Sari direct la conținut

82% dintre români consumă lapte în mod regulat, cel mai adesea – la micul dejun. Care sunt cele șapte motive importante

82% dintre români consumă lapte în mod regulat, cel mai adesea – la micul dejun. Care sunt cele șapte motive importante
Foto: Lactalis România

E bun, e dulce, e hrănitor, ne dă mereu o stare de bine, chiar ne liniștește, merge perfect cu cereale, cu o felie de cozonac sau de pâine cu unt și dulceață, ne hrănește, ne astâmpără setea, e micul dejun simplu dar consistent sau gustarea rapidă din timpul zilei, ne completează cafeaua noastră din fiecare zi, ne însoțește din copilărie până la bătrânețe. Pentru că e alimentul universal! Ne luăm din el mulți nutrienți esențiali de care avem nevoie.

Vorbim despre LAPTE. Îl consumăm oricând, oricum și la orice vârstă. Iar beneficiile sale pentru sănătatea organismului sunt de neegalat, ne arată dr. Mihaela Bilic, medic specialist în nutriție.

Pentru 82% dintre consumatorii români, laptele este un aliment care nu lipsește din frigider. Este consumat, de regulă, acasă, ca parte a unei rutine zilnice planificate, în principal cu familia la micul dejun.

Sunt concluziile unui studiu al agenției de cercetare de piață BMC Strategic Innovations, privind comportamentul consumatorului de lapte din România, realizat pentru Lactalis România, care deține o parte dintre cele mai importante și apreciate branduri românești de lapte – Zuzu, LaDorna, Fulga, Albalact și Covalact de Țară.

Haideți să aflăm în cele ce urmează cât, cum și, mai ales, de ce consumă românii lapte. Și nu sunt puține motivele pentru care laptele se regăsește în rutina alimentară a consumatorilor autohtoni.

Care este cel mai consumat tip de lapte la noi

Studiul Harta motivațiilor de consum pentru lapte semnat de BMC Strategic Innovations este un studiu cantitativ online, desfășurat recent, la nivel național, pe un eșantion de 865 de consumatori români din toate regiunile țării, bărbați și femei, cu vârste cuprinse între 18 și 55+ ani, care consumă săptămânal lapte simplu, lapte fără lactoză sau lapte cu arome.

Studiul relevă că laptele simplu natural este cel mai consumat tip de lapte în România. Mai exact, laptele proaspăt. 82% dintre consumatorii români declară că l-au consumat în ultimul an.

Laptele UHT (ultrapasteurizat) este al doilea cel mai consumat lapte (59% dintre consumatori).

Ambele sortimente de lapte sunt consumate zilnic sau de mai multe ori pe săptămână, în timp ce alte tipuri de lapte (fără lactoză sau lapte cu arome) sunt consumate sporadic.

Laptele este achiziționat în principal din supermarket în vizitele regulate de aprovizionare, iar recipientul de 1 litru este cel mai des cumpărat.

Cum consumă românii laptele

În 62% din cazuri, laptele este consumat ca băutură.

Jumătate dintre băutorii de lapte îl beau simplu, în timp ce cealaltă jumătate îl beau amestecat în principal cu cafea (lichidă sau solubilă) și cacao sau pudră de ciocolată.

71% dintre consumatorii de lapte beau laptele împreună cu un alt aliment. Îl însoțesc în principal cu pâine prăjită, sandivșuri, biscuiți sau cereale.

În 29% din cazuri, laptele este folosit doar pentru consumul de cereale, musli sau fursecuri.

În 9% din cazuri, laptele este utilizat ca ingredient în prepararea deserturilor sau a altor feluri de mâncare. 78% dintre cei care gătesc cu lapte îl adaugă la deserturi.

67% dintre români consumă laptele la micul dejun, 12% dintre ei îl consumă ca o gustare între mese, 10% beau lapte după masă, în timp ce 2% dintre consumatori spun că beau lapte înainte de culcare.

Laptele este consumat acasă, în familie, în 61% din cazuri.

39% dintre consumatori îl preferă rece direct din frigider, în timp ce 44% îl încălzesc.

În general, copiii consumă laptele pe care-l consumă și părinții.

Șapte motive importante pentru care românii beau lapte

Bunăstarea este principalul motiv pentru care românii beau lapte. 25% dintre consumatorii de lapte sunt preocupați de o alimentație sănătoasă, sunt convinși că laptele îi ajută să aibă grijă de nevoile lor nutriționale, să-și controleze dieta, să aibă o digestie bună și să-și mențină greutatea ideală.

Acești consumatori aleg atât sortimente simple de lapte, cât și sortimente îmbunătățite sau funcționale (lapte fără lactoză, lapte îmbogățit cu colagen, cu vit.D etc.).

21% dintre consumatorii de lapte spun că îl preferă pentru vitalitate, pentru că îi ajută să rămână energizați și activi pe tot parcursul zilei.

Bucuria de a petrece timp cu familia este al treilea motiv important pentru care românii beau lapte, 15% dintre consumatorii de lapte indicându-l în răspunsul lor.

13% dintre consumatorii de lapte spun că îi ajută să înceapă ziua cu o stare de bine.

11% dintre consumatori îl beau pur și simplu din plăcere, iar 9% dintre ei îl consumă pentru a se bucura de momente de relaxare și răsfăț.

7% dintre consumatori spun că le alungă senzația de foame.

Cum ne putem „reîmprieteni” cu laptele?

La un moment dat în viață, însă, unii dintre noi nu mai suntem așa buni prieteni cu laptele. Din cauza producției reduse a enzimei lactază, nu mai digerăm bine lactoza (zahărul natural al laptelui) și întâmpinăm mai mereu un disconfort digestiv atunci când vrem să ne bucurăm de o cană cu lapte, de o cafea cu lapte sau de obișnuitele cereale cu lapte la micul dejun.

Există, însă, o soluție accesibilă și la îndemână, astăzi, pentru a ne împrieteni din nou cu laptele, iar acesta este laptele fără lactoză. Este un lapte mai ușor de digerat, care ne ajută să nu renunțăm la nutrienții importanți pe care ni-i aduce acest aliment important, dar mai ales ne ajută să nu renunțăm la micile noastre plăceri cu lapte.

LaDORNA Zile ușoareeste laptele mai ușor de digerat care face cu siguranță zilele mai senine celor care simt un disconfort digestiv la consumul laptelui obișnuit. LaDORNA Zile Ușoare are un portofoliu pentru toate gusturile, cu lapte de 1,5% grăsime și 3,5% grăsime, atât în varianta proaspătă de la frigider cât și în varianta UHT din raftul obișnuit.

Ce înseamnă, de fapt, lapte fără lactoză și cum ne ajută digestia?

Ce înseamnă, de fapt, lapte fără lactoză? Înseamnă că, în prezența enzimei lactază adăugată în lapte în timpul producției, lactoza este „desfăcută” în glucoză și galactoză – cele două zaharide din care este compusă. Este exact ceea ce ar trebui să se întâmple în mod natural în sistemul nostru digestiv. Așadar, laptele fără lactoză conține glucoză și galactoză care sunt mult mai ușor de digerat. Iar dacă v-ați întrebat de ce laptele fără lactoză este și puțin mai dulce, ei bine – tot grație glucozei și galactozei, care dau un gust mai dulce decât lactoza. De reținut, așadar, că laptele fără lactoză nu conține deloc zahăr adăugat.

Ce e important să știm despre LAPTE – de la Dr. Mihaela Bilic, medic specialist în nutriție

Laptele și produsele lactate conțin un ansamblu de compuși naturali (minerale, aminoacizi esențiali, bacterii lactice, fosfolipide), a căror valoare biologică și eficiență nu poate fi egalată de niciun alt aliment. Prin aportul de calciu, fosfor și proteine, laptele e alimentul ideal pentru o creștere osoasă optimă, fiind produsul de referință în prevenția nutrițională a osteoporozei. Elementele nutritive din lapte ”consolidează” nu numai oasele, dar și sistemul imunitar, dinții, asigură o digestie optimă, reduc tensiunea arterială și contribuie la menținerea echilibrului ponderal”, spune Dr. Mihaela Bilic, medic specialist în nutriție.

Laptele conține pe lângă prețiosul calciu, atât de important pentru sănătatea oaselor, minerale, probiotice și vitaminele A, D, B2, B12, K.

Calciul este nutrientul cel mai important al lactatelor. Nimic nu poate înlocui laptele ca sursă de calciu pentru organism. Deși există calciu în cantitate crescută și în alte alimente (legume, fructe oleaginoase, cereale), numai din lapte acest mineral se absorbe și este utilizat eficient de organism, grație prezenței fosforului și a vitaminei D, ne mai spune Dr. Mihaela Bilic.

ȘTIAȚI CĂ?

  • Nimic nu poate înlocui laptele ca sursă de calciu pentru organism. Deși există calciu în cantitate crescută și în alte alimente (legume, fructe oleaginoase, cereale), numai din lapte acest mineral poate fi absorbit și utilizat eficient. În lapte există raportul optim calciu/fosfor = 1/3, absorbția intestinală este de 40% (față de 5% din vegetale), iar conținutul de calciu este semnificativ (125 mg calciu/100 ml, față de 21 mg calciu/ 100g în soia).
  • 30% din cantitatea de minerale din lapte este reprezentată de calciu și fosfor. Alimentația vacii nu influențează conținutul de calciu și fosfor al laptelui, chiar dacă există un aport scăzut în hrana văcuțelor, ele vor compensa diferența pe baza propriilor depozite de minerale din oase. Laptele degresat sau semidegresat are un conținut de calciu identic cu cel din laptele integral.
  • Laptele este singurul produs de origine animală care nu creează acidoză, adică nu îmbătrânește și nu îmbolnăvește. Se știe că produsele vegetale (legume, fructe, cereale) sunt alcalinizate, iar cele animale (carne, pește, ouă) determină un mediu acid. Ei bine, laptele este excepția, prezența lui în organism este neutră.
  • Laptele reduce hipertensiunea arterială și scade cu 50% riscul de accidente vasculare cerebrale. Există o asociere inversă semnificativă între nivelul tensiunii arteriale și aportul de calciu, magneziu și potasiu din alimentație. Aceste minerale se află în proporții optime și toate la un loc doar în lapte. De aceea, laptele și produsele lactate degresate pot fi considerate alimente eficiente în prevenția și tratamentul hipertensiunii arteriale la orice vârstă, inclusiv la copii, adolescenți și gravide.
  • Nu există fenomenul numit intoleranță la lactoză, este vorba doar de o scădere temporară a capacității organismului de a digera zahărul din lapte. Lactoza este un dizaharid format din glucoză și galactoză care trebuie ”desfăcut” de enzima numită lactază. Dacă nu bem lapte și produse lactate în mod constant, această enzimă nu se mai produce. În concluzie, cu puțin efort și introducând treptat laptele în alimentație vom scăpa de balonarea tranzitorie produsă de acesta. Un mic secret: în produsele lactate acide (lapte bătut, iaurt, sana, kefir) și în brânzeturi, lactoza este deja ”digerată” de bacteriile lactice, deci consumați-le fără grijă, nu dau ”intoleranță”!
  • Putem slăbi cu 30% mai repede dacă includem în dietă lapte și produse lactate (iaurt, lapte bătut, brânză proaspătă, urdă). Calciul din lapte se leagă de grăsimile alimentare din intestin și le blochează absorbția prin procesul de saponificare. Adică le transformă în săpun, care va fi eliminat din organism, în loc să se depună pe șoldurile noastre!
  • Pasta de dinți cea mai eficientă în lupta cu cariile este… laptele și, mai ales, în forma sa solidă – brânza. Mineralele (mai ales calciul și fosforul), proteinele și grăsimea din lapte sunt factori de protecție extrem de eficienți împotriva cariilor. Laptele neutralizează pH-ul acid din gură, împiedică aderarea bacteriilor la smalțul dinților și favorizează remineralizarea smalțului, acolo unde acesta a fost deja afectat de carii sau tartru.
  • În lapte există bacterii nobile numite PRO-biotice, adică favorabile vieții (în contrast cu termenul ANTI-biotice, care înseamnă împotriva supraviețuirii). Laptele este un aliment viu, bacteriile lactice fiind ”responsabile” pentru diversitatea de gust și consistență a produselor ce pot fi obținute din lapte. Aceste bacterii ajung și în intestinul uman, unde echilibrează și regenerează flora bacteriană responsabilă atât pentru imunitatea organismului, cât și pentru o digestie optimă.
  • Sloganul ”Beți zilnic 2 litri de lichide” presupune inclusiv lapte. Laptele conține 83% apă, deci este nu numai un aliment, dar și o sursă de hidratare. Cu condiția să fie degresate, laptele și produsele lactate acide (lapte bătut, iaurt) pot fi băute pe post de apă. În felul acesta, este acoperit necesarul de minerale, iar aportul caloric este nesemnificativ (30 cal/100 ml).

Articol susținut de Lactalis