Sari direct la conținut

Guvernul ar trebui să demisioneze dacă legea pensiilor magistraţilor pică la CCR? Răspunsul dat de Dominic Fritz

HotNews.ro
Guvernul ar trebui să demisioneze dacă legea pensiilor magistraţilor pică la CCR? Răspunsul dat de Dominic Fritz
Dominic Fritz. Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele USR, Dominc Fritz, a afirmat, sâmbătă, la Timișoara, că, dacă legea privind pensiile magistraţilor va fi declarată neconstituţională, „este foarte greu de continuat dacă există o îndoială aşa de mare despre baza constituţională pe care acest Guvern ia decizii”.

„Eu cred că judecătorii la Curtea Constituţională au ajuns acolo într-un proces de nominalizare, inclusiv recent, unde, într-un vot deschis – nu este un secret – PSD a nominalizat un candidat, UDMR a nominalizat un candidat şi noi chiar am votat aceşti candidaţi. Dacă aceşti judecători care au primit recent încrederea colegilor acuma consideră că ceea ce face acest guvern nu este constituţional, într-adevăr, cred că este foarte greu de continuat dacă există o îndoială aşa de mare despre baza constituţională pe care acest Guvern ia decizii”, a răspuns Dominic Fritz, întrebat dacă Guvernul ar trebui să plece în cazul în care legea privind pensiile magistraţilor va fi declarată neconstituţională.

În 8 septembrie, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că, dacă reforma pensiilor ocupaţionale nu rezistă la Curtea Constituţională, atunci legitimitatea acestui guvern dispare.

El a precizat că Executivul a ţinut cont de toate aspectele din trecut legate de reforma sistemului.

Curtea Constituţională va dezbate, miercuri, 24 septembrie, legea privind pensiile magistraţilor, alături de celelalte legi din pachetul doi de măsuri pentru reducerea deficitului adoptat de Guvern.

INTERVIURILE HotNews.ro