Sari direct la conținut

Olaf Scholz promite agricultorilor să le facă viața mai ușoară, după săptămâni de proteste masive

HotNews.ro
Olaf Scholz la salonul german al agriculturii, Foto: Action Press / Shutterstock Editorial / Profimedia
Olaf Scholz la salonul german al agriculturii, Foto: Action Press / Shutterstock Editorial / Profimedia

Cancelarul german Olaf Scholz le-a promis luni agricultorilor că le va face viața mai ușoară prin reducerea birocrației pentru acest sector care a organizat proteste masive în ultimele săptămâni, relatează AFP și Agerpres.

„Suntem ferm hotărâţi să discutăm concret cu agricultorii despre ce putem face concret pentru a le simplifica activitatea„, a declarat Scholz în faţa reporterilor. „E prea multă birocraţie”, a remarcat el.

Cancelarul a făcut aceste declaraţii în cursul unei vizite la „Grüne Woche”, salonul german al agriculturii care are loc pe durata întregii săptămâni la Berlin. Scholz s-a oprit la mai multe standuri şi a stat de vorbă cu reprezentanţi ai profesiei.

Şeful executivului german a promis cu acest prilej să studieze „progresele care se pot face în Germania” şi „ce putem schimba, prin influenţa noastră, la Bruxelles” în scopul de a simplifica obligaţiile administrative ale agricultorilor. El a promis totodată să facă „mai uşoară viaţa celor care muncesc şi trăiesc în ferme”.

„Am luat deja, desigur, măsuri de care suntem mândri. Dar suntem încă departe de ceea ce ne dorim pentru viitorul agriculturii”, a adăugat Scholz.

Proteste ale agricultorilor în mai multe țări europene

Agricultorii germani se mobilizează masiv de mai multe săptămâni deja împotriva unei reforme fiscale privind preţul motorinei ce prevede anularea, din 2026, a unei scutiri de care beneficiau.

Ei au însă în vedere şi alte nemulţumiri – obligaţiile tot mai mari de mediu impuse sectorului agricol, creşterea costurilor de producţie, povara administrativă asupra exploatărilor agricole.

Mişcării de frondă a agricultorilor germani i s-au raliat în ultimele zile şi alte ţări europene, unde au avut loc manifestaţii similare – Franţa, Polonia, România.

În Franţa, guvernul proaspăt instalat al lui Gabriel Attal a promis o „simplificare drastică” a reglementărilor pentru agricultură.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro