Sari direct la conținut

Date surprinzătoare ale unui sondaj INSCOP privind încrederea în vaccinul antigripal. „Dezinfomările pe tema vaccinării prind mai mult la tineri”

HotNews.ro
Vaccinare la copii. Foto: Dreamstime
Vaccinare la copii. Foto: Dreamstime

64,8% dintre cei peste 1.000 de părinți și bunici chestionați în cadrul sondajului INSCOP „Atitudinea părinților și bunicilor cu privire la vaccinarea antigripală a copiilor” declară că au încredere în vaccinurile antigripale, însă procentul celor care spun că este probabil ca, pe viitor, să își vaccineze copiii împotriva gripei este simțitor mai mic – 40%. 

Sondajul INSCOP, realizat pe un eșantion de 1.006 părinți și bunici din România, care au copii sau nepoți cu vârsta între 2 și 18 ani, arată și că încrederea în vaccinul antigripal administrat copiilor este mai mare în rândul bunicilor și scade odată cu vârsta: categoria unde încrederea este cea mai redusă este cea a părinților tineri, cu vârsta între 18 și 29 de ani. 

„O parte importantă a populației investigate rezonează cu dezinformările”

Studiul se împarte în două mari părți, spune directorul INSCOP, Remus Ștefureac, în ziua lansării sondajului: „Pe de o parte, când aplicăm întrebări generice cu privire la pericolul gripei, utilitatea vaccinării, populația răspunde cât se poate de rațional și aproape aș spune că trăim într-o țară care nu a trecut printr-o pandemie, nu e deloc afectată de dezinformări, de război hibrid pe acest subiect. Lucrurile sunt așa, zen, dacă îmi permiteți această descriere.”

„În schimb”, adaugă directorul INSCOP, „în momentul în care introducem în chestionar diverse teme care fac parte din arsenalul de comunicare al campaniilor de dezinformare, vom vedea o incidență foarte ridicată a răspunsurilor și faptul că o parte importantă a populației investigate este extrem de vulnerabilă la dezinformările pe tema vaccinării și, de fapt, rezonează cu aceste dezinformări.”

Iar dezinformările cu privire la vaccinare „prind mai mult la tineri”, subliniază Remus Ștefureac. 

Trei sferturi dintre părinți și bunici ar vrea ca vaccinarea să se facă la școală sau grădiniță

Sondajul nu conține date privind procentul de părinți și bunici care și-au vaccinat copiii și nepoții, însă vine cu cifre despre intenția de a îi vaccina în viitor: 40% spun că este foarte probabil, 22,6% – oarecum probabil, 13% – destul de puțin probabil, iar 23,1% – foarte puțin sau deloc probabil. 

Dacă ar exista posibilitatea ca vaccinarea antigripală a copiilor să se facă în creșe, grădinițe, școli, licee, peste 3 sferturi dintre părinți și bunici –  75,7% – se declară de acord cu acest lucru: 52,4% spun „cu siguranță da”, iar 23,3% „probabil da”. 

În ceea ce privește încrederea în vaccinurile antigripale administrate copiilor, 64,8% dintre părinții și bunicii chestionați spun că au încredere (22,8% foarte multă, iar 42% destul de multă), în timp ce 13,2% au destul de puțină încredere, iar 17,4% – foarte puțină. 

Bunicii au mai multă încredere decât părinții

Cea mai redusă încredere este la grupa de vârstă 18-29 de ani (doar 39% dintre părinții de această vârstă au încredere în vaccinul antigripal), în timp ce la grupa de vârstă 30-44 de ani, procentul celor care au încredere crește la 59%, iar la categoria 45-59 de ani, vorbim despre 65% care au încredere. 

La cei cu vârsta peste 60 de ani regăsim cel mai mare procent care au încredere în vaccinul antigripal –  77% dintre cei chestionați.

La întrebarea „Credeți că vaccinarea antigripală poate preveni sau nu poate preveni gripa?”, 74,5% au răspuns „da”, 18,3% „nu”, iar 7% „nu știu”.

Procentul bunicilor care cred că vaccinarea previne îmbolnăvirea de gripă este mai mare decât al părinților – 78,6% față de 71,1%. 

Mai mult de trei sferturi – 78,1% dintre cei chestionați – consideră că prin vaccinare se pot preveni probleme de sănătate în general, 15,3% nu cred că se pot preveni, iar 6,3% spun că nu știu. 

Procentul celor care nu cred că prin vaccinare se pot preveni probleme de sănătate este cel mai ridicat în rândul părinților tineri, cu vârsta între 18 și 29 de ani (39%) și al părinților și bunicilor cu educație primară (32%). 

Doar 9% dintre persoanele cu vârsta peste 60 de ani cred că vaccinarea nu poate preveni probleme de sănătate. 

Încrederea în vaccin, corelată și cu nivelul de educație 

Încrederea în vaccinul antigripal este corelată și cu nivelul de educație: 77% dintre cei cu educație superioară care au răspuns sondajului declară că au încredere în vaccinul antigripal, în timp ce în rândul celor cu educație medie au încredere 62%, iar al celor cu educație primară – 41%.

39,2% dintre cei chestionați au „o părere foarte bună” despre vaccinarea antigripală a copiilor, în timp ce 41% declară că au o părere „oarecum bună”, 7,4% o părere „oarecum proastă”, 7,5% o părere „foarte proastă”, iar 4,2% spun că „nu știu”.

Din nou, procentul bunicilor care au o părere „foarte bună” este mai mare decât al părinților: 45,6% bunici față de 35,5% părinți.

Părinții și bunicii cu educație medie sau superioară au o părere mai bună despre vaccinarea antigripală a copiilor decât cei cu educație primară: dintre cei cu educație superioară care au fost chestionați, 83% declară că au o părere foarte bună sau bună despre vaccinare, în timp ce, dintre persoanele cu studii primare, un procent mai mic – de 64% – au o părere bună sau foarte bună despre vaccinarea antigripală. 

21% dintre părinții tineri, cu vârsta între 18 și 29 de ani, au o părere proastă sau foarte proastă despre vaccinarea antigripală a copiilor. Dintre părinții cu vârsta între 30 și 44 de ani, 20% declară că au o părere proastă sau foarte proastă. În grupa de vârstă 45-59 de ani, procentul celor care au o părere proastă sau foarte proastă scade la 14%, iar peste vârsta de 60 de ani, procentul este de 8%.

Teama de reacții adverse

Mai mult de jumătate dintre părinți și bunici – 57% – se tem de eventuale reacții adverse grave pe care copiii le-ar putea suferi după vaccinarea împotriva gripei. 

Cel mai mare procent al părinților care se tem de reacții adverse este în rândul celor tineri – 73% dintre cei cu vârsta între 18 și 29 de ani – și al celor cu studii primare – 71% dintre părinții și bunicii cu educație primară cred acest lucru.

Cel mai mic procent al celor care se tem de reacții adverse este în rândul părinților și bunicilor cu educație superioară chestionați, dar și aici este aproape jumătate din total – 47%. 

Cât de des se îmbolnăvesc copiii de gripă?

Aproape jumătate dintre cei chestionați –  48.5% – consideră că gripa este „o boală banală, care trece ușor”, în timp ce 48,4% sunt oarecum împotrivă sau total împotrivă, iar restul declară că nu știu sau nu răspund. 

La întrebarea „Cât de des se îmbolnăvesc copiii de gripă în fiecare iarnă?”, 41% dintre respondenți au răspuns foarte des sau des, iar 56,5% – destul de rar sau foarte rar/deloc. 

În ceea ce privește ultimul an, 36,2% dintre bunicii și părinții chestionați spun că nepotul sau copilul lor s-a îmbolnăvit de gripă în această perioadă, în timp ce 61,7% spun că acest lucru nu s-a întâmplat. 

21,3% dintre respondenți s-au declarat „foarte îngrijorați” că un copil cu gripă ar putea transmite boala adulților din familie, 50,4% sunt „oarecum îngrijorați”, 10,8 „oarecum neîngrijorați”, iar 16,5% „deloc îngrijorați”. 

Peste 3 sferturi dintre respondenți – 75,8% – consideră vaccinarea antigripală a copiilor ajută la protejarea bunicilor sau a altor persoane vulnerabile din familie, în timp ce 18,2% sunt de părere că ea nu ajută, iar 6,1% nu știu. 

Cine se vaccinează împotriva gripei? 

Dintre cei peste 1.000 de părinți și bunici chestionați în cadrul sondajului, 23,1% au declarat că s-au vaccinat împotriva gripei, în timp ce 76,9% au declarat că nu s-au vaccinat. 

Dintre cei care s-au vaccinat, procentul bunicilor (31,2%) este aproape dublu față de cel al părinților (16,3%).

Cei mai mulți vaccinați sunt în rândul persoanelor cu educație superioară chestionate (27% din total), dintre cei cu educație medie procentul este de 23%, în timp ce, dintre respondenții cu educație primară, doar 15% s-au vaccinat.

Dintre părinții cu vârsta între 18 și 29 de ani chestionați, 88% nu s-au vaccinat anul acesta împotriva gripei, dintre cei cu vârsta între 30 și 44 de ani nu s-au vaccinat 84%, iar în categoria de vârstă 45-59 de ani nu s-au vaccinat 83%. 

La categoria peste 60 de ani, procentul celor care nu s-au vaccinat este mai redus decât la celelalte – 60%. 

84% dintre părinții și bunicii care nu s-au vaccinat urmăresc rețeaua TikTok, 81% Instagram iar 79% Facebook. 

De unde se informează părinții și bunicii despre vaccinarea copiilor

68,3% dintre părinții și bunicii care au răspuns sondajului declară că se informează despre vaccinarea copiilor de la medic, 24,7% din presă, 22,3% de pe internet, 11,3% de la farmacie, iar 10,1% de la membrii familiei.

Factorii care influențează decizia de a vaccina antigripal copilul sunt recomandarea medicului (48,8%), nevoia de a proteja membrii vulnerabili ai familiei (12,8%), campaniile de informare clare (10,9%), vaccinarea realizată direct în școală (9,9%) și gratuitatea vaccinării (5,8%).

54,3% dintre părinți spun că au primit recomandări directe de la medic de a își vaccina copilul, în timp ce 44,8% spun că acest lucru nu s-a întâmplat. 

Peste 1.000 de părinți și bunici au răspuns la sondaj

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la solicitarea Asociației Școlilor Particulare, cu suportul științific al Societății Române pentru Strategii de Vaccinare și Promovare a Sănătății.

Datele au fost culese în perioada 5 – 23 decembrie 2025, prin interviuri telefonice, pe un eșantion de 1.006 de persoane, populația țintă fiind părinți care au copii cu vârsta de 2-18 ani și bunici care au nepoți cu vârsta de 2-18 ani.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95%, la un grad de încredere de 95%.

FOTO: Vaccinare la copii. Sursa: Dreamstime

INTERVIURILE HotNews.ro