Sari direct la conținut

Arest preventiv pentru șeful Companiei Apă Brașov. Cum spun procurorii că a încercat să obțină postul de director general

HotNews.ro
DNA, Foto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia
DNA, Foto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia

Liviu Cocoș, director interimar al Companiei de Apă Brașov și prim-vicepreședinte al PNL Brașov, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, vineri, prin decizia Tribunalului Brașov, într-un dosar în care Direcția Națională Anticorupție (DNA) îl acuză de cumpărare de influență și dare de mită.

În dosarul DNA mai sunt cercetați Liviu Dragomir (reprezentant al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din Județul Brașov în cadrul CA al Companiei Apa Brașov SA), suspectat de trafic de influență, și Florina Carmen Țop Ferghete (președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Apa Brașov SA), suspectată de luare de mită.

Totodată, sunt cercetați Mirela Suciu (șefă a Departamentului de resurse umane al SC Compania Apa Brașov SA), suspectată de complicitate la cumpărare de influență și complicitate la dare de mită; un expert independent în cadrul SC Ewora Resurse Umane SRL, suspectat de complicitate la luare de mită.

Potrivit procurorilor, în 26 martie, Compania Apă Brașov a încheiat cu Ewora Resurse Umane, prin cumpărare directă, un contract pentru servicii de recrutare a unui expert independent specializat, în vederea derulării procedurii de selecție și recrutare a candidaților pentru pozițiile de director general și director economic în cadrul companiei de apă, în conformitate cu OUG 109/2011.

„În acest context, în cursul lunii martie 2025, suspectul Cocoș Liviu, în calitate de director interimar în cadrul SC Compania Apa Brașov SA, i-ar fi promis expertului independent B.C., ce acționa inclusiv în numele și interesul SC Ewora Resurse Umane SRL, care urma să deruleze procedura de selecție a directorului general al societății, foloase necuvenite constând în atribuirea în viitor a altor contracte de achiziție publică, în schimbul alegerii suspectului pentru ocuparea funcției de director general”, afirmă DNA.

DNA susține că, în perioada mai-iunie 2025, Liviu Cocoș l-a angajat pe suspectul Liviu Dragomir în Compania Apă Brașov pentru a-și facilita obținerea postului de director general.

„I-ar fi dat suspectului Dragomir Liviu foloase necuvenite constând în angajarea sa în cadrul SC Compania Apa Brașov SA, în schimbul influenței pe care cel din urmă, în considerarea funcției deținute, de reprezentant al A.D.I.D.A.J. în cadrul Consiliului de Administrație al SC Compania Apa Brașov SA, o are asupra membrilor acestui organism, pentru a-i determina pe aceștia ca, prin încălcarea atribuțiilor lor de serviciu, să îl numească pe suspectul Cocoș Liviu în funcția de director general al companiei respective”, notează DNA.

Potrivit DNA, Liviu Dragomir „a fost angajat în cadrul SC Compania Apa Brașov SA pe un post de consilier tehnic pentru care atribuțiile și salariul ar fi fost stabilite conform cerințelor sale”.

„De asemenea, în cursul lunii iunie 2025, suspectul Cocoș Liviu, în calitate de director interimar al SC Compania Apa Brașov SA, i-ar fi dat suspectei Țop Ferghete Floriana Carmen, în calitatea menționată anterior, foloase necuvenite constând în angajarea unei rude apropiate în cadrul SC Compania Apa Brașov SA pe un post pentru care nu deținea calificarea necesară și care ar fi fost creat special pentru aceasta, pentru ca suspecta Țop Ferghete Floriana Carmen să îl selecteze și ulterior să îl numească pe suspectul Cocoș Liviu în postul de director general al SC Compania Apa SA Brașov”, se mai arată în comunicatul DNA.

Procurorii spun că Liviu Cocoș „ar fi fost ajutat de suspecta Suciu Mirela care:

  • ar fi asigurat executarea tuturor cerințelor formulate de suspectul Cocoș Liviu cu privire la procedura de numire și de efectuare a selecției de către expertul B.C.;
  • ar fi participat fără drept la interviurile organizate de suspectul B.C., pentru a-l susține pe suspectul Cocoș Liviu, în vederea desemnării acestuia în funcția de director general;
  • ar fi întocmit actele de angajare ale suspectului Dragomir Liviu, la cererea directă a suspectului Cocoș Liviu;
  • ar fi stabilit, la indicațiile suspectului Cocoș Liviu, care este cuantumul salariului acordat suspectului Dragomir Liviu, precum și prevederile din fișa postului.”.

INTERVIURILE HotNews.ro