„Nașul AI” prezice că inteligența artificială va genera șomaj „masiv”, iar bogații lumii vor fi și mai bogați
Informaticianul Geoffrey Hinton a contribuit la inventarea tehnologiei din spatele ChatGPT. Acum, el avertizează că AI ar putea distruge chiar locurile de muncă pe care ar fi trebuit să le îmbunătățească, relatează Business Insider.
„Ce se va întâmpla de fapt este că oamenii bogați vor folosi AI pentru a înlocui muncitorii”, a declarat vinerea trecută Hinton, într-un interviu acordat Financial Times.
Hinton, 77 de ani, supranumit „nașul inteligenței artificiale” pentru munca sa în AI care i-a adus Premiul Nobel, a avertizat că „acest lucru va duce la șomaj masiv și la o creștere uriașă a profiturilor”.
„Va face ca unii oameni să devină mult mai bogați, iar majoritatea să devină mai săraci”, a mai spus Geoffrey Hinton, care a fost și cercetător timp de un deceniu la Google înainte de a pleca în 2023.
Demnitatea umană
Hinton a mai spus că perturbarea nu ține atât de tehnologia în sine, cât de sistemul în care aceasta funcționează.
„Nu este vina AI”, a spus informaticianul, dând vina în schimb pe „sistemul capitalist”.
Cercetătorul a respins, de asemenea, idei precum venitul universal de bază ca soluție, argumentând că o indemnizație monetară nu va rezolva pierderea demnității pe care oamenii o obțin din locurile lor de muncă.
Venitul universal de bază „nu va rezolva problema demnității umane”, a spus el, adăugând că oamenii își găsesc valoarea din locurile lor de muncă.
Nu toți văd cu ochi răi AI
Nu toți liderii din domeniul tehnologiei împărtășesc viziunea sumbră a lui Hinton asupra viitorului.
Sam Altman, CEO-ul OpenAI, susține de mult timp ideea unui venit universal de bază ca măsură de protecție împotriva pierderii locurilor de muncă, finanțând chiar unul dintre cele mai mari proiecte pilot privind venitul universal de bază din SUA.
De asemenea, Elon Musk a preluat aceste idei, declarând anul trecut, la conferința anuală de tehnologie VivaTech, că, într-un viitor dominat de AI, „probabil că niciunul dintre noi nu va mai avea un loc de muncă”, însă venitul universal ar putea permite oamenilor să caute sens și împlinire, în timp ce mașinile se ocupă de muncă.