Apple va permite utilizatorilor din UE să descarce aplicații și din afara magazinului App Store
Apple a anunțat că dezvoltatorii de software vor putea să-și distribuie în UE aplicațiile și prin intermediul altor magazine online, în afară de App Store, iar mișcarea este una istorică și vine fiindcă Apple trebuie să respecte noul regulament european Digital Markets Act (DMA). Nu este singura modificare pe care compania o va face.
Așadar, posesorii de terminale Apple vor putea, în premieră, să descarce aplicații din afara App Store. Apple este faimoasă pentru ecosistemul închis despre care compania a spus mereu că reprezintă o garanție de securitate și că oferă cea mai bună experiență pentru utilizatori, fiindcă nimeni nu riscă să descarce aplicații periculoase. Ecosistemul închis asigură Apple și venituri frumoase.
Modificările se aplică din martie, odată cu lansarea iOs 17.4.
Oficialii Apple au avertizat că aceste schimbări pe care compania este constrânsă să le facă pot aduce riscuri de securitate pentru terminalele companiei, dar Apple spune că dezvoltă tehnologii care să reducă la minim aceste riscuri.
Phil Schiller, șeful Apple Store, a precizat că 2024 este un an în care sunt alegeri în zeci de țări din lume și, cum circulă o mulțime de amenințări informatice, mai ales sub formă de malware. Userii se expun riscurilor dacă descarcă aplicații din alte magazine online ce nu au standardele de securitate Apple.
Vor scădea și comisioanele pe care trebuie să le plătească dezvoltatorii prezenți pe App Store, de la o medie de 30%, la 17%, iar pentru o bună parte dintre dezvoltatori comisionul scade la 10% după primul an. Structura comisioanelor se schimbă doar pentru regiunea UE.
Apple le va permite user-ilor de iPhone din UE să aleagă un browser web implicit, diferit de Safari, și pot alege și o aplicație favorită de plăți contactless, diferită de sistemul Apple Pay. Pentru browser, când user-ul va deschide Safari pentru prima oară va vedea o listă de browsere web din care va putea alege. Până acum, putea face modificarea doar după ce căuta în meniuri.
Regulamentul DMA, care se aplică companiilor ce au peste 45 milioane de useri în UE și peste 75 miliarde euro capitalizare de piață, spune, printre altele, că giganții tech trebuie să-și facă aplicațiile compatibile cu cele ale rivalilor și că userii au dreptul să decidă ce aplicații pot pre-instala pe terminale.
Surse, Reuters, AFP, Bloomberg
Sursa foto: Dreamstime.com