Sari direct la conținut

Weekend trending în București, 6-7 septembrie: street food pe Kiseleff, festival balcanic la Uranus, block party și film sub cerul liber în Herăstrău

HotNews.ro
Weekend trending în București, 6-7 septembrie: street food pe Kiseleff, festival balcanic la Uranus, block party și film sub cerul liber în Herăstrău
Balkanik Festival FOTO: BalKaniK Festival / Facebook

Primul weekend din septembrie vine cu program plin pentru cei care revin în București după ultimele vacanțe de dinaintea începerii anului școlar. Târguri de design și produse locale, festivaluri de muzică și street food, concerte și spectacole de teatru intră în mixul cultural al orașului, alături de proiecții de film în aer liber,  pentru cine vrea să tragă de vară încă un weekend. Deci, iată ce facem în acest weekend în București. 

Cafeaua de specialitate o poți bea la Umlaut (Lev Nicolaevici Tolstoi 4b), o cafenea descoperită recent de Oana Titică și despre care spune că aduce atmosfera din Berlin în București.

„Cafeaua este un ritual la Umlaut, iar ea vine de la Incognito Coffee Roasters – în niște pachete animal print splendide, pe care cu greu te poți abține să nu le iei acasă. Mica terasă din fața Umlaut e locul perfect pentru ieșirile de weekend cu prietenii sau pur și simplu pentru o pauză în timpul săptămânii, când vrei să savurezi un espresso tonic sau un ice latte în soarele de toamnă și într-o liniște rar întâlnită în București.”, scrie Oana în recenzia de pe b365.ro.  

Pentru un cocktail bun și o terasă frumoasă în apropiere de Cișmigiu, poți merge la Ritzy (G. M. Berthelot 29). Vei descoperi o terasă cochetă, cu aer relaxat, unde cocktailurile sunt bine făcute și potrivite pentru un final de zi de toamnă încă blândă. În plus, locul este și foarte instagramabil. 

Un newcomer pe scena culinară a orașului este Il Tacchino, deschis pe 1 septembrie pe Calea Victoriei 155. Localul promite „o călătorie gastronomică în jurul lumii cu 100% piept de curcan gătit responsabil, fără friteuze și congelatoare”. Sună nișat, dar și intrigant: meniul e construit integral pe carne de curcan premium, integrată în tot felul de rețete internaționale. Deci, treci pe aici dacă ți s-a făcut poftă de așa ceva și un restaurant „fast casual”. 

Un alt loc nou deschis în oraș, de vreo lună, este și Masa Bistrot (Jean Louis Calderon 56). E numai bun pentru o cafea de specialitate și un brunch bun într-o atmosferă cool și relaxată. Unul dintre vedetele din meniu este sandvișul cu mușchi de vită. Și pe bună dreptate: mușchi de vită argentiniană, gătită sous-vide ca să rămână fragedă și cu acel roz apetisant. Peste ea se adaugă ceapă caramelizată, parmezan topit, unt aromatizat cu verdețuri, un sos light de maioneză cu usturoi copt și o salată de rucola bine asezonată. Totul e așezat într-o ciabatta cu maia de la Grain Trip. Pe 6 septembrie aici are loc și un schimb de plante.  

Evenimente 

Dacă sâmbătă dimineața te trezești cu chef de explorat, dă o fugă la Mezanin Market la Beans&Dots (Palatul Universul, lângă Cișmigiu). „Back to school” aici nu înseamnă ghiozdane și manuale, ci bijuterii, cărți, haine eco-friendly, cosmetice naturale și cafea de specialitate, perfectă pentru o revenire în ritm urban. Atmosfera e prietenoasă și pentru copii, și pentru animale de companie, deci poți să-ți transformi plimbarea într-o mică vacanță urbană.

Dacă stomacul dictează programul, Bucharest Street Food Festival – Autumn Edition ocupă bulevardul Kiseleff. Două zile de arome amestecate, muzică live și vibe de festival cu iz de sfârșit de vară. Vița de Vie urcă pe scenă sâmbătă, iar Om la Lună duminică – două motive în plus să rămâi până târziu, printre burgeri, tacos și deserturi obscene.

Tot sâmbătă, cei care preferă muzica live cu energie explozivă au treabă la Berăria H, unde F. Charm aduce hiturile care l-au făcut viral, iar pentru iubitorii de bere artizanală există Craft Beer Revolution, un festival care promite gusturi surprinzătoare și povești la halbă. Intrarea e liberă. 

Dar dacă vrei altă poveste – una cu rădăcini culturale și sonorități venite din toată lumea – Balkanik Festival la Grădina Uranus e locul unde îți mixezi sâmbăta și duminica cu cultura balcanică. Pe scenă vin Omar Souleyman, Ivo Papasov și alți artiști care transformă tradițiile în rave-uri orientale și jam session-uri amețitoare. Atmosfera de comunitate, diversitate și incluziune e un trademark aici, așa că pregătește-te de dansuri neplanificate și întâlniri memorabile. Prețul unui bilet este de 140 de lei.  

Duminică seara, playlistul se schimbă și intră în scenă NIDAL, la Random House. Un artist cu rădăcini arabe și influențe alternative, folk și electronic, care a crescut mult în ultima perioadă, mai ales după albumul „Legendar” produs de Adrian Despot. Dacă vrei o experiență intimă, cu versuri care se lipesc de tine, concertul lui e un must. Un bilet costă 40 de lei. 

Pe partea de comunitate, în ambele zile de weekend se desfășoară Împreună pentru aer curat în Sectorul 2. Străzile Aurel Vlaicu și Corneliu Botez devin pietonale și pline de ateliere, dezbateri, proiecții de film și activități pentru copii și adulți. E o combinație între block party, bazar urban și mini-festival eco, genul de eveniment unde vii cu vecinii și pleci cu prieteni noi.

Teatru & film 

Capitolul teatru aduce două spectacole tari. La TNB, duminică se joacă „Gaițele” lui Kirițescu – o tragi-comedie românească atât de actuală încât devine oglindă, chiar dacă are peste 80 de ani. Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Virginia Rogin și Adriana Trandafir duc textul într-o zonă crudă, dar savuroasă, cu hohote de râs care îți rămân în gât. Prețul unui bilet este 235 lei. 

La Metropolis, pe 6 septembrie, spectacolul „Moarte la Teatrul de Revistă” vine cu alt tip de energie – un hibrid de teatru dramatic, varieteu, dans și muzică, care explorează declinul unei lumi artistice, dar și frumusețea încercării de a o salva. Un bilet costă 70 de lei. 

La capitolul film, ai două opțiuni de neratat. Pe 6 septembrie, Roaba de Cultură în Herăstrău, sub cerul liber se proiectează „Whiplash” – acel film care îți rămâne în minte și în palme, pentru că nu te mai poți opri din bătut ritmul. Intrare liberă.  

Dacă preferi senzații tari, în cinematografe rulează „The Conjuring: Last Rites”, cu Vera Farmiga și Patrick Wilson care revin pentru ultima dată în rolurile celebrilor specialiști ai paranormalului Ed și Lorraine Warren cu un caz impactant și extrem de întunecat. Farmiga și Wilson joacă alături de Mia Tomlinson și Ben Hardy, în rolurile fiicei Judy Warren și a iubitului ei, Tony Spera, dar și de Steve Coulter în rolul părintelui Gordon. Distribuția este completată de Rebecca Calder, Elliot Cowan, Kíla Lord Cassidy, Beau Gadsdon, John Brotherton și Shannon Kook. 

INTERVIURILE HotNews.ro