Cazul Cenei. Reducerea vârstei răspunderii penale, criticată din PNL. Infracțiunile grave ale unui copil, „un eșec al adulților din jurul lui”
Deputatul PNL Raluca Turcan a declarat, marţi, că atunci când un copil ajunge să comită o infracţiune gravă este vorba despre „un eşec al adulţilor din jurul lor”, susţinând că „a coborî vârsta răspunderii penale nu responsabilizează copilul, ci îl stigmatizează” şi „îl aruncă într-un sistem construit pentru adulţi, nu pentru copii, şi îi taie şansele reale de recuperare”, informează Agerpres.
„Când un copil ajunge să comită o infracţiune gravă, nu vorbim despre ‘un mic infractor’, ci despre un eşec al adulţilor din jurul lui. Un copil nu se formează singur. Este modelat de familie, de şcoală şi de mediul în care creşte. Familia este primul loc unde un copil învaţă ce este bine şi ce este rău, unde ar trebui să primească siguranţă, limite şi afecţiune. Şcoala ar trebui să observe primele semne de alarmă, să educe, să sprijine şi să intervină. Când aceste sisteme eşuează, copilul ajunge să strige prin fapte extreme ceea ce nimeni nu a vrut sau nu a ştiut să audă”, a scris Turcan pe Facebook.
„Dacă vrem copii recuperați, nu distruși”
Ea a adăugat că Poliţia are un rol esenţial în combaterea traficului şi consumului de droguri, un fenomen care ajunge tot mai devreme în viaţa copiilor. „Când drogurile circulă liber în jurul şcolilor şi în comunităţi, iar prevenţia şi intervenţia lipsesc, copiii vulnerabili devin ţinte uşoare. A-i pedepsi ulterior nu înseamnă justiţie, ci ipocrizie instituţională”, consideră Turcan.
Raluca Turcan a mai menţionat că un copil etichetat devreme ca „infractor” îi reduce șansele de recuperare, existând un risc ridicat ca acesta să comită ulterior și alte infracțiuni.
„A coborî vârsta răspunderii penale nu repară aceste eşecuri. Nu responsabilizează copilul, ci îl stigmatizează. Îl aruncă într-un sistem construit pentru adulţi, nu pentru copii, şi îi taie şansele reale de recuperare. Un copil etichetat devreme ca ‘infractor’ are mai multe şanse să devină exact asta. Responsabilitatea este a familiei, a şcolii, a instituţiilor statului şi a societăţii în ansamblu. Dacă vrem copii recuperaţi, nu distruşi, soluţia nu este pedeapsa timpurie, ci prevenţia reală, intervenţia timpurie şi asumarea rolului nostru de adulţi”, a mai scris Turcan.
Analiză la Ministerul Justiției
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a anunţat, luni, constituirea unui grup de lucru care să analizeze oportunitatea modificării condiţiilor răspunderii penale a minorilor.
„Crima comisă de minorii din Timiş ne-a şocat pe toţi. Am dispus constituirea unui grup de lucru în cadrul Ministerului de Justiţie care să analizeze oportunitatea modificării condiţiilor răspunderii penale a minorilor, inclusiv sub raportul vârstei minime prevăzute de lege. Grupul de lucru va transmite invitaţii de conlucrare către mai multe instituţii şi organizaţii judiciare, medicale, asociaţii ale profesioniştilor şi alte componente ale societăţii civile. Ne propunem să găsim prin dezbatere răspunsuri profesioniste şi adecvate cât mai rapid posibil”, a scris Marinescu, pe pagina sa de Facebook.
Conform ministrului, legea trebuie să aibă în vedere nu doar componenta de sancţionare penală, ci şi pe cea de prevenire şi de educaţie.
Doi tineri au fost arestaţi preventiv vinerea trecută, după ce, alături de un minor în vârstă de 13 ani, care nu răspunde penal, ar fi ucis, incendiat şi îngropat un băiat de 15 ani. Aceştia sunt acuzaţi de procurori de omor calificat, respectiv profanare de cadavre. Crima, care a avut loc în contextul unui plan prestabilit, făcut în urmă cu o lună, a avut loc în seara zilei de 19 ianuarie în localitatea Cenei din judeţul Timiş. Băiatul a murit după ce a fost lovit în mod repetat cu o toporişcă şi cu un cuţit. Ulterior, cei trei au profanat cadavrul victimei, dându-i foc, şi l-au îngropat în spatele grădinii.
