Sari direct la conținut

Moștenirea neobișnuită a lui Escobar: „Hipopotamii cocainei” au declanșat o dezbatere națională în Columbia

HotNews.ro
hipopotami, Foto: YouTube
hipopotami, Foto: YouTube

Pablo Escobar, cel mai cunoscut traficant de droguri columbian, a fost ucis în 1993 dar influența sa continuă să fie simțită în țara sud-americană, uneori în moduri mai puțin așteptate, relatează CNN.

Hipopotamii aduși în Columbia pentru grădina zoologică privată a lui Escobar din cadrul proprietății sale botezate „Hacienda Napoles” s-au înmulțit atât de mult încât provoacă îngrijorări serioase cu privire la impactul lor asupra mediului și siguranței oamenilor, potrivit unui nou studiu realizat de universități din Columbia și Mexic.

Hipopotamii s-au răspândit dincolo de casa lor originală aflată la 160 de kilometri est de orașul Medellin până în bazinul râului Magdalena iar populația lor continuă să crească.

Autorii studiului publicat în ediția din luna ianuarie a revistei Biological Conservation recomandă ca hipopotamii să fie sacrificați pentru a împiedica efecte negative pe termen lung.

Însă alți oameni de știință cer implementarea unui program de castrare, citând îngrijorările privind bunăstarea animalelor și atașamentul pe care unii localnici îl au față de noii lor vecini.

Escobar a importat în anii 1980 un mascul și trei femele hipopotam pentru grădina sa zoologică privată. Alte animale ale traficantului de droguri au fost mutate după moartea sa dar hipopotamii au fost lăsați în pace deoarece erau greu de capturat și transportat, potrivit studiului.

Mamiferele amfibii au început în curând să se răspândească în zonele înconjurătoare dar eforturile guvernului de a-i ucide au fost sistate după ce au provocat indignarea opiniei publice.

Autoritățile au demarat o campanie de sterilizare dar aceasta nu a reușit să oprească înmulțirea hipopotamilor.

Cercetătorii spun că în prezent în zonă trăiesc probabil peste 80 de hipopotami comparativ cu 35 în 2012, anul în care a început campania de sterilizare și castrare. Oamenii de știință își fac griji că mamiferele vor continua să se răspândească în Columbia dacă nu vor fi luate măsuri mai drastice.

Pe lângă problemele pe care le provoacă ecosistemului local, hipopotamii reprezintă o amenințare pentru subzistența și siguranța oamenilor din zonele afectate, mâncând sau deteriorând recoltele precum și având un comportament agresiv față de oameni.

Însă în timp ce autorii studiului recomandă o sacrificare, Enrique Zerda Ordóñez, un biolog de la Universitatea Națională a Columbiei, crede că programele de castrare sunt calea de urmat.

Acesta afirmă că uciderea animalelor ar fi „opțiunea ușoară” dar că aceasta ar putea afecta supraviețuirea unei specii care este amenințată în Africa.

„În momentul de față autoritățile nu consideră specia o problemă”, afirmă Zerda, subliniind însă că „în viitor, când vor fi 400-500 de hipopotami, ar putea reprezenta o amenințare pentru supraviețuirea altor specii care se hrănesc în aceleași zone”.

David Echeverri Lopez, directorul agenției guvernamentale pentru păduri și biodiversitate din Columbia, a relatat pentru CNN că situația este delicată.

„Opțiunea de a-i ucide a fost mereu pe masă”, afirmă acesta, precizând că „însă este foarte greu de crezut că s-ar putea întâmpla în momentul de față”.

Echeverri afirmă că, deși hipopotamii sunt o specie invazivă capabilă să modifice complet ecosistemele locale, localnicii din zonă s-au obișnuit cu ei.

Mamiferele marine au devenit o atracție turistică și unii oameni au început să se atașeze de ei, adaugă acesta.

Însă cel puțin o parte a hipopotamilor vor trebui uciși deoarece „este practic imposibil” ca toți să fie găsiți și mutați, potrivit lui Echeverri.

Autoritățile columbiene încă sunt în căutarea unei soluții.

REFERINȚĂ:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro