CTP spune „la ce e bună Catedrala”: „Frica de Dumnezeu poate să bată frica de poliție”
Într-o postare pe Facebook intitulată „La ce e bună Catedrala”, jurnalistul Cristian Tudor Popescu vorbește despre Catedrala Națională, a cărei pictură a fost sfințită sâmbătă, precum și despre credincioșii care au venit să asiste la ceremonie.
„Nu cred, dar încerc să înțeleg. O biserică pentru majoritatea cetățenilor unei țări poate fi un temei puternic de unitate națională. Mai puternic decât cultura, limba, istoria, geografia României. Românii sunt din ce în ce mai depărtați de cultura românească”, scrie C.T. Popescu amintind că din ce în ce mai puțin români citesc sau merg la muzee.
„În schimb, zeci de mii de români, din toată țara, au pierdut nopți pe drum ca să vină la sfințirea picturii Catedralei Mântuirii Neamului. Care a fost construită cu bani mulți, dar și cu mai multă competență și responsabilitate decât instalațiile de gaz care aruncă în aer blocurile patriei”, continuă jurnalistul referindu-se la recenta explozie din Rahova, provocată de o defecțiune neremediată la instanția de gaze a unui bloc.
C.T. Popescu susține că ortodoxia este o religie „ușor de practicat”, întrucât cei mai mulți credincioși nu au nevoie să citească cărțile Bibliei sau lucrările teologilor, mulțumindu-se cu o religiozitate simplă. Însă aceasta poate fi un mobil suficient de puternic pentru a inculca o minimă moralitate în rândul românilor.
„Se duc la biserică, la moaște, plătesc nunți, botezuri, înmormântări sfinților părinți și speră să primească în schimb sănătate, împliniri, bani și Raiul după moarte. Mi se pare avantajos. Totuși, chiar și numai atât poate fi de ajuns ca să mai oprească oamenii de la omoruri, tâlhării, violuri, înșelăciuni, nepăsare criminală, corupție. Care sunt multe și mari în România, dar ar fi probabil și mai multe, și mai mari, fără biserică. Frica de Dumnezeu poate să bată frica de poliție. Morala socială poate fi deprinsă mai degrabă prin religie decât prin educația laică, aflată ca vai de capul ei”, crede Popescu.
„O clădire folositoare poporului român”
În plus, credința atenuează sentimentul de frică provocat de singurătatea în fața morții pe care îl au mulți oameni.
„Pe ei, credința în Dumnezeu și viața de apoi îi mai eliberează de această frică. Îi înțeleg. Credința e utilă oamenilor, nu tuturor. De aceea sunt pentru sprijinirea de către stat a bisericii. Și teatrele sunt bugetate de stat, deși nu toți cetățenii merg la teatru. Unora le place slujba în biserică, altora, o piesă de teatru – cultul poate fi pus alături de cultură”, susține jurnalistul.
Apoi face o enumerare a ceea „ce face rău biserica”: „Își extinde îndrituirea asupra medicinei. Înlocuiește vaccinurile cu rugăciuni și atingerea moaștelor. Pretinde că lingurița de împărtășanie se poate întrebuința la comun, că nu stau virușii pe ea. Nu numai preoții – există și medici care îl prescriu pe Dumnezeu ca leac. Se amestecă în politică. Diverși ierarhi îl binecuvântează pe Putin și îndeamnă la votarea lui Dumnezeilă, paranoicul cu Dumnezeu în gură, bineplăcut Kremlinului. Susțin naționalismul rasist și xenofob, comițând păcatul numit chiar de Biserica Ortodoxă filetism – punerea națiunii mai presus de omenire ca întreg.”
Alte critici țin de natura intrinsecă a ortodoxiei, precum credința necondiționată în dogmă sau absența libertății de cuvânt, ceea ce o face contrară cu libertatea sau democrația, ceea ce ar explica apropierea de conducerile autoritariste de stat.
„Dar, dacă e să trag linie, Catedrala Mântuirii Neamului e o clădire folositoare poporului român. Mai folositoare decât îi e poporului american colosala Sală de Bal pe care Dumnezeul Trump o ridică dărâmând Casa Albă”, a conchis Cristian Tudor Popescu.
