Sari direct la conținut

Submarinul rusesc Krasnodar, extrem de silențios, vânat timp de trei zile de marina britanică prin apele Canalului Mânecii. Ce a urmat

HotNews.ro
Submarinul rusesc Krasnodar, extrem de silențios, vânat timp de trei zile de marina britanică prin apele Canalului Mânecii. Ce a urmat
Marina Regală Britanică a urmărit un submarin rus prin Canalul Mânecii într-o operațiune coordonată de trei zile cu aliații NATO. Sursă foto: Marian Regală Britanică

Marina Regală a vânat trei zile un submarin rusesc care naviga în Canalul Mânecii, a anunțat aceasta joi, într-un moment în care Regatul Unit acționează pentru consolidarea luptei sale împotriva acestei amenințări, informează AFP.

O navă de aprovizionare a marinei britanice, echipată cu un elicopter la bord, a fost desfășurată pentru a urmări submarinul Krasnodar, extrem de silențios din clasa Kilo, și remorcherul Altay, scrie Agerpres.

Aceste nave rusești au sosit prin Marea Nordului și au trecut prin Strâmtoarea Dover pentru a intra în Canalul Mânecii.

Marina Regală, care nu a precizat când a avut loc urmărirea, a indicat într-un comunicat că este pregătită să „lanseze operațiuni antisubmarin” dacă Krasnodar se va scufunda.

Aliat NATO, implicat în operațiune

Cu toate acestea, Krasnodar a rămas la suprafață pe tot parcursul operațiunii, în ciuda condițiilor meteorologice nefavorabile.

Odată ce a ajuns în apropierea insulei Ouessant, în largul coastelor de nord-vest ale Franței, britanicii au predat operațiunea unui aliat NATO.

Armata britanică efectuase deja o operațiune de urmărire similară în iulie, după ce a reperat submarinul rusesc Novorosiisk în apele sale teritoriale.

Program de îmbunătățire a capacităților marinei

Secretarul britanic al apărării, John Healey, a anunțat luni lansarea unui program de milioane de lire sterline pentru a îmbunătăți capacitățile Marinei Regale în fața „amenințărilor subacvatice” ale Moscovei.

Potrivit Londrei, activitatea submarinelor rusești în apele britanice a crescut cu 30% în ultimii doi ani.

Regatul Unit și Norvegia au semnat un acord de cooperare la începutul lunii decembrie pentru a opera în comun o flotă de fregate cu scopul de a „vâna” aceste submarine în Atlanticul de Nord.

Joi, președinta Camerei Comunelor, Lindsay Hoyle, le-a scris o scrisoare parlamentarilor britanici, avertizându-i că tentativele de phishing ale actorilor ruși pe WhatsApp și alte aplicații de mesagerie sunt în creștere.

Aceste atacuri vizează să inducă în eroare deputații pentru a partaja informații sensibile sau compromițătoare.

National Cyber Security Centre din Regatul Unit a afirmat joi că „lucrează cu parteneri din guvern și Parlament ca răspuns la vizarea recentă a aplicațiilor de mesagerie comerciale, în special Signal și WhatsApp”.

INTERVIURILE HotNews.ro