Sari direct la conținut

SuperLiga: Cristiano Bergodi, încrezător înainte de meciul cu FCSB: „Ne putem apropia de zona în care ne dorim să ajungem”

HotNews.ro
SuperLiga: Cristiano Bergodi, încrezător înainte de meciul cu FCSB: „Ne putem apropia de zona în care ne dorim să ajungem”
Cristiano Bergodi (FOTO: Facebook @ FC Universitatea Cluj)

Cristiano Bergodi, antrenorul echipei Universitatea Cluj, a prefațat meciul cu FCSB din etapa a 15-a din SuperLiga.

De la numirea lui Bergodi pe banca tehnică, U Cluj a obținut două victorii, 2-1 cu Oțelul Galați (în campionat) și 2-1 cu Metalul Buzău (în Cupă). Italianul își dorește ca al treilea succes consecutiv să vină chiar în fața campioanei en-titre a României.

Cristiano Bergodi, înainte de U Cluj – FCSB: „Trebuie să ne facem jocul nostru”

„Îmi place că jucăm împotriva lui FCSB, pentru că putem vedea cum este echipă din punct de vedere mental, cum a reacționat după două victorii. Nu contează că FCSB trece printr-o perioadă grea, nu există asta în fotbal, pentru că la un moment dat se pot schimba radical lucrurile.

Atunci când ai jucători importanți, de valoare, de calitate, de personalitate, nu trebuie să îți faci griji. Eu cred că ei sunt în revenire, nu sunt într-o perioadă așa proastă, pentru că au câștigat cu UTA, au câștigat în Cupă cu Gloria Bistrița și vin aici pentru a câștiga trei puncte.

Noi trebuie să ne facem jocul nostru, să facem un meci important din toate punctele de vedere. Când echipa se numește FCSB, este normal că îți dă această motivație, această ambiție de a încerca să faci a treia victorie la rând.

Repet, e un meci foarte important. Sper că va veni multă lume la stadion, pentru că e o partidă care ne poate apropia de zona în care ne dorim să ajungem. După victoria de la Galați, am redus puțin din dezavantajul față de celelalte echipe care luptă pentru play-off, dar campionatul e lung și atunci nici acest meci nu e decisiv. E important, pentru că jucăm împotriva campioanei României”, a declarat Bergodi, potrivit fcucluj.ro.

Partida dintre Universitatea Cluj și FCSB va avea loc sâmbătă, de la ora 20:30. Gazdele ocupă locul 9, cu 17 puncte, iar oaspeții se află pe 10, cu 16 puncte.

Alegeri București 2025 - Sondaje Live | HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro