Sari direct la conținut

Caravana care aduce sănătatea mai aproape de sate: 11.000 de români vor beneficia de screening gratuit pentru diabet

Caravana care aduce sănătatea mai aproape de sate: 11.000 de români vor beneficia de screening gratuit pentru diabet
Foto: Boehringer Ingelheim

În satele României, unde distanța până la un cabinet medical se măsoară uneori în ore, o nouă inițiativă promite să aducă prevenția acolo unde lipsea: în inima comunităților rurale. Aproximativ 11.000 de persoane din mediul rural vor beneficia de screening gratuit pentru diabet prin intermediul unei caravane medicale care va străbate toate județele țării, de la Timiș la Constanța.

Proiectul, organizat de Caravana cu Medici, este susținut financiar de compania Boehringer Ingelheim România prin programul „Dezvoltare Durabilă pentru Generații (SD4G)” și se va desfășura în perioada octombrie 2025 – decembrie 2026.

„Prin intermediul acestui proiect, aducem asistență medicală preventivă esențială direct în comunitățile rurale, unde accesul la servicii medicale este adesea limitat”, explică Alexandru Covaciu, președintele organizației Caravana cu Medici. „Diabetul este o urgență națională, iar mulți oameni din mediul rural rămân nediagnosticați și neobservați. Ne dorim să schimbăm acest lucru cu ajutorul partenerilor noștri”.

Caravanele vor ajunge în localități în weekend-uri, oferind analize de sânge (glicemie, hemoglobină glicată, profil lipidic), evaluări paraclinice (tensiune arterială, ECG, indice de masă corporală) și consultații medicale de specialitate. Fiecare pacient va pleca acasă cu un bilanț personalizat al stării de sănătate și recomandări adaptate — de la dietă și tratament până la investigații suplimentare.

România, prima țară din UE cu finanțare din partea programului Sustainable Development for Generations (SD4G)

Programul beneficiază de o finanțare de 1,1 milioane de euro din partea Boehringer Ingelheim, România fiind prima țară din Uniunea Europeană care primește acest tip de sprijin prin SD4G.

„Viziunea noastră este ca nimeni și nicio comunitate – oricât de mică – să nu fie lăsată în urmă în ceea ce privește accesul la asistență medicală”, afirmă Vasiliki Tsagkaraki, director general al Boehringer Ingelheim România. „Prin screening-ul precoce și consolidarea legăturii dintre pacienți și medici, contribuim la un ecosistem medical mai rezilient. Acest proiect pune bazele unui model de colaborare între companii, ONG-uri și autorități locale”.

O realitate alarmantă: milioane de români fără tratament

În prezent, diabetul de tip 2 afectează aproximativ 11,6% din populația României – adică peste 2,2 milioane de persoane. Dintre acestea, doar 1,22 milioane primesc tratament, potrivit datelor din 2024. Restul trăiesc cu boala nediagnosticată, expuși complicațiilor grave.

Inițiativa vine astfel ca o gură de aer proaspăt pentru comunități întregi uitate de sistem. În paralel, va fi creată și o platformă medicală digitală pentru înregistrarea pacienților și urmărirea evoluției lor în timp, asigurând continuitatea îngrijirii.

O alianță pentru prevenție și speranță

Caravana cu Medici activează din 2014 și a organizat peste 200 de misiuni medicale în sate din toată țara. Dincolo de consultații, organizația promovează educația pentru sănătate și responsabilitatea personală față de propriul corp.

Pentru Boehringer Ingelheim, proiectul face parte dintr-o viziune mai amplă de sustenabilitate și incluziune medicală, compania vizând extinderea accesului la îngrijire pentru 50 de milioane de persoane defavorizate până în 2030.

Articol susținut de Boehringer Ingelheim