SuperLiga: Csikszereda, victorie importantă contra echipei Unirea Slobozia
Echipa Csikszereda a învins vineri, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în primul meci al etapei a 17-a din SuperLiga, relatează News.ro.
La Miercurea Ciuc, într-un meci disputat pe o ceaţă deasă, gazdele au trecut pe lângă deschiderea scorului în minutul 20, la şutul lui Anderson Ceara, reţinut de Gurău, iar după patru minute Eppel a reuşit să trimită mingea în plasă, însă golul a fost anulat din cauza unei poziţii de ofsaid.
Totuşi, ciucanii au deschis scorul în minutul 49, când Anderson Ceara a înscris cu un şut superb din afara careului. Ialomiţenii au ratat în minutul 61, prin Antoche, însă după numai un minut elevii lui Prepeliţă au pus golul egalizator pe tabelă. Vlad Pop a şutat precis de la centrul terenului, în ciuda ceţii, şi l-a învins pe Gurău, ieşit mult din poartă.
Marton Eppel a marcat golul victoriei gazdelor, în minutul 75, şi Csikszereda – Unirea Slobozia s-a terminat 2-1.
Ciucanii au reuşit a treia victorie stagională şi sunt pe locul 13 în clasament, cu 16 puncte, în timp ce Unirea Slobozia este pe 11, cu 18 puncte.
Au evoluat echipele:
- CSIKSZEREDA: E. Pap – Paszka, Palmes, Hegedus, Ferenczi – S. Veres (Csuros 84), B. Vegh – Anderson Ceara (Dusinszki 85), Jebari (Szalay 70), Bodo (Toth-Pal 90+3) – Eppel (S. Szilagyi 90+3). ANTRENOR: Robert Ilyeş
- UNIREA SLOBOZIA: Gurău – A. Dorobanţu, Safronov, Antoche, Dragu – Coadă (J. Jeno 70), V. Pop – Afalna (Ahmed Said 55), Papeau (Ed. Florescu 82), Bărbuţ (Dulcea 55) – Renato Espinoza (Purece 70). ANTRENOR: Andrei Prepeliţă
- Cartonaşe galbene: Veres 39 / V. Pop 25, A. Prepeliţă 90+3
- Arbitri: Ionuţ Coza – Nicuşor Marin, Marius Bobe / Arbitri VAR: Cătălin Popa – Lucian Rusandu