Numire cheie făcută de Bolojan. Cine este Crinel Nicu Grosu, noul șef al Corpului de Control al premierului
Ilie Bolojan l-a numit pe Crinel Nicu Grosu în funcția de șef al Corpului de Control al prim-ministrului, cu rang de secretar de stat, se arată într-un comunicat de presă transmis vineri seară. Desemnarea a fost făcută după eliminarea criteriilor de numire pentru această poziție, pe care premierul le considera „mult prea restrictive”, după cum a spus purtătoarea de cuvânt a Guvernului.
Decizia de numire a lui Grosu a fost publicată vineri în Monitorul oficial.
Până în 4 septembrie, Corpul de Control al premierului a fost condus de Adrian Nicuşor Nica, numit de Bolojan președinte al ANAF.
De la comandant de pluton în Poliția de Frontieră, la împuternicit la conducerea Biroului Operativ al Direcției Anticorupție
Conform CV-ului, Nicu Grosu a ocupat mai multe funcții în Direcția Generală Anticorupție, din februarie 2014 și până în prezent. Până în ianuarie 2018 a fost consilier superior pe zona de finanțe publice, iar între ianuarie 2017 și ianuarie 2018 el a fost șef de serviciu pe zona de justiție și afaceri interne.
Timp de câteva luni, până în octombrie 2018, Nicu Grosu a fost ofițer specialist prinicipal în Direcția Anchete – Serviciul Operații – Biroul Teste de Integritate. Ulterior, a devenit șef al biroului și a deținut funcția până în aprilie 2019.
Între aprilie 2019 și iulie 2025, a fost ofițer specialist principal al Serviciului Special. Apoi, Nicu Grosu a fost împuternicit la conducerea Biroului Operativ din cadrul aceluiași serviciu.
Nicu Grosu, care va împlini 47 de ani în 15 noiembrie, a fost în Direcția Generală Anticorupție și în perioada mai 2003 – noiembrie 2006, ca ofițer principal al Serviciului Control.
El a mai ocupat poziții în Inspectoratul General de Frontieră (comandant de pluton – instructor de poliție – între august 2002 și aprilie 2003) și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ofițer specialist principal în Direcția Anchete – Serviciul Operații, între noiembrie 2006 și ianuarie 2014).
Este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” (licență, între 1998 și 2002) și are studii postuniversitare în relații internaționale (2002-2023) și un master în relații internaționale și instituții europene (2005-2027), dar și în Studii aprofundate în domeniul ordinii publice și siguranței naționale (2014-2016).
Ilie Bolojan a eliminat criteriile de numire
Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a fost întrebată de reporteri, joi, într-un briefing de presă de la Palatul Victoria, de ce a considerat Ilie Bolojan necesar să elimine toate criteriile de numire a șefului Corpului de Control al premierului.
„Pentru că premierul a considerat că erau niște criterii mult prea restrictive și care puteau să limiteze foarte mult posibilitatea de alegere a unei persoane competente, dar care nu intra exact, exact în acel tipar”, a răspuns Ioana Dogioiu.
Ea a spus că „nu s-a dorit o asemenea restricționare”.
„Pentru că poți să ai persoane cu experiență foarte mică în anumit domeniu, dar care au o calificare foarte bună. S-a considerat că este suficient să existe calificarea pentru un secretar de stat”, a mai declarat Ioana Dogioiu.
