De ce românii rămân cei mai harnici săraci din UE, deși muncesc aproape cel mai mult

Bărbații români care lucrează au cel mai mare risc de sărăcie din UE, arată datele publicate recent de Eurostat. Asta deși muncesc mult. Mai mult decât nemții, francezii sau olandezii. Potrivit datelor Eurostat, un angajat din România lucrează, în medie, aproape 2.000 de ore pe an, în timp ce media vest-europeană abia trece de 1.500 de ore. Cu toate acestea, venitul mediu rămâne de peste trei ori mai mic decât în vestul Uniunii.

Cum se explică această ecuație aparent absurdă?

Productivitatea contează mai mult decât efortul

Cantitatea de muncă nu e același lucru cu valoarea muncii. În România, fiecare oră lucrată produce, în medie, sub 45% din valoarea generată de un angajat occidental.

Explicațiile sunt structurale: capital tehnologic redus, investiții slabe în cercetare și digitalizare, dar și o organizare a muncii care în multe companii rămâne rigidă și ierarhică.

Pe scurt, românii nu muncesc prost – muncesc cu instrumente și procese mai puțin eficiente.

Salariile nu urmează mereu productivitatea

În teorie, salariile ar trebui să urce în ritmul productivității. În practică, în economiile emergente precum România, forța de muncă ieftină a fost avantajul competitiv care a atras investițiile străine.

Multinaționalele au adus know-how și locuri de muncă, dar și o formă de „echilibru asimetric”: capitalul s-a integrat în Vest, iar valoarea adăugată s-a transferat înapoi acolo.

Cu alte cuvinte, România exportă muncă ieftină și importă bunuri scumpe.

Taxarea muncii și structura economiei

România are una dintre cele mai mari ponderi ale taxelor pe muncă în venit (circa 45%), dar o colectare modestă. În plus, aproape o treime dintre angajați lucrează în sectoare cu productivitate scăzută — comerț, construcții, administrație locală. Între timp, economia informală rămâne uriașă, iar o parte din muncă nu se reflectă deloc în PIB.

Să mai notăm în treacăt că PIB-ul nu măsoară oboseala.

PIB-ul contabilizează valoarea produsă, dar nu și costurile umane. Când un angajat lucrează 10 ore pe zi, PIB-ul se bucură. Când același om ajunge la burnout și are nevoie de tratament, PIB-ul se bucură din nou – prin cheltuielile medicale. Aceasta este doar una dintre marile limite ale indicatorilor economici: măsoară activitatea, nu bunăstarea.

Cercul vicios al sărăciei în muncă

Rezultatul este paradoxal: mulți români muncesc la limita epuizării, dar nu reușesc să acumuleze economii.
„Sărăcia în muncă” (working poor) afectează peste 14% dintre angajați, cea mai ridicată rată din UE.
Asta înseamnă că munca nu mai garantează prosperitate, iar mobilitatea socială devine blocată.

Soluția: productivitate și capital autohton

Ieșirea din acest cerc nu se poate face doar prin creșterea salariului minim, ci printr-o strategie de creștere a productivității: investiții în educație, tehnologie, infrastructură și companii românești capabile să păstreze valoarea în țară.

Europa de Est a ajuns la convergență economică, dar nu la convergență a bunăstării. Românii nu mai sunt „leneșii” Europei, ci, paradoxal, cei mai harnici săraci ai Uniunii.