Contract de 68 mil lei atribuit pentru reabilitarea Podului de la Fetești de pe Autostrada A2 peste brațul Borcea al Dunării
Contractul pentru „Realizarea lucrărilor de Reabilitare a Podului peste brațul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680” a fost atribuit către Asocierea Maristar Com SRL – Hydrostoy AD pentru circa 67,7 milioane de lei. Termenul de execuție, odată cu semnarea contractului după perioada de depunere a contestațiilor va fi de 24 de luni. Lucrările cu un grad ridicat de complexitate vor fi executate pentru prima oară după 38 de ani, perioadă în care acest pod nu a suferit nici un fel de lucrări de reparații semnificative pe partea rutieră.
Miercuri, 17 martie 2021, a fost desemnat câștigătorul procedurii de atribuire a contractului având ca obiect „Realizarea lucrărilor de Reabilitare a Podului peste brațul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680”, anunță CNAIR.
Ofertantul desemnat câștigător este Asocierea MARISTAR COM SRL – HYDROSTOY AD, cu preţul de 67,753,035.18 Lei fără TVA, iar durata contractului este de 24 luni perioada de execuție a lucrărilor, iar perioada de garanție a lucrărilor de 60 de luni.
Podul peste Dunăre de la Fetești este un pod combinat de cale ferată și șosea, de tip constructiv (grinzi cu zăbrele și viaducte de acces), care traversează bratul Borcea al fluviului Dunărea și, împreună cu podul similar de la Cernavoda, conectează orașele Fetești și Cernavodă între regiunile Dobrogea și Muntenia, anunță CNAIR.
Lucrările cu un grad ridicat de complexitate vor fi executate pentru prima oară după 38 de ani, perioadă în care acest pod nu a suferit nici un fel de lucrări de reparații semnificative pe partea rutieră.
În conformitate cu prevederile normativelor în vigoare, podul peste Bratul Borcea se încadrează în clasa stării tehnice III. În cadrul contractului de reabilitare vor fi realizate o serie de lucrări de reparații complexe (înlocuirea hidroizolației și a căii pe partea carosabilă și trotuare, înlocuirea parapetului pietonal și direcțional, înlocuirea rosturilor de dilatație, lucrări de reparații cu betoane speciale – la placa de suprabetonare a viaductelor de acces și la pile, lucrări de refacere a protecției anticorozive la structura metalică, atât pe podul principal, cât și pe viaductele de acces) care vor permite aducerea podului la o stare tehnică în conformitate cu cerințele de calitate prevăzute în Legea 10/1995 privind rezistența și stabilitatea la acțiuni statice și dinamice, siguranța în exploatare și protecția mediului, potrivit CNAIR.
Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și respectiv după soluționarea tuturor contestațiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.
La început de februarie CNAIR a semnat un alt contract de circa 67 de milioane de lei pentru reabilitarea Podului de la Cernavodă, celălalt dintre cele două poduri dunărene. Contractul a fost semnat tot cu firma Maristar Com SRL, având același termen de execuție de 24 de luni.
Vezi și: