic (90+3).

FC FCSB – AFC Hermannstadt 1-1 (0-0), Stadion Steaua – București

Au marcat: Alexandru Stoian (90+3), respectiv Kalifa Kujabji (76).

Arbitru: Viorel Nicușor Flueran (Craiova); arbitri asistenți: Daniel Mitruți (Craiova), Cristian Daniel Ilinca (Craiova); al patrulea oficial: Cătălin Buși (Râmnicu Vâlcea)

Arbitru video: Adrian Viorel Cojocaru (Galați); arbitru asistent video: Valentin Porumbel (Oltenița)

Observatori: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea) – CCA, Iuliuss Nemțeanu (Ghermănești/Ilfov) – LPF

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro