SuperLiga: Rapid ar putea lua un atacant din Portugalia
Atacantul Andre Clovis (28 de ani) ar putea ajunge în această iarnă la Rapid, scrie Prima Sport. Atacantul brazilian este legitimat în prezent la Academico de Viseu, din liga a doua portugheză.
Potrivit GSP scriu că giuleştenii vor analiza în perioadă următoare dacă intră la negocieri pentru transfer sau împrumut.
Vârful are cifre excelente în acest sezon, reuşit să marcheze de 12 ori în 16 apariţii. Clovis are în CV următoarele echipe: International, Portimonense, Leixoes, Estoril şi Academico de Viseu.
2 milioane de euro este cota brazilianului, conform celor de la Transfermarkt.
Daniel Paraschiv e aproape rezolvat
Rapid este foarte aproape să îl transfere pe atacantul Daniel Paraschiv (26 de ani). Acesta aparţine de Real Oviedo, dar a fost cedat împrumut la Cultural Leonesa. Giuleştenii trebuie să se înţealeagă şi cu cele două cluburi.
Se pare că Paraschiv va reveni în Superliga sub formă de împrumut până în vară, iar Rapid are opţiunea de a-l transfera definitiv.
Costel Gâlcă a mai cerut un om în compartimentul ofensiv, în contextul în care Antoine Baroan e exclus din lot, iar Borisav Burmaz e accidentat. Singurele opţiuni rămase sunt Elvir Koljic şi Timotej Jambor.