Sari direct la conținut

Emil Gânj, criminalul din Mureș, de negăsit de aproape o lună. Poliția neagă că cere ajutorul voluntarilor „pasionaţi de drumeţii și vânătoare”, așa cum susține sindicatul Europol

HotNews.ro
Emil Gânj, criminalul din Mureș, de negăsit de aproape o lună. Poliția neagă că cere ajutorul voluntarilor „pasionaţi de drumeţii și vânătoare”, așa cum susține sindicatul Europol
Gânj Emil. Sursa foto colaj: Poliția Română

Emil Gânj, bărbatul din Mureş acuzat că și-a omorât fosta iubită, iar apoi a incendiat casa în care se afla cadavrul, este în continuare căutat de forțe de poliție, la peste trei săptămâni de la crimă. Joi, sindicatul Europol a susținut că șeful Poliției Române a cerut ajutorul voluntarilor „pasionaţi de drumeţii” şi de „vânătoare” pentru prinderea criminalului.  IGPR a respins afirmațiile, despre care a spus că sunt „false”.

De 25 de zile poliția încearcă fără succes să dea de urma lui Emil Gânj, bărbatul de 37 de ani acuzat că în 8 iulie și-a ucis fosta parteneră, iar apoi a incendiat casa din județul Mureș în care se afla cadavrul.

Căutările continuă în mai multe judeţe, dar se ia în calcul şi varianta ca acesta să fi fugit deja din ţară.

Joi, Sindicatul Europol a scris, pe pagina sa de Facebook, că șeful Poliției Române a cerut în cadrul unei videoconferințe ca polițiștii să identifice voluntari din rândul cunoscuților pentru operațiunile de căutare a lui Emil Gânj.

„În cadrul unei videoconferințe organizate astăzi, șeful Poliției Române a solicitat ca polițiștii să identifice, dintre apropiații lor, voluntari dispuși să se deplaseze în județul Mureș, având următoarele disponibilități: capacitatea de a efectua deplasări pe distanțe lungi, pe teren accidentat, inclusiv pe timp de noapte; pasionați de drumeție; pasiune pentru vânătoare”, a scris sindicatul Europol.

Sindicaliștii au atașat postării un mesaj despre care spun că a fost transmis pe grupurile de polițiști.

„În prezent, costurile zilnice pentru activitățile de căutare sunt de ordinul sutelor de mii de euro. P.S. Voluntariat = activitate desfășurată din proprie voință, neplătită”, a scris sindicatul Europol.

Reacția Poliției Române la acuzațiile Europol

Poliția Română a respins vineri, printr-un comunicat de presă, la acuzațiile Europol.

„Având în vedere informațiile potrivit cărora Poliția Română ar căuta voluntari dintre civili pentru a participa la acțiuni de căutare în județul Mureș, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice faptul că aceste afirmații sunt false”, a transmis Poliția Română.

Poliția Române mai subliniază faptul că „activitățile de căutare sunt desfășurate exclusiv de polițiști și forțe specializate” și face o „recomandare fermă”:

„Dacă aveți informații despre persoana căutată, nu încercați să vă apropiați sau să interveniți în vreun fel. Apelați imediat 112, iar polițiștii vor interveni rapid”, a transmis Poliția Română.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro