Sari direct la conținut

China susține că îi va pedepsi pe oficialii care măsluiesc datele privind economia

HotNews.ro
Yuani chinezești, Foto: Eagleflying | Dreamstime.com
Yuani chinezești, Foto: Eagleflying | Dreamstime.com

China va investiga şi îi va pedepsi pe oficiali pentru falsificarea datelor economice, a anunţat luni Biroul Naţional de Statistică (BNS), pe fondul scepticismului cu privire la acurateţea datelor chineze, relatează agențiile Reuters și Agerpres.

Inventarea de date economice sau amestecul oficialilor în activitatea de statistică persistă în China, în pofida eforturilor din ultimii ani ale guvernului de a îmbunătăţi calitatea datelor statistice, se precizează într-un comunicat al Biroului Naţional de Statistică.

„Falsificarea datelor statistice este cea mai gravă corupţie în domeniul statisticii, care încalcă în mod grav legislaţia, afectează calitatea datelor statistice, obstrucţionează şi chiar induce în eroare adoptarea de decizii macro”, a declarat un oficial de rang înalt citat în comunicat fără a fi numit.

Comentariile vin după noile reguli disciplinare implementate de Partidul Comunist, care includ emiterea de avertismente şi chiar excluderea oficialilor care sunt responsabili de falsificarea datelor. De mult timp există îndoieli cu privire la acurateţea datelor chineze, în special în contextul în care guvernul vrea să risipească îngrijorările pieţelor cu privire la o încetinire prelungită a celei de a doua economii mondiale.

Economia chineză a crescut cu 5,2% în 2023, atingând obiectivul oficial de creştere, însă analiştii se aşteaptă la o încetinire în acest an, în contextul crizei din sectorul imobiliar, acumulării datoriilor la nivel local şi riscurilor deflaţioniste persistente.

China spune că nu va măslui datele economice, dar „schimbă metodologia” pentru cele delicate

Promisiunea făcută luni de Biroul Național de Statistică de la Beijing vine însă după ce în luna august a anului trecut acesta a anunțat că va înceta să publice date oficiale privind șomajul în rândul tinerilor cu vârsta între 16 și 24 de ani.

Fu Linghui, un purtător de cuvânt al NBS, a declarat atunci că metodologia actuală de a calcula acest indicator „trebuie îmbunătățită” și că în ultimii ani numărul de studenți din această grupă de vârstă a crescut iar sarcina lor principală este să învețe, nu să își caute un loc de muncă.

„Oamenii au păreri diferite despre includerea sau nu a studenților care își caută locuri de muncă înainte de absolvire” în acest indicator, a justificat Linghui, adăugând că „e nevoie de cercetări suplimentare” în acest sens. Decizia a venit după ce datele publicate de NBS au arătat că între lunile aprilie-iunie ale anului trecut rata șomajului în rândul tinerilor din categoria respectivă de vârstă a crescut la 20,4%, 20,8%, respectiv 21,3%.

În iulie 2023 un profesor de economie din China a sugerat într-un articol publicat de reputata revistă financiară Caixin că rata reală a șomajului în rândul tinerilor din China a fost în luna martie la 46,5%, în timp ce datele oficiale publicate de NBS afirmau că ea este de doar 19,7%.

Profesorul Zhang Dandan afirma că dacă NBS i-ar include în calcularea indicatorului și pe tinerii care au renunțat să își caute un loc de muncă (mișcarea „Tang Ping”) și pe cei care sunt întreținuți de către părinți, atunci s-ar ajunge la rata estimată de el.

Articolul publicat de Zhang, care este profesor asociat de economie la Școala Națională de Dezvoltare a Chinei, a fost retras la scurt timp după apariția sa în revista economică.

FOTO Articol: Eagleflying | Dreamstime.com.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro