Sari direct la conținut

Au fost lansate licitații în valoare de 97 milioane lei pentru modernizarea căii ferate București – Craiova

HotNews.ro
Tren al CFR Calatori, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro
Tren al CFR Calatori, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro

Puține zone din rețeaua feroviară au decăzut atât de mult precum cei 209 km dintre Capitală și Craiova, unde cel mai rapid tren face acum peste 3 ore, în timp ce în 1998 făcea 2 ore și 10 minute. Lucrurile ar putea să se schimbe fiindcă CFR SA a lansat licitaţiile deschise, în valoare totală de 97,2 miloane de lei, pentru studiile de fezabilitate și proiectele tehnice necesare modernizării liniei de cale ferată București – Craiova.

Obiectivul este ca trenurile de călători să ruleze cu viteza maximă de circulație de 160 km/h, iar cele de marfă cu 120 km/h. În prezent sunt rare porțiunile unde trenurile trec de 100 km/h, iar trenurile Regio fac peste 4 ore și jumătate.

Cel mai rapid tren București – Craiova face 3 ore și 15 minute (IR 15932 al Softrans)

Cel mai rapid tren Craiova – București face 3 ore și 16 minute, fiind vorba de IR 1692.

Pe cealaltă varianta, cu 41 km mai lungă, via Piatra Olt, există și trenuri IR care fac peste 5 ore.

Iată ce spune CFR Infrastructură

Studiile de fezabilitate și Proiectele Tehnice se vor realiza pe 2 subsecțiuni, și anume: BUCUREȘTI NORD – ROȘIORI NORD (subsecțiunea 1, în lungime de 96 km) și ROȘIORI NORD – CRAIOVA (subsecțiunea 2, în lungime de 110,2 km) și au drept scop identificarea soluțiilor optime pentru modernizarea liniei de cale ferată, atât din punct de vedere tehnic, operațional, economic, financiar, cât și al impactului asupra mediului și al schimbărilor climatice.

Valoarea estimată a contractelor este de 45.555.581,25 RON fără TVA, pentru subsecțiunea 1 BUCUREȘTI NORD – ROȘIORI NORD și 51.724.566 RON, fără TVA, pentru subsecțiunea 2 ROȘIORI NORD – CRAIOVA, sursa de finanţare fiind asigurată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei – CEF Sector Transport, în procent de 85% din valoarea eligibilă, iar restul sumei va fi suportat de la Bugetul de stat. Durata contractelor este de 23 de luni.

Obiectivul general al celor două contracte de prestări servicii este modernizarea infrastructurii feroviare pe tronsonul BUCUREȘTI – CRAIOVA pentru creșterea numărului de pasageri și a volumului de mărfuri transportate, precum și îndeplinirea următoarelor obiectivelor specifice:

► creșterea vitezei de circulație și, implicit, reducerea duratei de călătorie pe întreaga secțiune;

► creșterea numărului de călători, inclusiv a numărului de turiști;

► creșterea volumului de mărfuri transportate la nivel intern și internațional;

► îmbunătățirea condițiilor de călătorie și creșterea gradului de siguranță, gestionând în același timp impactul asupra mediului, în conformitate cu standardele europene.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro