Studiu Deloitte: departamentele financiare adoptă noi tehnologii într-un ritm rapid și văd deja beneficii clare din utilizarea automatizării inteligente, a inteligenței artificiale și a agenților AI
Departamentele financiare ale companiilor globale adoptă noi tehnologii într-un ritm rapid și văd deja beneficii clare din utilizarea automatizării inteligente, a inteligenței artificiale (AI) și agenților AI în activitatea lor, potrivit studiului Deloitte Finance Trends 2026, realizat la nivel global în rândul companiilor cu venituri anuale ce depășesc 1 miliard de dolari. Mai mult de șase din zece (63%) lideri financiari chestionați au implementat integral și folosesc soluții AI în mod activ în departamentele lor, iar 21% dintre ei raportează deja un randament clar și măsurabil al acestei investiții.
În contextul în care majoritatea liderilor financiari sunt nevoiți să se concentreze simultan pe mai multe priorități în 2026, studiul a constatat că adoptarea de noi soluții tehnologice, inclusiv AI, este prioritatea cel mai frecvent menționată de către aproape jumătate dintre respondenți (48%), la egalitate cu planificarea pentru provocările externe (cum ar fi inflația, taxele vamale, reglementările etc.). Pentru a-și crește capacitatea de anticipare și de reacție rapidă, companiile folosesc AI pentru planificarea avansată pe baza scenariilor (30%) și pentru a lua decizii financiare mai bune pe baza informațiilor extrase cu ajutorul AI (25%). În ceea ce privește planificarea pe baza scenariilor, studiul explică faptul că organizațiile au crescut nivelul de sofisticare și frecvența prognozelor pe care le fac, în unele cazuri chiar trecând de la frecvență lunară la cea zilnică. Pentru a răspunde acestor nevoi, directorii financiari (Chief Financial Officers – CFOs) participanți la studiu folosesc AI, care le permite să analizeze o varietate de surse de date, inclusiv informații despre concurenți, despre prețuri, despre nivelurile stocurilor și preferințele clienților.
Extinderea rolului CFO-ului, care a devenit un lider strategic în companie, a creat necesitatea folosirii unor soluții tehnologice și a inteligenței artificiale. Aproape jumătate (48%) dintre directorii financiari ale căror roluri au evoluat în lideri strategici au integrat complet agenți AI în funcția financiară. Ariile din cadrul departamentelor financiare care ar putea beneficia cel mai mult de pe urma agenților AI sunt planificarea și analiza financiară (52%), managementul vânzărilor și profitabilității (48%), optimizarea capitalului de lucru (46%) și managementul cheltuielilor (44%).
Inteligența artificială este, de asemenea, una dintre soluțiile preferate de management al costurilor. Aproape jumătate dintre directorii financiari (49%) folosesc AI pentru a identifica oportunități de reducere a costurilor și 43% dintre ei, pentru a automatiza procese repetitive sau a elimina verificarea manuală pentru anumite tranzacții. De exemplu, unii dintre liderii financiari chestionați folosesc AI pentru a scana documentele privind creanțele de încasat și pentru a analiza proactiv tranzacțiile, pentru a identifica potențialele erori și conturile cu un risc mai mare de neplată.
Companiile aflate în stadiu avansat de implementare a soluțiilor AI în funcția financiară spun că principalele bariere în adopția AI sunt problemele legate de securitatea datelor (57%), urmate de expertiza limitată (47%), complexitatea reglementărilor (44%) și infrastructura tehnologică existentă (31%). Ca soluție la expertiza limitată, directorii financiari se concentrează pe dezvoltarea competențelor legate de AI și de automatizare (28%) și pe abilitățile de analiză și integrare a datelor (27%) ale echipelor lor. O altă soluție la acest nou set de competențe cerut în departamentele financiare este extinderea strategiilor de atragere a angajaților, 35% dintre directorii financiari chestionați luând în considerare recrutarea de candidați din medii netradiționale pentru funcția financiară, precum analiza datelor, specialiști AI etc., iar 28%, atragerea de angajați din alte departamente. Noile departamente financiare comină experți și ingineri în analiza datelor cu contabili și profesioniști financiari pentru a combina cunoștințele de business cu competențele tehnice.
„Liderii financiari iau tot mai mult în considerare sau folosesc deja soluții de automatizare și de inteligență artificială pentru a eficientiza modul în care sunt îndeplinite sarcinile lor tradiționale, pentru a optimiza costurile și, în același timp, pentru a răspunde așteptărilor tot mai mari legate de rolul și aria de responsabilitate extinse ale acestora și pentru a avea o contribuție relevantă la definirea strategiei de business. Construirea abilităților necesare și asigurarea nivelului potrivit de agilitate organizațională implică mai mult decât găsirea combinației potrivite de infrastructură tehnologică, necesită oameni potriviți, cu un simț al curiozității și abilități de rezolvare a problemelor, precum și cu experiență în tehnologie, coroborate cu învățarea continuă pentru dezvoltarea de noi competențe. Măsura în care liderii financiari vor reuși să creeze o infrastructură de date conectată, să își extindă valoarea lor ca lideri dincolo de funcția financiară și să stimuleze agilitatea organizației prin prioritizarea unei guvernanțe eficiente și a planificării pe baza scenariilor va avea implicații majore asupra rolului lor tot mai amplu în întreaga organizație pe viitor,” a declarat Zeno Căprariu, Partener Audit, Deloitte România, și Lider al CFO Program în România.
Studiul Deloitte Finance Trends 2026 a fost realizat la nivel global în rândul a peste 1.300 de lideri financiari din diverse industrii. Respondenții sunt directori financiari sau adjuncți ai acestora.
Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță fiscală și juridică, consultanță, consultanță financiară și managementul riscului către aproximativ 90% din companiile prezente în topul Fortune Global 500® și către mii de companii din sectorul privat. Experții firmei contribuie la atingerea unor rezultate măsurabile și de durată, care ajută la consolidarea încrederii în piețele de capital, care permit companiilor să se transforme, să prospere și să deschidă calea către o economie mai puternică, către o societate mai echitabilă și o lume sustenabilă. Cu o istorie de peste 180 de ani, Deloitte acoperă peste 150 de țări și teritorii. Obiectivul său este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor aproximativ 470.000 de profesioniști la nivel mondial.
Deloitte România este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță și managementul riscului, consultanță financiară, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a 3.300 de profesioniști.
Pentru a afla mai multe despre rețeaua globală a firmelor membre, vă rugăm să accesați Deloitte.ro.
Articol susținut de Deloitte România