O copie din secolul XVI a lui „Salvator Mundi”, cel mai scump tablou din lume, a fost recuperată de poliția italiană / Povestea din spatele operei de artă
O copie din secolul XVI a tabloului lui Leonardo da Vinci „Salvator Mundi”, cel mai scump tablou din lume, a fost recuperat de poliția italiană după ce a fost furat dintr-un muzeu din orașul Napoli, relatează CNN.
Opera de artă, care cel mai probabil a fost pictată de unul dintre elevii maestrului renascentist, a fost descoperită în timpul percheziționării unui apartament din orașul italian, potrivit unui comunicat remis de poliția din această țară.
Proprietarul apartamentului a fost găsit în apropiere și a fost arestat sub suspiciunea de primire a unor bunuri furate.
Tabloul a fost copiat după faimosul portret realizat de Leonardo care îl înfățișează pe Hristos cu o mână ridicată într-un semn de binecuvântare și cu cealaltă ținând un glob din cristal.
Numeroase copii ale operelor sale au fost realizate în timpul vieții artistului de către elevii și asistenții săi.
Deși autorul acestei copii a „Salvator Mundi” nu este cunoscut cu exactitate, se crede că tabloul a fost picat către sfârșitul anilor 1510 de o persoană din atelierul lui Leonardo.
Proprietarul portretului, Muzeul San Domenico Maggiore din Napoli, afirmă pe website-ul său că există „mai multe ipoteze” despre identitatea pictorului, „cea mai convingătoare” dintre acestea creditându-l drept autor pe Girolamo Alibrandi, unul dintre discipolii lui Leonardo.
Se crede că tabloul a fost creat în Roma înainte de a fi dus la Napoli de către Giovanni Antonio Muscettola, un emisar și consilier al lui Carol al V-lea, împărat al Sfântului Imperiu Romano-German.
Opera de artă s-a întors pentru o scurtă perioadă în capitala Italiei în 2019 când a fost împrumutat pentru expoziția de artă „Leonardo în Roma” organizată de Villa Farnesina. Poliția italiană nu a precizat când a fost furat tabloul.
Tabloul original „Salvator Mundi” pictat de Leonardo a făcut istorie în 2017 când a fost vândut cu 450 de milioane de dolari de către casa de licitații Christie’s din New York. Acesta fusese vândut pentru doar 45 de lire sterline în Marea Britanie în anii 1950, crezându-se că este o reproducere.
Deși unii academicieni au contestat atribuirea tabloului lui Leonardo, sugerând că acesta a fost creat cel puțin parțial de membri ai atelierului său, tabloul a fost restaurat și autentificat ca o operă a maestrului renascentist înainte de a deveni nu doar cel mai scump tablou din lume ci și cea mai scumpă operă de artă vândută vreodată la o licitație.
Se crede că oferta de aproape jumătate de miliard de dolari a fost făcută în numele prințului moștenitor saudit Mohammed Bin Salman însă „Salvator Mundi” nu a mai fost afișat în public după vânzarea sa din 2017.
Muzeul Luvru din Abu Dhabi anunțase în 2018 că va afișa tabloul însă a amânat marea dezvăluire fără vreo explicație.
Citește și: