Nutriție și sănătate: Trei-patru cafele băute zilnic pot prelungi viața, spune un nou studiu publicat de Oxford Academics
Obiceiul zilnic de a bea cafea – în acest studiu, espresso – poate mări durata de viață și reduce riscul de boli cardiovasculare, conform unui studiu publicat recent de Oxford Academics/Journal of Nutrition și citat de Insider.
„Consumul moderat”, adică 3-4 cafele în stil italian, a fost asociat cu mortalitate mai scăzută de acest studiu, care a urmărit peste 20.000 de participanți timp de opt ani. Înainte de studiu, niciunul dintre participanți nu suferea de o boală cardiovasculară sau cancer. Consumul de cafea a fost măsurat utilizând o ceașcă de 30 ml, adică de mărimea ceștii standard pentru espresso italian.
Cercetătorii au constatat că, în comparație cu cei care nu beau cafea, consumul de 3-4 cești cu espresso „era asociat cu risc mai scăzut de mortalitate din toate cauzele” și, mai specific, de boli cardiovasculare. Este rezultatul măsurării prezenței în sânge a unui compus numit NT-proBNP, un marker asociat cu insuficiența cardiacă.
Beneficiile pentru sănătate pot fi legate de cofeină: un studiu publicat de un grup de cercetători în PLOS Biology spune că în jur de patru cești cu espresso pot fi cantitatea optimă.
Un alt studiu de la JAMA Internal Medicine a constatat că și consumul de cafea decofeinizată poate îmbunătăți sănătatea.
Cercetări anterioare, publicate în New England Journal of Medicine, au identificat și ele o legătură între consumul de cafea și un risc scăzut de boli cronice; alte studii au afirmat că beneficiile pot include riscuri reduse de cancer, ciroză și depresie.
Dar există unele cercetări contradictorii cu privire la consumul exagerat de cafea.
Un studiu din 2019 de la University of South Australia sugera că șase sau mai multe cafele pe zi pot mări riscul de boli de inimă cu 22%. Între timp, JAMA Internal Medicine spune în studiu că și cei care beau opt sau mai multe cești pe zi au o probabilitate mai mică de deces decât nebăutorii.
Citește și: