Elon Musk a scris un tweet de două cuvinte și investitorii au făcut să crească cu 6.350% acțiunile unei firme fără legătură cu subiectul
„Use Signal”, a scris șeful de la Tesla pe 7 ianuarie seara, referindu-se aparent la serviciul de mesagerie criptată. Recomandarea lui a declanșat o goană nebună după acțiunile unei mici companii de dispozitive medicale, într-un caz tipic de confuzie de identitate.
În ciuda rapoartelor de vineri despre confuzie, acțiunile companiei din Texas au urcat cu nu mai puțin de 885% luni 11 ianuarie, înainte de a închide cu 438% la 38,70 dolari. Aceasta după un preț la închidere de 60 de cenți miercuri 6 ianuarie, cu o zi înainte de tweetul lui Musk. A fost suficient ca să o propulseze pe Signal Advance la o valoare de piață de 390 de milioane de dolari, după o creștere cu 6.350% în trei zile de tranzacționare.
„Recomandăm puternic oamenilor să-și facă propriile verificări și să investească cu grijă”, a spus dr. Chris Hymel, directorul general al companiei, contactat luni prin telefon. Signal Advance nu are nicio legătură cu Musk sau cu aplicația Signal, a mai afirmat el.
Signal Advance nu a mai depus nicio raportare anuală la Securities and Exchange Commission din 2019. Compania nu a avut profit din 2014 până în 2016, conform raportării.
Neînțelegerea este cel mai nou exemplu de încurcătură a simbolurilor bursiere. Popularitatea lui Zoom Video Communications din ultimii ani a condus la salturi scurte ale acțiunilor lui Zoom Technologies, după ce brokerii au confundat simbolul său ZOOM cu cel al companiei de videoconferințe. Zoom Technologies, un producător din Beijing de componente pentru telefoane mobile, și-a schimbat ulterior simbolul în ZTNO.
Cealaltă Signal este o organizație non-profit cu proprietate închisă, cu un serviciu de mesaje similar cu Facebook sau WhatsApp.
Răspunzând unui comentariu pe Twitter, Musk a spus că a donat la Signal acum un an și plănuiește s-o mai facă în viitor. (The Straits Times)