Cel mai aplaudat politician al momentului în lume folosește ideile lui Nicușor Dan
Când i-a convins pe români să-l aleagă, Nicușor Dan a spus că „România trebuie să decidă, nu doar să se supună. Să propună, nu doar să participe”. A venit momentul, așteptăm.
La Davos, președintele României nu a fost. A evitat înfruntarea. Dacă a făcut-o ca să câștige timp, e o tactică. Dacă a făcut-o că oricum nu aveam nimic de zis, atunci nu e un pas înainte. E doar lipsă de idei și incapacitatea de a transforma propriile convingeri în participarea la coaliții cu alții acasă și cu alte state în străinătate.
Diferența între a juca „la temporizare” pentru că altfel nu știi și a muta precaut se developează relativ ușor: după amânarea strategică, vine și momentul în care vorbești și acționezi.
O alianță e altceva decât un imperiu
Adevărul e că la Davos nu puteai să mergi ca să rămâi între liniile de tramvai. Prima tabără a fost reprezentată de echipa ofensivă condusă cu mână forte și carismă de Trump & USA. Ei au criticat, superiori, pe aliați și Europa. Le-au solicitat subordonare. Este opusul felului în care lumea liberă a câștigat Războiul Rece. Noi știm bine, pentru că eram în partea cealaltă, a celor supuși.
În timp ce estul Europei era înregimentat fără niciun chef în Imperiul sovietic, ceilalți au câștigat pentru că au fost o organizație de țări care au consimțit liber să colaboreze. Vestul a fost o coaliție, nu o supunere obligatorie. Și exact asta se întâmplă azi: amenințate cu supunerea, unele țări optează pentru coaliții. Prin deciziile lui Trump, SUA a avut aliați și obține rivali, cum a scris un jurnalist american.
Ideile lui Nicușor Dan în gura premierului Canadei
La Davos, spre surpriza cortegiului de mușchi din Air Force One, aliații nu au cedat. Cei din NATO și din UE s-au coalizat. Așa a fost posibil ca premierul Canadei, Mark Carney, să lanseze un apel pentru coaliția țărilor medii, prin intermediul unui discurs suprinzător. El a adunat ovații de care nu s-a bucurat nici un alt vorbitor.
Canadianul a citat, fără să știe, din programul cu care Nicușor Dan i-a convins pe români să-l voteze. Pe creasta conflictului național, în cele mai tensionate alegeri ale ultimelor decenii, românii au ales „să nu ne supunem”, așa cum a scris în programul electoral al lui Nicușor Dan că va arăta politica externă.
Programul lui Dan este intitulat ”România onestă”. Și vorbește despre diverse coalizări ale României. Exact despre vremea onestității și despre nespunere a fost și poziția oficială a premierului Canadei, Mark Carney. La final, reprezentanții mediului politic, economic și intelectual mondial s-au ridicat în picioare și l-au aplaudat.
Carney a spus că a sosit vremea ca noi, națiunile care nu domină lumea, să fim oneste. Fie ne vom lăsa timorate și, în final, înghițite, fie e cazul „să ne întărim fiecare acasă și să ne coalizăm”. El a dat exemple de zeci de parteneriate și coaliții în care Canada s-a integrat în ultimul an.

Să numești realitatea este o putere
„Cei puternici au puterea lor. Dar și noi avem ceva: capacitatea de a înceta să ne prefacem, de a numi realitatea, de a ne construi puterea acasă și de a acționa împreună”, a zis Carney. Multe alte state au început deja să facă asta: se întăresc.
Premierul Canadei a spus că țara sa, alături de multe alte țări de talie medie, s-a dezvoltat în mediul regulilor internaționale de după războiul mondial. Acum trăim „o ruptură, nu o tranziție”, așa a numit-o și aici e de acord cu Trump. Când aceste norme sunt „rupte” de către cei mari, atunci în noua lume supunerea nu e o soluție, cel puțin pentru Canada, a menționat premierul.
Indiferent dacă se vor face sau nu coaliții, în ceea ce îi privește pe canadieni ei au ales să reziste și și-și vor dubla cheltuielile militare până la finalul deceniului. Acum câteva luni, același lucru l-a spus liderul statului Singapore: am prosperat într-un sistem de reguli de drept internaționale, acum apele se tulbură, dar noi rămânem uniți și nu cedăm niciodată.
Ce a spus Nicușor Dan
În interviul din Politico, pe 22 decembrie, Nicușor Dan a descris cu claritate cum vede el lucrurile. Titlul discuției a fost: „Economia învinge morala în noua lume a lui Trump, spune președintele României”.
„Lumea s-a schimbat. Am trecut de la un mod – într-un fel – moral de a face lucrurile la un mod foarte pragmatic și economic de a face lucrurile”, a spus liderul României. Asta a zis și premierul canadian Carney la Davos. Nu am trăit într-o lume internațională perfectă, dar ea a funcționat pentru miliarde de oameni, din țări de toate dimensiunile.
Credem la fel, dar alții au curajul să spună
În acord cu noua Strategie Națională de Securitate a României, pare că șeful statului român crede că soluția pentru noi este „independență și solidaritate”.
Iar dacă nu mai crede ce a zis până acum și ce scrie în document, atunci ne poate anunța că vrea să mergem „la două capete”. Dar istoria ne arată că a juca „la două capete” înseamnă a te preda „la doua capete”. Coalițiile înseamnă altceva decât o pendulare duplicitară. Cu excepția NATO și UE, care sunt coalițiile noastre economice, în AI, în educație și sănătate?
Nu credem lucruri diferite de cele spune de Carney, doar că el a avut curajul să le rostească. Multe țări și mulți lideri nu doar politici s-au regăsit în intențiile formulate de către Canada, de aceea premierul a fost întrerupt de aplauze și, la final, s-au ridicat în picioare, cum se întîmplă la Cannes, nu la Davos. Era pentru că ideile noastre au primit o voce.
Nu i-a furat nimeni ideile lui Nicușor Dan, e o figură de stil într-o opinie jurnalistică. Tot articolul de față e o părere, o judecată de valoare a unui om, nu o declarație strategică. E nimerit să amintim asta când mulți dintre noi am ajuns să ne luăm foarte în serios.
Alături de SUA, NATO și UE
În Strategia Națională de Securitate a României se afirmă că e realizată pentru cetățean. Și că, de aceea, suntem profund dedicați democrației, relației transatlantice și, în același timp, Europei. Respectul pentru libertăți și norme, doar ele au adus prosperitate.
Dăm „o importanță covârșitoare parteneriatului cu SUA, pilon de neînlocuit al securității noastre”.
Între timp am aflat că actuala conducere de la Washington e cea mai neamericană prin felul în care face din alianțele militare comerț și din comerț instrumente de presiune cazonă. Și nu de capul ei, ci pentru că milioane de adepți MAGA susțin hegemonia SUA. Europenii care refuză să stea în genunchi nu se îndepărtează de SUA, ci sunt alături de ceea ce au făcut-o mare, în generații nesfărșite.
Iar noi? Citând din aceeași recentă strategie națională, România este „membră a familiei popoarelor europene și vrem să exprimăm, în ansamblul civilizației occidentale, un fel inconfundabil de a fi”.
De neclintit
Inconfundabil nu e să joci la două capete, să ne acomodăm cu gândul că, dacă ne supunem, nu vom avea probleme. Să scăpăm. Asta am mai făcut-o. Și n-am scăpat.
Inconfundabil e ce a făcut la Davos premierul Canadei Mark Carney, care s-a inspirat din Nicușor Dan. El a spus: „În ceea ce privește suveranitatea Arcticii, suntem ferm alături de Groenlanda și Danemarca și susținem pe deplin dreptul lor unic de a decide viitorul Groenlandei. Angajamentul nostru față de articolul 5 al NATO este de neclintit.”
De ce de neclintit?
Pentru că, a spus el, citându-l pe Vaclav Havel, un sistem de dominație a celor puternici se menține nu doar prin violență, ci și prin participarea oamenilor obișnuiți la ritualuri pe care, în sinea lor, le consideră false. Iar ei au ales să nu facă asta. Acceptă că regulile s-au schimbat. Că lumea nu mai e la fel. ”Nostalgia nu e o strategie”. Dar cred în continuare că onestitatea, munca, legitimitatea și respectulul pentru drepturi și reguli contează și rămân puternice.
