Sari direct la conținut

După furtunile puternice revine canicula. Când vor fi din nou temperaturi de 38 de grade Celsius

HotNews.ro
După furtunile puternice revine canicula. Când vor fi din nou temperaturi de 38 de grade Celsius
Persoane se racoresc cu ajutorul fantanilor din Bucuresti in timpul unui cod portocaliu de canicula, 19 iunie 2024. Inquam Photos / Octav Ganea

Nu vor fi prea multe zile cu temperaturi acceptabile în România. Sâmbătă maximele vor ajunge la 33 C, însă duminică va fi mai cald, iar luni se instalează din nou vremea caniculară.

Cum va fi vremea în weekend

Sâmbătă temperaturile minime vor fi cuprinse între 8 C în Transilvania și 22 C în Dobrogea, iar maximele vor fi între 23 și 33 C. Sunt posibile ploi în zone din Transilvania, Moldova, Maramureș și Crișana, arată prognoza ANM.

Duminică minimele dimineții vor fi între 10 și 23 C, iar maximele între 24 și 36 C. Cel mai cald va fi în Oltenia și Muntenia și sunt posibile și ploi.

Revine canicula săptămâna viitoare

Luni va fi și mai cald, minimele vor fi cuprinse între 11 și 24 C, iar maximele, între 29 și 38 C, iar ploile dispar. Cele mai mari temperaturi vor fi în Oltenia și Banat, în timp ce în Maramureș va fi mai acceptabil, cu maxime între 29 și 32 C.

Și marți va fi foarte cald, cu temperaturi maxime de 38 C la Craiova și București, 34 C la Arad și 33 C la Sibiu și Iași, arată prognoza ANM pentru 5 zile. Vor fi posibile averse și descărcări electrice. Și noaptea vor fi temperaturi minime de 22-23 în Dobrogea și de 15-20 C în toate regiunile.

Miercuri se mențin temperaturi caniculare de 36-37 C în sud și de peste 35 C în vest. La Constanța maxima va fi de 31 C, la fel și la Cluj.

Vremea la București


Sâmbătă: 17/31
Duminică: 18/34
Luni: 20/37
Marți: 22/38
Miercuri: 22/37

Sursa foto: Dreamstime.com

INTERVIURILE HotNews.ro