Sari direct la conținut

​​FOTOGALERIE Clădirea cinematografului Volga, construită în perioada interbelică, va fi demolată aproape în totalitate în baza autorizației date de administrația Firea/ Sala de spectacol dispare

HotNews.ro
Colaj Cinema Volga, Foto: Hotnews
Colaj Cinema Volga, Foto: Hotnews

Clădirea cinematografului Volga, din Dorobanți, construită în perioada interbelică, va fi demolată aproape în totalitate, din imobilul original fiind păstrate doar fațadele, potrivit unei autorizații de ”consolidare și refuncționalizare”, emise de fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, în august 2020. Sala de cinema, aflată în spatele clădirii în formă de L dispare. Clădirea face parte din ansamblul monument istoric Parcelarea Dorobanți. Beneficiar este Liviu Cherecheș, soțul avocatei Lucia Cherecheș, cunoscută publicului din scandalul demolării unei copii în miniatură a grădinilor de la Versailles, de pe Șoseaua Kiseleff.

Primăria Capitalei a emis două autorizații de construire pentru imobilul de pe Calea Dorobanților nr. 99 construit în perioada interbelică și care cuprindea cinematograful Volga (Studio Martin), în partea din spate (practic o sală de spectacol, cu un singur nivel, aflată în spatele blocului în formă de L).

Autorizația emisă pe 11 martie 2019 viza ”realizarea în regim de urgență a lucrărilor de punere în siguranță și consolidare a imobilului, intervenții de urgență”. Documentul este semnat de fostul primar Gabriela Firea și fostul arhitect-șef Ștefan Dumitrașcu.

Din expertiza tehnică a clădirii și din memoriul tehnic reiese că din imobilul cu subsol, parter, 5 etaje și pod se păstrează doar cele două fațade de la stradă care vor fi integrate în noua clădire.

”Construcția a fost edificată între cele două războaie mondiale din secolul trecut. La acea dată nu se făceau verificări prin calcul la solicitări seismice la proiectarea clădirilor. Prima reglementare datează din decembrie 1941, după producerea cutremurului vrâncean sever din 10 noiembrie 1940. (…) Imobilul din B-dul lancu de Hunedoara nr. 31 (ce cuprinde în partea din spate „Studioul Martin”) este cu subsol, parter, 5 etaje și etajul 6 retras și a fost executat înainte de al Doilea Război Mondial. Clădirea are funcțiunea de locuire. Construcția ocupă colțul format de Calea Dorobanți cu B-dul lancu de Hunedoara, are formă în plan a literei L, dezvoltată 23m pe Calea Dorobanți (cu lățime de 10m) și 17m pe B-dul lancu de Hunedoara (cu lățime de 8m). Blocul are o latura teșită dispusă între cele două laturi perpendiculare, cu lungimea de 10m. Sala propriu zisă (fost cinematograf „Volga”) este o construcție parter cu formă în plan dreptunghiulară cu laturile de 22 și 10,75m și este amplasată alipit blocului în partea din spate (între cele două laturi). Înălțimea sălii este de 8m”, se arată în expertiza tehnică a clădirii.

Documentul arată că imobilul se află într-o stare avansată de degradare, iar soluția este demolarea structurii de rezistență și construirea uneia noi, din vechiul imobil fiind păstrate doar fațadele.

”Construcția prezintă avarii ale structurii de rezistență și crăpături în pereții despărțitori și de fațadă. La cutremurele din 1940, 1977, 1986 și 1990, din declarațiile locatarilor și din observațiile vizuale rezultă că au apărut fisuri și crăpături în zidării și în elementele de beton armat. S-au relevat crăpături ale grinzilor de deasupra sălii de spectacole ce ating 4mm deschidere prezentând pericol iminent de prăbușire. Construcția se degradează continuu. Se observă avarii suplimentare apărute în ultimii zece ani. Dacă în bovindoul de pe colțul clădirii acum zece ani nu se observau avarii la ora asta se observa că zidăria este dislocată. În urma cutremurului din 1977 și a celor ce au urmat, nu s-au efectuat consolidări ci numai unele reparații. În aceste condiții, în conformitate cu prevederile normativului P100-3:2008, este necesară o consolidare a structurii de rezistență a construcției. Pe de altă parte beneficiarul dorește extinderea în plan a construcției și supraetajarea ei astfel încât în final să aibă S+P+7E, față de cât are acum S+P+5E+E6retras. Deficiența majoră a structurii este constituită de alcătuirea gravitațională a cadrelor, armarea necorespunzătoare a nodurilor de cadru, clasa foarte mică a betonului, coroborată cu armarea insuficientă transversală (cu etrieris, perimetrali rari) și cu dimensiunile secțiunii transversale a stâlpilor fapt care conduce la lipsa totală de ductilitate a elementelor de beton armat. Având în vedere aceste considerente, gradul de asigurare la solicitări seismice și clasa de risc seismic, soluția de intervenție propusă constă în proiectarea unei noi structuri de rezistență cu conservarea parțială a fațadelor existente”, se arată în expertiză tehnică realizată la cererea proprietarului.

A doua autorizație, emisă de Primăria Capitalei pe 3 august 2020 vizează ”executarea lucrărilor de construire pentru extinderea subsol și refuncționalizare clădire de locuințe cu spații comerciale la parter, în hotel cu spații comerciale la parter”. Documentul este semnat de fostul primar Gabriela Firea și fostul arhitect-șef Ștefan Dumitrașcu.

”Conform expertizei tehnice, construcția se încadrează în categoria clădirilor multietajate, clasa I de risc seismic și prezintă pericol public. Consolidarea clădirii a făcut obiectul Autorizației de construire nr. 128/1702710 din 11.03.2019, emisă în regim de urgență. Prezentul proiect propune refunctionalizarea întregului imobil în hotel. (…)Fațada imobilului a făcut obiectul Autorizației de construire nr. 470/1658573 din 04.10.2018, care prevedea realizarea în regim de urgență a lucrărilor de punere în siguranță a imobilului prin lucrări de intervenție asupra tencuielii fațadei. În conformitate cu avizul nr. 1065/ZP/01.08.2018 emis de Direcția pentru Cultură a municipiului București, fațada va respecta actuala configurație și volumetrie, iar finisajele exterioare vor fi păstrate. Prin proiect se propune consolidarea și refunctionalizarea acesteia în hotel cu spații comerciale la parter, suprafața construită desfășurată a acesteia rămânând neschimbată – 3.147,00 mp, iar suprafața construită fiind de asemenea păstrată – 631,00 mp. Extinderea subsolului sub cota terenului (curții) direct s-a făcut pentru a rezolva problemele legate de accesul și capacitatea parcajului subteran. (…) Hotelul cu o capacitate de 60 camere este prevăzut cu un restaurant cu 71 locuri cu spații proprii de preparare a alimentelor și cu un bar”, se arată în memoriul tehnic al proiectului.

Cinematograful a fost construit în 1933 și a funcționat inclusiv în perioada comunistă. După 1990 a început să se degradeze treptat, fațadele fiind acoperite în mod frecvent de reclame, pentru a ascunde fațadele descompuse.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro