Sari direct la conținut

Cum i-a adus „Războiul sateliților” dintre SpaceX și Amazon în conflict pe primii doi cei mai bogați oameni din lume

HotNews.ro
Lansare satelit la bordul unei rachete Falcon 9, Foto: Red Huber / Zuma Press / Profimedia Images
Lansare satelit la bordul unei rachete Falcon 9, Foto: Red Huber / Zuma Press / Profimedia Images

SpaceX și Amazon, companii conduse de cei mai bogați oameni din lume, au intrat în conflict datorită proiectelor concurente privind furnizarea de internet prin satelit, SpaceX acuzând Amazon „sufocarea competiției” în timp ce Amazon acuză compania lui Elon Musk că încearcă să „înăbușe din fașă concurența”, relatează CNN.

Elon Musk, CEO-ul SpaceX, are o avere estimată la 209 miliarde de dolari. Jeff Bezos, CEO-ul Amazon, are o avere situată în jurul a 192 de milarde de dolari (mai mică decât al lui Musk dar mai mare decât PIB-ul anual a peste jumătate din țările lumii în 2020, potrivit Fondului Monetar Internațional).

În centrul înțepăturilor dintre cele două companii este o tentativă recentă a SpaceX de a modifica licența Starlink, masiva sa constelație de sateliți de internet, compania lui Elon Musk lansând deja peste 900.

SpaceX a obținut anterior permisiunea guvernului federal al Statelor Unite să lanseze mii de sateliți pentru a completa constelația Starlink.

Însă compania aerospațială a anunțat că vrea să plaseze câteva mii de sateliți la o altitudine mai joasă decât planul și autorizația inițială într-o cerere recentă adresată Comisiei Federale de Comunicații a SUA (FCC).

Modificarea propusă ar putea pune sateliții Starlink în calea unei alte constelații, Project Kuiper al Amazon. Compania lui Jeff Bezos nu a lansat încă niciun satelit dar a obținut o licență din partea FCC pentru proiect.

Planurile actuale ale Amazon includ plasarea în orbită a sateliților săi la o altitudine de aproximativ 590 de kilometri. SpaceX vrea modificarea licenței sale pentru a plasa aproape 3.000 de sateliți la o altitudine situată între 540 și 570 de km înălțime, orbită despre care Amazon spune că este prea apropiată de cea a constelației sale.

Compania lui Bezos afirmă că plasarea sateliților Starlink la altitudinea respectivă ar putea bruia sateliții Project Kuiper și alții din rețele apropiate. SpaceX respinge însă aceste îngrijorări.

Satelit Starlink în orbită (FOTO: Starlink)

„Piedici Starlink”

Directorul SpaceX pentru proiecte legate de sateliți, David Goldman, a afirmat într-o scrisoare adresată FCC în 22 ianuarie că Amazon a ajuns la concluziile respective prin „alegerea tendențioasă a datelor” și „ignorarea majorității modificărilor” propuse de SpaceX.

Musk a intervenit și el pe Twitter marți, afirmând că „nu servește publicului să pui piedici Starlink astăzi pentru un sistem de sateliți Amazon care în cel mai bun caz este la câțiva ani de operare”.

Amazon a răspuns într-un comunicat, afirmând că „datele sunt simple. Am proiectat Sistemul Kuiper pentru a evita interferențele cu Starlink iar acum SpaceX vrea să își schimbe designul sistemului său”.

„Acele modificări creează un mediu mai periculos pentru coliziuni în spațiu dar creează de asemenea interferențe radio pentru clienți”, adaugă comunicatul.

„Este în mod evident în interesul SpaceX să înăbușe competiția în față dacă poate, dar cu siguranță nu este în interesul publicului”, mai acuză Amazon.

SpaceX afirmă în schimb că modificările propuse la sistemul Starlink ar îmbunătăți „traficul” din zonă și ajuta la evitarea unor coliziuni, considerate tot mai probabile de industria aerospațială.

Scăderea prețurilor pentru rachete și sateliți a dus la o creștere fără precedent a numărului obiecte lansate în spațiu, în spatele acestei explozii aflându-se în mare parte companii ca Amazon și SpaceX care vor să lanseze mii de sateliți pe o orbită de sub 2.000 de kilometri, cea mai aglomerată zonă din spațiu.

Plasarea sateliților pe orbite mai joase este considerată cea mai bună practică deoarece dacă unul dintre ei s-ar strica, gravitația Pământului l-ar putea trage în jos de pe orbită și departe de ceilalți sateliți mai rapid.

Sateliții care „mor” la altitudini mai ridicate pot deveni proiectile necontrolate care rămân în orbită timp de ani sau chiar decenii.

De exemplu, un satelit rusesc și un satelit al unei companii telecom americane s-au ciocnit în 2009 la 789 de kilometri deasupra Pământului, creând un câmp imens de resturi care încă prezintă pericole pentru sateliții din apropiere.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro