Sari direct la conținut

Cristian Tudor Popescu, după demisia lui Anastasiu: Ce așteaptă de la premierul Bolojan și președintele Dan

HotNews.ro
Cristian Tudor Popescu, după demisia lui Anastasiu: Ce așteaptă de la premierul Bolojan și președintele Dan
Cristian Tudor Popescu - CTP. Inquam Photos / Bogdan Buda

După demisia lui Dragoș Anastasiu este momentul ca premierul și președintele să iasă public și să explice de ce l-au numit în funcție, cere gazetarul Crstian Tudor Popescu într-o postare pe Facebook.

„Fabulos de grețos! Șpăgarul cabotin pe nume Anastasiu ne spune că de vină pentru că el a tăcut și a plătit «taxă de supraviețuire» la ANAF este statul!”, a scris CTP într-o postare pe Facebook, adăugând că vicepremierul „se consideră o victimă” și „și-a plâns de milă pe toate ecranele, sub firma Guvernului României”.

„Se consideră o victimă, căci «a deranjat», așa cum justițiarul de mămăligă uscată Piedone e considerat o victimă de pretenarul său întru șmen, pentru că «a avut curajul să controleze multinaționalele». După ce nu și-a dat demisia vreme de 4 zile, de la apariția șobolanului mort, șpăgarul supraviețuitor Anastasiu a mai consumat 45 de minute pe toate ecranele, cu o autocompătimire grotescă, plus o lacrimă scremută în stil Băsescu”, a mai scris jurnalistul.

Cristian Tudor Popescu susține că Anastasiu ar fi trebuit să refuze funcția de vicepremier, în condițiile în care știa că este implicat într-un dosar în care firmele sale au oferit mită unei inspectoare ANAF.

„Nu spune însă de ce a acceptat funcția de vicepremier cu reforma, când știa foarte bine că avea acest șobolan mort în sertar. Aidoma celebrilor infractori financiar-bancari ai anilor `90, se apără spunând că «a dat de muncă la oameni»”, notează gazetarul.

„În continuare, premierul Bolojan și președintele Dan, care, potrivit afirmațiilor lui Anastasiu, știau de dosarul lui, rămân datori cu niște explicații”, conchide Cristian Tudor Popescu.

Dragoș Anastasiu a demisionat din poziția de vicepremier

Demisia vicepremierului Dragoș Anastasiu vine după dezvăluirile că timp de 8 ani, în perioada 2009-2017, companiile sale au mituit un inspector ANAF pentru a nu avea probleme la controale. Anastasiu a recunoscut mituirea angajatei ANAF atât în fața procurorilor DNA, cât și a judecătorilor.

Informațiile privind implicarea companiei vicepremierului Dragoș Anastasiu în dosarul de corupție au fost semnalate de Realitatea și se regăsesc în hotărârile Tribunalului și Curții de Apel București, consultate de HotNews.

Audiat atât în faza de urmărire penală, cât și în cele două etape ale procesului din instanță, Dragoș Anastasiu a recunoscut faptele de corupție care s-au întins pe parcursul a 8 ani.

El a explicat că a ales să accepte propunerea inspectorului care venise să îi controleze firmele, deși a perceput că este vorba de „un șantaj”, după cum a declarat în instanță. Anastasiu a considerat că dacă nu va oferi mită funcționarului ANAF, compania sa riscă să fie închisă, iar angajații „să rămână pe drumuri”. Actualul vicepremier a mai declarat la audieri că funcționarul amenințase un director din companie că „îi va băga patronul în pușcărie”.

Într-un răspuns transmis vineri pentru G4Media, iar apoi într-un comunicat de presă transmis public sâmbătă, DNA a transmis că Anastasiu și partenerul său de afaceri au avut calitatea de „martor-denunțător”.

Reprezentanții Guvernului României au transmis vineri că „circumstanțele cazului” în care vicepremierul Dragoș Anastasiu a recunoscut în instanță că firma sa a dat mită unei inspectoare ANAF „nu au nicio legătură cu calitatea de vicepremier și cu atribuțiile dlui Dragoș Anastasiu”.

INTERVIURILE HotNews.ro