VIDEO Momentul când un elicopter medical se prăbuşește pe o autostradă din SUA. Trei oameni, în stare critică
Trei persoane se află în stare critică după ce un elicopter medical s-a prăbuşit luni seara pe o autostradă din Sacramento, statul american California, transmite CNN.
Elicopterul s-a prăbuşit în jurul orei locale 19.00, pe autostrada 50 în direcţia est, în apropierea străzii 59, a declarat pentru CNN Departamentul de Pompieri din Sacramento.
Elicopterul era înregistrat pe numele REACH Air Medical Services. Nu se afla niciun pacient la bord, ci doar un pilot, o asistentă medicală şi un paramedic. Victimele au fost transportate la spitalele locale în stare critică.
Una dintre victime a fost salvată după ce a rămas blocată sub elicopter, a declarat reporterilor de la fața locului căpitanul pompierilor din Sacramento, Justin Sylvia.
🚨 BREAKING: A REACH Air Medical helicopter has crashed on Highway 50 near Sacramento.
— Manni (@ThadhaniManish_) October 7, 2025
The chopper went down on the freeway this evening — 3 people are critically injured. Emergency crews on scene. 🙏 #Sacramento #HelicopterCrash pic.twitter.com/YHDfRzcZUI
Momentul când elicopterul se prăbușește pe autostradă a fost surprins de martori într-o filmare, care a fost publicată pe rețelele de socializare.
#BreakingNews
— SLCScanner (@SLCScanner) October 7, 2025
Medical Helicopter Crashes On Sacramento’s Highway 50
SACRAMENTO, CA – A REACH Air Medical Services helicopter crashed on the eastbound lanes of US-50 near Howe Avenue and 59th Street this evening, October 6, 2025, at approximately 7:10 PM. The 2021 Airbus EC-130… pic.twitter.com/d8YqnqJodW
Potrivit site-ului de urmărire a zborurilor Flightradar24, elicopterul decolase de la Centrul Medical al Universităţii din California Davis din Sacramento şi se îndrepta spre nord cu câteva momente înainte de accident.
Accidentul a afectat traficul, benzile de circulație spre est fiind temporar complet blocate.
