VIDEO Camilă folosită de ruși pe front, filmată în timp ce trece agale pe langă un blindat M113 stricat, în drum spre grădina zoo
Conflictul sângeros dintre Kiev şi Moscova, care durează de peste trei ani şi jumătate, dă naştere şi la scene neobişnuite. Luna trecută, o cămilă folosită de trupele ruse a fost capturată de soldaţii ucraineni în estul ţării, relatează The Daily Telegraph, citat de News.ro.
Trupele ruseşti folosesc pe frontul ucrainean animale precum cămile, măgari sau cai, în special pentru a transporta echipamentul necesar.
Într-un videoclip publicat pe TikTok de contul @bandera_batya, se poate vedea o cămilă mergând pe o şosea în timp ce este legată de o camionetă. Animalul şi maşina trec pe lângă soldaţii ucraineni care repară un vehicul blindat de transport trupe M113.
Potrivit The Daily Telegraph, cămila a fost capturată de trupele ucrainene în apropierea regiunii Harkov, după ce acestea au atacat o poziţie rusă.
⚡️Ukrainian troops rescued a camel left behind by retreating Russian forces after overrunning their position.
— UNITED24 Media (@United24media) October 31, 2025
Moscow’s troops had been using pack animals to haul ammunition under drone fire. pic.twitter.com/Askts2NvWt
Cămila a fost probabil dusă apoi la Feldman Ecopark, un parc zoo din Lisne situat în apropierea oraşului.
Cai şi măgari, pe lângă cămile
Cămilele, originare din Asia Centrală, au particularitatea de a putea rezista la veri calde şi uscate, precum şi la temperaturi foarte scăzute în timpul iernii. Ele pot transporta şi încărcături extrem de grele, motivul principal pentru care sunt utilizate de armata rusă în Ucraina.
Nu este prima dată când o cămilă este văzută pe front. În februarie anul trecut, un soldat rus a fost fotografiat în timp ce călărea o cămilă.
În afară de cămile, soldaţii ruşi folosesc şi cai şi măgari pe teren. O tactică susţinută în urmă cu câteva luni, în special de Viktor Sobolev, deputat în Duma şi membru al comisiei de apărare.
„Dacă anumite mijloace, precum utilizarea măgarilor şi a cailor, sunt folosite pentru a transporta muniţie şi alte provizii până la linia frontului, este normal”, a estimat el.
